Mihai Sturzu, celebrul membru al formației Hi-Q, actualmente pilot, ne dezvăluie azi, la 43 de ani, de ce spus stop muzicii, cât de multă bucurie îi aduce meseria de pilot de linie și cât de îndrăgostit este în viața personală.
Mihai Sturzu, fost cântăreț și actual pilot, ne spune azi, de ziua lui, într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK.RO, cât de mult i s-a schimbat viața, din clasa a X-a, de când a creat trupa Hi-Q, împreună cu colegul și prietenul său Florin Grozea, până azi, când are licențe pentru toate tipurile de avioane.
Mihai Sturzu își aduce aminte cât era de tocilar în copilărie și cât de perfecționist a devenit odată cu trupa. Ne povestește cum a câștigat primii lui bani reparând calculatoare, de cine este îndrăgostit și cât de mult l-a afectat plecarea Danei Nălbaru din formație. De ziua lui, Mihai Sturzu declară că pasiunea lui este zborul și că cea mai mare greșeală din viață a fost că și-a dorit perfecțiunea.
La mulți ani! Ce te-ai gândit să faci azi, de ziua ta?
-De ziua mea sunt în vacanță. În fiecare am îmi iau vacanță în această perioadă a anului. Mă bucur de zilele calde de toamnă undeva pe planetă și de faptul că sunt mai înțelept cu un an.
Cum te simți la 43 de ani? ‘Scârțâie’ ceva sau e tot ca la 20 de ani?
– Ei bine, la 43 de ani sunt mai bine decât eram la 34. Mă bucur de fiecare zi, citesc mult, merg la sală, petrec timp cu prietenii și familia… iar jobul meu este hobby-ul meu.
Ai vreun vis pe care nu l-ai realizat încă?
– Mai am multe visuri pe care nu le-am trăit încă. Dar sigur le voi trăi atunci când voi fi pregătit, așa că, până atunci, “I enjoy the ride”.
Ai vreun regret, până la vârsta asta?
– Hmmm… bună întrebare. Până de curând credeam că am câteva regrete. Dar acum știu că au fost lecții și sunt recunoscător pentru ele.
Dacă te-ai întâlni acum cu Mihai cel mic, ce sfaturi i-ai da?
– Nu cred că i-aș da sfaturi. Doar l-aș lua în brațe și i-aș spune că îl iubesc.
Cum a fost copilăria ta?
– Copilăria mea a fost cu de toate. Frumoasă, grea, cu bucurii, cu perioade mai triste, cu iubire, cu întrebări fără răspunsuri. Am multe amintiri frumoase, majoritatea legate de vacanțele de vară în care citeam stând întins pe pat cu picioarele pe perete. “Călătoream” mult citind. Nu mă băteam, jucam fotbal, eram copil cumine. Îmi aduc aminte că eram mic și veneam la verișorii mei, la București, în vizită. Mă duceam singur la gară, luam trenul, ajungeam și luam metroul până la bunica mea.
Cum a fost perioada liceului? Erai cuminte sau nu stăteai o clipă locului?
-Eram într-o clasa de tocilari. Când am dat eu la liceu, în Brașov, a fost pentru prima dată când s-au făcut niște clase bilingve. Eram la admitere 31 de copii pe un loc, am intrat. Și așa am ajuns să fiu într-o clasă de copii super deștepți. În afară de română și de franceză, toate orele erau în engleză.
Tot în liceu, în clasa a X-a, mi-am făcu trupă cu Florin, a fost momentul nostru de ‘rebeliune’. Nu le-am zis părinților noștri pentru că eram sigur că nu ne vor lăsa. Cântam pe ascuns și nu prea știam dacă-i bine ce facem. La balul liceului am cântat prima dată și a urmat o perioadă foarte amuzantă. Mergeam la balurile liceelor din Brașov, dar nu primeam bani. Ne dădeau invitații să le vindem și să ținem banii. Dar noi ne chemam prietenii din clasă ca să ne susțină, le dădeam lor invitațiile.
Deci era interesant, pe o parte toceam și pe altă cântam, eram rebeli. Îmi aduc aminte ce mentalitate aveam atunci, diferită total de cea de azi. Făcusem niște versuri care se terminau cu “am ochii verzi, sunt bun la pat”, și ne era o mare rușine să cântăm așa ceva.
Și de ce te-ai lăsat de muzică, după 18 ani?
-Eram deja mari. Obosisem cred, fiecare vroia să facă și altceva în viață. Ca să fiu poetic, ne rămăsese trupa ‘mică’, nu mai poți să cânți la 35 de ani în blugii din liceu. Dar timp de 18 ani știu că ne-am distrat.
Mai ții minte vreo întâmplare de pe scenă?
