Life

Regina Elisabeta a II-a nu va fi prezentă la slujba de Paște. Care este motivul

Regina Elisabeta a II-a a anunțat că va renunța la un obicei important anul acesta, după ce în ultima perioadă a avut mai multe probleme de sănătate.
15.04.2022 | 19:28
Regina Elisabeta a IIa nu va fi prezenta la slujba de Paste Care este motivul
ADVERTISEMENT

Suverana în vârstă de 95 de ani nu va fi prezentă la slujba de Paște, anunțul fiind făcut de Palatul Buckingham încă de săptămâna trecută. Nu este pentru prima oară când Monarhul se retrage de la acest eveniment.

Regina Elisabeta a II-a, absentă de la slujba de Paște. Anunțul făcut de Palatul Buckingham

Regina Elisabeta a II-a are o stare medicală destul de bună, dar din păcate, nu se poate deplasa. Acest lucru a ieșit la iveală în momentul în care a fost însoțită de fiul său, Ducele de York, la slujba de pomenire a regretatului ei soț, Ducele de Edinburgh.

ADVERTISEMENT

Acesta ar fi motivul pentru care acum Palatul Buckingham a transmis că Monarhul în vârstă de 95 de ani nu va păstra tradiția legat de sărbătorile pascale. Așadar, Regina nu va participa la slujba din Joia Mare de la Capela St George din Windsor.

De asemenea, potrivit The Guardian, Suverana nu va ajunge nici la evenimentul de duminică, serviciul Maundy, care este unul foarte important în calendarul regal, urmând ca Prințul de Wales și Ducesa de Cornwall să o înlocuiască.

ADVERTISEMENT

Prințul Charles va urma tradiția străveche de a oferi bani credincioșilor care au ajutat persoanele în vârstă sau au fost o mângâiere pentru cei aflați în nevoie. Sunt recompensați și cei care au lucrat neobosit în timpul pandemiei de coronavirus.

Regina Elisabeta a II-a s-a retras de la mai multe evenimente

Acesta nu este singurul eveniment de la care se retrage Suverana din cauza problemelor de sănătate. Regina a delegat mai mulți membrii ai Familiei Regale pentru a se prezenta în public. Prințul Charles a înlocuit-o deja pe Regină la slujba de Ziua Commonwealth-ului de la Westminster Abbey.

ADVERTISEMENT

Totodată, Rt Rev Michael Gresford Jones, episcopul de St. Albans, a reprezentat-o pe Regină în 1954, iar șase ani mai târziu, Regina Mamă a înlocuit-o pe fiica ei, care l-a născut pe Andrew cu două luni mai devreme.

În 1964, nașterea Contelui de Wessex a făcut-o pe Suverană să cedeze locul Prințesei Mary, iar în 1970, Regina Mamă a distribuit banii Maundy în numele Reginei care era în turneu în Noua Zeelandă.

ADVERTISEMENT