Pe 19 august va împlini 61 de ani. Pentru Jutta Kleinschmidt, singura femeie, dar și unicul pilot german, care a câștigat Raliul Dakar, vârsta este doar o cifră. Este adevărat, lucrează pentru FIA, dar n-a renunțat la aventură și competiții. La cel mai înalt nivel.
Născută la Koln, pe 29 august 1962, Jutta Kleinschmidt a crescut în Berchtesgaden, în sudul Germaniei, aproape de granița cu Austria. O zonă pe care mulți o asociază doar cu celebrul Cuib al Vulturului.
Fortăreața-reședință a lui Hitler, situată, puțin mai la sud, pe muntele Kehlstein, făcută celebră de celebrele imagini, alături de Eva Braun și câinele lup, nelipsite din documentarele dedicate dictatorului.
Însă, chiar alegerea acestuia, probează că vorbim despre un loc aparte. O zonă cu o istorie veche, construită grație minelor de sare, și cu peisaje alpine spectaculoase, care atrag indiferent de anotimp.
Și care, când dă zăpada, se transformă într-un magnet pentru cei ce caută pârtii spectaculoase. De altfel, către sporturile de iarnă s-a îndreptat și Jutta prima dată.
Căuta viteza. A fost a treia la Mondiale, la schi-bob. Și în lotul național de tineret la sanie. Până când a crescut. Și a spus stop. Căuta un alt challenge.
Unul care, în cazul Juttei Kleinschmidt, trebuia să fie legat de aventura în natură. Căci acolo își petrecuse copilăria. Hoinărind sau alergând pe poteci ascunse, cățărându-se pe stânci și ruine, construind căsuțe în copaci.
”Treburi” de băieți. Dar nu pentru că nu-i plăcea compania prietenelor sale. Ci pentru că era atrasă de activitățile lor. Și, în plus, fiind una dintre cele patru fete crescute doar de mamă, lucrurile, la ea acasă, au stat altfel.
”Mi-a fost clar destul de devreme că nu sunt mai prejos decât băieții. Sigur, așa ți se spune de obicei în majoritatea familiilor.
Dar noi nu eram decât fete. Astfel că nici nu se punea problema să se spună, voi faceți asta, băieții asta”, explică Jutta.
La fel a procedat și când a venit vorba despre școală. A ales Colegiul Tehnic Kempten. Acolo unde fetele erau primite cu dispensă. Și, cum mulți dintre colegii săi au preferat, mai întâi, motocicleta, așa a procedat și ea.
”O motocicletă promite mai multă aventură decât o mașină. Dar mai presus de toate, mi-am dorit întotdeauna să experimentez ceva nou”, își explică alegerea.
Și-a luat permisul, iar chemarea naturii, pe care, spuneam, o iubea atât, aproape că i-a fost fatală. Prima escapadă a fost pe o fostă pistă de curse. Adrenalină și viteză. Peste limită la un moment dat. A căzut și a fost scăpat ca prin minune cu viață. Dar n-a renunțat.
A continuat să iasă pe trasee de rallycross sau motocross și în timp ce studia fizica la Institutul de Științe Aplicate Isny. la care a obținut licența de inginer în fizică cu o teză finală concepută pentru BMW. Companie ce avea să o angajeze ca inginer de dezvoltare.
Jutta Kleinschmidt și-a început activitatea la BMW în 1987. Și tot în acel an a avut prima experiență în Dakar. Dar nu în calitate de concurent.
În 1979, la prima ediţie a Raliului Dakar se aliniau la start şi şapte femei. Toate la categoria moto. Iar doamnele nu aveau să lipsească de la start nici în următorii ani. Fiecare dintre ele, o poveste specială de curaj şi dedicaţie.
Însă, în 1985, o poveste a făcut înconjurul lumii. Chiar dacă alăturarea Raliul Dakar – prinţesă pare neverosimilă, avea să devină realitate.
