Sport

Regina Elisabeta a II-a suferă din cauza sancțiunilor impuse lui Roman Abramovich. Nu-și poate încasa chiria pentru conacul de 150 de milioane de lire

Sancțiunile impuse de autoritățile din Anglia miliardarului rus Roman Abramovich afectează afacerile Casei Regale. Una dintre casele închiriate de patronul lui Chelsea aparține reginei Elisabeta a II-a.
14.03.2022 | 19:05
Regina Elisabeta a IIa sufera din cauza sanctiunilor impuse lui Roman Abramovich Nusi poate incasa chiria pentru conacul de 150 de milioane de lire
Roman Abramovich nu poate plăti chiria pentru Kensington Palace Gardens, către regina Elisabeta a II-a, din cauza sancțiunilor impuse de Guvrenul Regaltului Unit. Sursa foto: dailymail.co.uk
ADVERTISEMENT

Invazia Ucrainei a atras o serie de sancțiuni pentru miliardarii ruși stabiliți în Anglia. Între aceștia și Roman Abramovich. Patronul lui Chelsea e chiriaș al reginei Elisabeta a II-a.

Câți bani pierde Casa regală a Angliei din cauza sancțiunilor dictate împotriva lui Roman Abramovich

Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii i-a înghețat bunurile patronului clubului Chelsea, Roman Abramovich, din cauza războiului declanșat de Rusia, în Ucraina.

ADVERTISEMENT

Această stare de fapt afectează și Casa Regală. Miliardarul rus nu-i poate achita reginei Elisabeta a II-a zeci de mii de lire sterline pe an, contravaloarea chiriei pentru conacul său din Londra, în valoare de 150 de milioane de lire sterline.

Conacul se află pe un teren deținut de Crown Estate, compania care administrează bunurile imobiliare ale reginei. Conform Daily Mail, Abramovici ar trebui să facă plăți de cel puțin 10.000 de lire sterline și poate ajunge la 160.000 de lire pe an, în funcție de perioada petrecută în mega-conacul cu 15 dormitoare, din Londra.

ADVERTISEMENT

Reședința închiriată de Roman Abramovich, Kensington Palace Gardens, se situează în imediata vecinătate a celei în care locuiesc Prințul William și Kate Middleton, iar contractul de închiriere se întinde pe 125 de ani!

Deși pierderile financiare ale Casei regale sunt semnificative, un purtător de cuvânt al acesteia a declarat pentru sursa citată că nu regina nu este dispusă la nici un fel de concesii.

ADVERTISEMENT

”Deplângem atacul asupra Ucrainei și impactul teribil pe care invazia îl are asupra oamenilor care locuiesc acolo. Facem tot ce putem pentru a ne conforma în ceea ce privește introducerea sancțiunilor care îi vizează pe cetățenii din Rusia stabiliți pe teritoriul Marii Britanii”, a arată într-un comunicat oficial al Casei Regale.

Cum pierde bani Marea Britanie, de pe urma sancționării oligarhilor ruși

Marea Britanie a sancționat până acum peste 20 de miliardari ruși despre care se presupune că ar avea legături cu regimul lui Vladimir Putin, iar unul dintre aceștia este chiar proprietarului lui Chelsea, Roman Abramovich.

ADVERTISEMENT

Prin sancționarea bogătașilor ruși, Guvernul Marii Britanii încearcă să-i împiedice pe aceștia să facă bani în Regatul Unit, dar aceste sancțiuni au generat și o serie de reguli care împiedică tranzacțiile de rutină legate de proprietățile și afacerile pe care le dețin, cum este și cazul conacului închiriat de Abramovich.

Interesant este că deși guvernul are competențe să înghețe activele oligarhilor ruși de pe teritoriul Regatului Unit, nu le poate sechestra. Practic singurele sancțiuni care se aplică sunt cele legate de folosirea sau vânzarea acestora.

În plus, regulile în vigoare îi împiedică pe miliardari să angajeze personal pentru curățenie, dar și să plătească facturi de orice fel, inclusiv cele de închiriere.

ADVERTISEMENT