-Sigur. Îmi aduc perfect aminte cum cântam o dată pe o scenă încropită, într-un club, și sărea Florin ceva nemaivăzut. El, care nu a fost niciodată cel mai suplu reprezentant al muzicii românești, țopăia ca un copil la grădiniță de s-a rupt scena cu el și l-a înghițit de la brâu în jos. Dar clar cea mai frumoasă formulă a noastră a fost când eram eu, Florin, Nico și Dj Star, adică Dan Badea. Au fost cei mai frumoși ani.
Hi-Q a fost o trupa care a avut un succes uriaș. A existat vreun moment când ți s-a ‘urcat’ faima la cap?
-E greu să mă autoevaluez, e greu să mă uit acum în oglindă. Clar țin minte că-mi spuneau unii că sunt arogant, și pe undeva cred că era adevărat pentru că veneam la timp, nu întârziam, făceam totul impecabil. Am avut mulți colegi instrumentiști care s-au obișnuit greu cu standardul nostru de grădiniță germană.
Aveam inclusiv reguli de stat la masă. Când ajungeam într-un restaurant ne așezam, comandam, apoi mergeam la baie sau unde mai aveam treabă. Într-o zi am ajuns într-un loc unde ne aștepta Răzvan Fodor. DJ Star s-a dus la baie înainte să comande și l-am așteptat. Când a revenit și-a cerut scuze de nu înțelegea Fodor nimic. La noi era întâi comanda și după aia distracția. Încă mai am prietenii mei la Brașov, aceeași din copilărie, și tot Miță sunt pentru ei, deci cred că nu mi s-a ‘urcat’ succesul la cap.
Să devii pilot a fost un vis pe care l-ai avut de mult. De ce abia în 2012 te-ai apucat de școală?
-Am avut un moment, mai crescusem și ne chemau ONG-urile să vorbim cu liceenii, să ne spunem povestea din spatele succesului. Am fost o dată într-o tabăra, și am făcut un exercițiu. Acolo îmi apărea ziua mea perfectă, la 31 de ani, dar nu cântam cu colegii, ci zburam. Mi-am dat seama că ajunsesem la 30 de ani și nu mi-am trăit visul copilăriei.
Am făcut școala de la Ghimbav-Brașov pentru prima licență, iar azi am ajuns să am licențele pentru toate tipurile de avion. Am luat licență de pilot privat la vârsta de 32 de ani. Mai târziu, trei prieteni s-au rugat de mine să mă duc cu ei la școala de piloți de linie, aveau nevoie să fie 4 oameni în grup. Am crezut că e super greu, așa a și fost, dar în 2017 am terminat școala de piloți de linie, iar la 38 de ani aveam interviu la companie.
Cum te-a schimbat, psihic, meseria de pilot? Ai atâtea vieți în mână.
-E foarte mișto aviația, se potrivește cu felul meu de a proceda, ca la masă cu Hi-Q. Am învățat foarte multe, nimic nu este la întâmplare, totul este pe bază de școală, nu de talent. Sigur că are și poezia ei, oricât de riguroasă ar fi, vezi cele mai frumoase răsărituri și apusuri din cockpit. Se îmbină rigurozitatea cu poezia.
Cât de des te mai vezi acum cu Florin?
-Ne vedem mai rar, dar vorbim non-stop, el a hotărât să se mute la Barcelona. Ne vedem de câteva ori pe an sau mai mergem la Brașov, dar suntem mereu în contact.
Când ai câștigat primii bani din viața ta?
-În vacanța din clasa a XII-a, înainte să dau bac-ul, m-am angajat la o firmă din Brașov și reparam calculatoare. Aveam salariul mai mare acolo decât l-am avut în prima lună la Antena 1.
Îți mai aduci aminte pe ce i-ai cheltuit?
-Niște adidași Nike, știu exact. Știu și cât au costat, 300.000 de lei în banii de acum, în 1998.
Care a fost cel mai îngrozitor moment din viața ta?
-Când a plecat Dana din trupă. A fost un moment care ne-a luat prin surprindere, nu a fost deloc ușor. A plecat din motive personale, ca să urmeze o altă carieră.
Dacă ar fi s-o iei de la început, există vreo greșeală pe care nu ai mai repeta-o?
-Da, sigur că da. Nu aș mai fi perfecționist, am pus multă presiune pe mine și pe oamenii din jurul meu cu această dorință de a fi totul perfect. Am crezut că este o calitate dar, de fapt, este un bolovan pe care l-am dus în spate de pomană.
Când ai fost îndrăgostit cu adevărat?
-Până acum ceva timp am crezut că am fost indrăgostit cu adevarat, dar m-am înșelat. Acum însă știu sigur că sunt foarte îndrăgostit, are 9 ani și e nepotul meu, este cea mai mare iubire de pe planetă pe care am trăit-o vreodată.
Spune-mi trei calități și trei defecte ale tale.
-Sunt un om sincer, iubesc oamenii și cred în putrea binelui, cred că este esențial să facem bine. Cer prea mult de la mine și de la ceilalți, am așteptări prea mari de la mine și cei din jur.