Prințul Albert Grimaldi a concurat alături de J.P Marsan pe un Mitsubishi Pajero. Iar frumoasa sa soră, Caroline, urca alături de soțul său, Stefano Casiraghi, și Arcangiolo, într-un camion Astra BM 309. Cei din urmă au abandonat în ziua a cincea, în urma unui accident. Dar vâlva se crease.
Jutta Kleinschmidt n-a mai stat pe gânduri. Trebuia să fie acolo. Pe două roți. Alături de celelalte competitoare. Însă, mai întâi, trebuia să ia pulsul întrecerii.
În 1986, la prima încercare, nici n-a ajuns în apropierea concurenților. Motocicleta a cedat, iar ea a zburat către casă căutând încă să se refacă după o comoție cerebrală.
Să renunțe? Nici vorbă. S-a antrenat pe piste de motocross. Și și-a preparat motocicleta în sufragerie. Doar avea cunoștințele necesare. Tocmai fusese anunțată că va lucra pentru BMW.
Iar în start de 1987 a experimentat, întâia dată, Dakar. Din postura de spectator. ”O experiență unică, o aventură veritabilă. Din acel moment am știut că nu mai este cale de întoarcere. Voi participa și eu la această competiție”, spune ea.
O motocicletă în deșert este precum un animal sălbatic. Țopăie, gata să te arunce din șa, precum mustangii pe care i-ați văzut în concursurile cowboy-ilor. Și tot ca ei, azvârle nisipul, dar nu cu piciorul, ci cu roata din spate. Se răsucește în aer, precum o panteră, dacă treci prea repede peste o dună.
Iar Raliul Dakar, avea la acea vreme, de la Paris până-n Senegal, măcar 13.000 de kilometri, din care cel puțin 7.000 în probele speciale. Aproximativ 20 de zile în care stăteai în șa aproximativ două treimi de zi.
Sub un soare ucigător. Fata Morgana. Bandiți, pe marginea drumului, ori rebeli înarmați. Câmpuri de mine, rămășițe ale războiaelor civile. Iar seara, odihnă în bivuac, după un duș care însemna că te speli după ce ai tunrat pe tine o găleată cu apă.
Știa toate acestea. A mers, să se familiarizeze cu pilotajul în nisip, în Raliul Faraonilor. A abandonat însă din motive tehnice. Dar a luat startul în 1988 în Paris – Dakar. Și chiar dacă n-a ajuns la final, era doar începutul.
”Nu am ales acest sport pentru a proba ceva bărbaților. Am vrut doar să-mi demonstrez mie că pot. Și nu mă puteam opri. Trebuia să merg mai departe”, spune Jutta Kleinschmidt.
Familiarizată acum, și din perspectiva concurentului, cu ceea ce înseamnă Paris – Dakar, Jutta Kleinschmidt a decis să capete experiență superioară înainte de a reveni în întrecere.
Acest lucru nu a însemnat însă că a renunțat la cursele de anduranță. Iar în 1992 termina competiția moto pe poziția 23 la general și prima în ierarhia feminină. Pe același loc, la feminin, se clasa și-n cursa Paris-Cape Town, deși a concurat în ultimele cinci zile cu o fractură la un picior.
”Urăsc clasamentele speciale, pentru femei, în motorsport. Niciodată nu le-am sărbătorit”, mărturisește Jutta Kleinschmidt. Evident. visul său era victoria absolută.
Dar pentru aceasta trebuia să se dedice curselor. Și exact așa a făcut, în acel an. A renunțat la slujba de la BMW. Chiar dacă acest lucru a însemnat să caute sponsori. Sau să dea cursuri de conducere, să lucreze în pub-uri și restaurante, pe șantiere.
S-a impus, la moto, în 1993, la Raliul Faraonilor, la feminin, și a terminat pe locul 4. Pentru ca, un an mai târziu, în Dakar, de această dată cu KTM, să mai urce o poziție în ierarhia absolută la moto, până pe 22.
A fost momentul în care a luat a doua decizie. A lăsat în urmă întrecerile pe două roți și a decis să treacă la categoria auto. O hotărâre care avea să schimbe istoria motorsportului.
