Life

Regizorul care l-a descoperit pe Mircea Diaconu. Destinul a făcut ca amândoi să fie răpuși de aceeași boală

Regizorul care a crezut din prima în talentul lui Mircea Diaconu. I-a încredințat rolul principal în unul dintre cele mai bune filme ale anilor '80.
14.12.2024 | 15:49
Regizorul care la descoperit pe Mircea Diaconu Destinul a facut ca amandoi sa fie rapusi de aceeasi boala
Cine a fost regizorul care a avut încredere în talentul lui Mircea Diaconu. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Mircea Diaconu a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți actori din România. Actorul a ajuns pe marile scene ale teatrului și pe micile ecrane după ce a fost descoperit de unul dintre cei mai mari regizori de la noi din țară. Astfel, talentul său a fost valorificat la maximum.

Marele regizor care a descoperit talentul actoricesc al lui Mircea Diaconu

Mircea Diaconu a fost unul dintre actorii care s-a dedicat trup și suflet meseriei pe care a practicat-o. Personajele pe care le-a interpretat au fost magistrale și au reliefat talentul imens pe care îl avea.

ADVERTISEMENT

Din păcate, azi, Mircea Diaconu s-a stins din viață la 74 de ani. Actorul s-a luptat multă vreme cu cancerul de colon, boala care l-a răpus. În urma sa, va rămâne cariera actoricească excepțională.

Mircea Diaconu nu a dus lipsă de talent, iar cu ajutorul unui mare regizor, pasiunea sa pentru actorie a fost dusă la nivel de artă. Cel care l-a descoperit pe regretatul actor a fost Mircea Veroiu, unul dintre cei mai mari regizori din România.

ADVERTISEMENT

Mircea Veroiu a crezut cu tărie în Mircea Diaconu și nu s-a înșelat. Regizorul i-a dat un rol în ”Artista, dolarii și ardelenii”, unul dintre cele mai populare filme. Lansată în 1980, pelicula a prezentat aventura unor ardeleni în Statele Unite ale Americii.

ADVERTISEMENT

Mircea Diaconu a primit unul dintre rolurile principale în film, alături de Ilarion Ciobanu și Ovidiu Iuliu Moldovan. După ce a interpretat magistral rolul din ”Artista, dolarii și americanii”, toată lumea s-a convins că locul lui Mircea Diaconu este pe scenă și pe micile ecrane.

Cine a fost Mircea Veroiu, omul care i-a schimbat destinul lui Mircea Diaconu

Cariera regretatului actor nu ar fi arătat la fel dacă în viața sa nu ar fi apărut Mircea Veroiu. Destinul a făcut ca ambii să poate același prenume, semn că întâlnirea lor nu a fost deloc una întâmplătoare.

ADVERTISEMENT

Mircea Veroiu a fost unul dintre cei mai mari regizori ai acelei vremi, însă, acesta a absolvit Institutul de Cultură Fizică și Sport. Veroiu a fost trimis să profeseze la o școală de țară, dar nu s-a prezentat la catedră. Dat în urmărire de miliție, acesta a ajuns să își schimbe cariera.

În 1970, Mircea Veroiu a absolvit secția de Regie din cadrul Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L Caragiale”. Regizorul care l-a descoperit pe Mircea Dinescu a fost coleg de promoție cu Dan Pița.

Mircea Veroiu a realizat trei scurt metraje în timpul facultății, iar în 1970, a prezentat inundațiile din acel an în documentarul ”Apa ca un bivol negru”. În fiecare an a lansat câte un film, semn că talentul său nu cunoștea limite.

În ceea ce privește viața personală, Mircea Veroiu a fost căsătorit de două ori. Prima lui soție a fost Silvia Kermin, iar cea de-a doua a fost actrița Elena Albu. Similar lui Mircea Dinescu, Mirce Veroiu a murit din cauza cancerului. În ciuda dorinței sale, marele regizor a fost incinerat.

Tags:
Incredibil, ce transformare! E de NERECUNOSCUT Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în...
Incredibil, ce transformare! E de NERECUNOSCUT Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak în 2005. A trecut atunci prin momente cumplite, dar acum totul pare pentru ea doar un vis urât. Cu ce se ocupă în prezent și ce surpriză a apărut în viața ei
Șefa departamentului Transporturi din Primăria Capitalei: „Și eu m-am dat jos ori cu...
Șefa departamentului Transporturi din Primăria Capitalei: „Și eu m-am dat jos ori cu bâta, ori cu pistolul, la șoferul de taxi”
Cum se explică incidentele în care Marina SUA a pierdut trei avioane de...
Cum se explică incidentele în care Marina SUA a pierdut trei avioane de luptă în confruntările cu rebelii houthi. Marinarii, la secunde distanță de un dezastru
O alertă alimentară majoră a fost emisă în România! Dr. Tudor Ciuhodaru avertizează:...
O alertă alimentară majoră a fost emisă în România! Dr. Tudor Ciuhodaru avertizează: „Mergeți la spital sau consultați un medic dacă ați mâncat!” E vorba despre un aliment pe care foarte mulți români îl cumpără
A făcut infarct şi a murit pe marginea drumului când şi-a văzut soţia...
A făcut infarct şi a murit pe marginea drumului când şi-a văzut soţia ucisă, între fiarele maşinii, în Spania
Românul celebru care a dezvăluit suma de bani cu care Gigi Becali l-a...
Românul celebru care a dezvăluit suma de bani cu care Gigi Becali l-a ajutat într-un moment critic al vieţii
REPORTAJ Starea de spirit la coadă la apă în Breaza și Băicoi, Prahova:...
REPORTAJ Starea de spirit la coadă la apă în Breaza și Băicoi, Prahova: „Am ajuns să stăm cu mâna-ntinsă pentru greșelile unor incompetenți!”
Informat.ro vă pune la dispoziție, duminică, prezența la vot, în timp real, la...
Informat.ro vă pune la dispoziție, duminică, prezența la vot, în timp real, la alegerile pentru P...
Vortexul polar se rupe, ce iarnă aduce de Crăciun şi Revelion. Prognoza actualizată...
Vortexul polar se rupe, ce iarnă aduce de Crăciun şi Revelion. Prognoza actualizată pentru România