V-am povestit cum este în Raliul Dakar pe motocicletă. Nici în mașină nu este mai ușor. Este cald. Iar în habitaclu, senzația este și mai dură. Transpirația curge șiroaie sub costumul ignifug.
În plus, nisipul este peste tot. Îți zgârie gâtul și-l simți până-n plămâni. Și nu poți să bei apă câtă vrei. Ca să nu te oprești pe drum. Orice minut contează.
Simți asta când nu ai probleme. Dar dacă ai o defecțiune, ori rămâi blocat în nisip, este și mai dur. Nu pierzi doar timp. Ci, după ce ai depășit problema, cu ajutorul asistenței, trebuie să ajungi în bivuac. Căci a doua zi urmează altă etapă.
Jutta a trecut prin astfel de momente. Și povestea, cândva, că uneori a fost nevoită să gândească un sistem prin care copilotul să poată ține capul în poziție normală. Și să nu-și rupă gâtul, chiar dacă ațipește, atunci când gonea către locul în care înnoptau.
În 1995 a concurat cu un Mitsubishi Pajero Evolution, alături de Dagmar Lohmann. A terminat pe 12 la general și pe 2 în competiția vehiculelor de serie. Iar în Desert Challenge a încheiat pe locul 3.
A urmat apoi legătura cu Jean-Louis Schlesser. Cel supranumit ”Le Patron”. Și care obișnuia să spună despre această competiție: ”Este Dakarul meu”.
Jutta Kleinschmidt l-a cunoscut în 1992, atunci când acesta a invitat-o, în dreapta, la un test cu un Buggy preparat de atelierele sale. Au devenit iubiți, s-a mutat, alături de el, în Monaco.
Din 1996, acesta i-a oferit posibilitatea să concureze pe modelele sale. Iar în 1997 scria prima pagină de istorie. Devenind prima femeie care câștiga o etapă în Raliul Dakar.
Ba chiar izbutea două succese de acest gen, în timp ce iubitul bifa numai una. Și ca lucrurile să fie și mai rele, ea termina competiția pe locul 5. În timp ce Le Patron nu ajungea la finiș. Trăind o nouă dezamăgire, după ce, un an înainte, ocupa locul 14.
Apoi, avea să vină ruptura. În 1998, Jutta a mai câștigat o etapă. De această dată, Jean-Louis a fost pe 5 la general, ea doar pe 24, însă Mitsubishi, recunoscându-i și calitățile de inginer, a cooptat-o pentru a dezvolta modelul Pajero Evolution.
Kleinschmidt a acceptat, motiv pentru care aveau să pună capăt și relației de iubire. ”Va regreta! Nu există femeie care să conducă mai bine decât un bărbat”, spunea, la acel moment, Schlesser.
Pentru Kleinschmidt, viața la Mitsubishi nu era ușoară. Mai ales că existau reguli clare pentru mașinile cele mai bune. Prima: prioritate au piloții de uzină. A doua: cei care au șanse de câștig. Regula trei: Femeile nu câștigă.
În 1999 însă, atunci când Schlesser celebra, cu cunoscutele sale trabucuri, primul triumf în Dakar, pe care-l aștepta de atâta vreme, Jutta mai scria o pagină de istorie.
Termina pe locul 3 la general, alături de Tina Thörner, care, ulterior, în 2003 și 2004, avea să-i fie copilot și regretatului Colin McRae, în WRC. Era primul podium din istorie pentru un echipaj integral feminin.
În 2000, un nou succes al lui Schlesser. Kleinschmidt, din nou cu Tina Thörner, termina doar pe locul cinci. Motiv pentru fostul iubit să se ”împăuneze” din nou.
În anul următor însă, cu Andreas Schulz în dreapta, dădea lovitura. Era prima femeie care triumfă în Dakar. Și primul pilot german care o face. Performanțe care au un caracter unic până astăzi.
Cursa are și o poveste specială. În penultima etapă, Masuoka, din aceeași echipă Mitsubishi, era lider. Niponul avea să fie însă blocat de coechipierul lui Schlesser, José-Maria Servia. Și, încercând să-l depășească, și-a distrus suspensia spate.
Jean-Louis devenea lider. Iar Jutta Kleinschmidt urca pe locul 2. Cu un avans substanțial, Schlesser își aprindea deja trabucul pentru a sărbători victoria. Nimic nu se mai putea întâmpla pe ultima specială.
Doar că oficialii cursei nu au digerat gestul său, unul dintre cele mai anti-sportive din istoria competiției. Și l-au penalizat cu 60 de minute. Astfel, fosta iubită câștiga întrecerea, urmată de Masuoka, iar el trebuia să se mulțumească doar cu locul 3.
View this post on Instagram
”N-a meritat victoria”, a urlat disperat, Schlesser. Istoria era însă scrisă. ”Îi datorez mult lui Jean-Louis, dar reușeam și fără el. Nu mă refer la această întrecere. Ci la drumul meu în competiția auto.
Faptul că am devenit prima femeie care s-a impus in Paris-Dakar nu e cel mai important lucru pentru mine. Mai important este să fiu considerată pilot”, avea să spună Kleinschmidt.
Un an mai târziu, Masuoka și Kleinschmidt au făcut rocada în ierarhia finală din Dakar. Iar după ce, în 2003, alături de Fabrizia Pons, copilotul lui Michele Mouton în Mondialul de Raliuri, a terminat pe locul 8, a acceptat o nouă provocare.
Era epoca în care dieselul era la putere. Iar Volkswagen a decis să meargă pe această pistă cu o echipă care folosea modelul Touareg cu o astfel de propulsie. Și a cooptat-o pe Jutta să contribuie la acest proiect.
Din nou a izbutit să depășească așteptările. În 2005, realiza o altă performanţă istorică – primul podium pentru un diesel în istoria Dakar la automobile.
Plus cea mai bună clasare Volkswagen Touareg. Fără să mai vorbim că iar era un echipaj integral feminin, în dreapta fiind tot Fabrizia Pons.
După ce a pus capăt participărilor în Dakar, cu o ultimă prezență, în 2007, s-a concentrat pe o activitate de speaker motivațional, inclusiv în rândul angajaților corporațiilor. Vorbea despre succes și modul în care-l poți obține.
Și forul internațional, FIA, a cooptat-o în structurile sale de conducere. Și nu doar în Comisia ”Femei în Motorsport”, ci și în Cross Country Rally, al cărei președinte este din ianuarie 2019. După ce, anterior, fusese consultant senior.
Tot în cadrul FIA promovează electromobilitatea şi sustenabilitatea în motorsport. Și o face din postura de pilot, chiar dacă va împlini, în august, 61 de ani. Concurând în seria Extreme E.
Este vorba despre o competiție de motorsport 100% electrică și propune un concept radical. Întreceri în zone izolate ale planetei, pe trasee off-road, cu misiunea de a atrage atenția asupra schimbărilor climatice. Și la care participă echipe mixte care concurează pe modele SUV.
Deși încă este înscrisă în competiții, și când vine vorba despre relaxare, tot natura și încercările extreme sunt prioritatea sa. A participat la maratonul de ciclism Race Across America, pe 5.000 de kilometri, și pedalează prin rezervațiile de pe glob.
În plus, este pilot de elicopter acreditat. Și obișnuiește să călătorească folosind aceste aparate de zbor în zonele sălbatice din Africa, dar nu numai.
”Îmi place aventura, și o caut în permanență. Cu bicicleta, pentru că pot să ies în natură, în locuri superbe, dar și să petrec timp cu nepoții mei.
Dar, știți deja, încercările extreme sunt parte din viața mea. Și știți la ce visez? La o cursă pe Lună. Vă imaginați ce salturi ar izbuti mașinile în condițiile de acolo?”, mărturisește Jutta Kleinschmidt.
View this post on Instagram