Relația controversată a lui Dan Nistor cu FCSB: de la “Lăsați-mă să plec”, până la “Steaua este în Liga 4”!

SPECIAL FANATIK
Ionut Neamţu    Francisc Oprea   
în Casa Pariurilor Liga 1
04/10/2019, 13:22
Relația controversată a lui Dan Nistor cu FCSB: de la “Lăsați-mă să plec”, până la “Steaua este în Liga 4”! GALERIE FOTO SPECIAL FANATIK
Dan Nistor a fost aproape să ajungă la FCSB. Sursă Foto: Sportpictures

Dan Nistor a incendiat derby-ul cu FCSB încă de pe 24 septembrie, după victoria celor de la Dinamo în meciul de Cupă cu UTA Arad. Atunci, căpitanul formației din Șoseaua Ștefan cel Mare declara, după ce fanii arădeni au strigat “Steaua” în repetate rânduri, că nu a fost deranjat de scandările din tribune, Steaua fiind în Liga a patra. Totuși, în urmă cu un an, Dan Nistor a fost foarte aproape să ajungă la FCSB, nemulțumit fiind de salariul de la Dinamo.

Dan Nistor, declarații ironice despre FCSB, la doar un an după ce a fost aproape de un transfer

Dan Nistor a pornit războiul declarațiilor cu două săptămâni înaintea derby-ului cu FCSB. Pentru duelul din șaisprezecimile Cupei României, Dinamo a mers la Arad, unde a întâlnit UTA, echipă a cărei galerie este înfrățită cu “Peluza Sud Steaua”. Drept urmare, fanii arădeni au strigat în repetate rânduri “Steaua”. Întrebat dacă a fost deranjat, Dan Nistor a răspuns tranșant: “Steaua, din ce știu eu, este în Liga 4, deci nu are de ce să mă deranjeze“.

Dan Nistor, căpitanul celor de la Dinamo. Sursă Foto: Sportpictures
Dan Nistor, căpitanul celor de la Dinamo. Sursă Foto: Sportpictures

Nistor, aproape de un transfer la FCSB

La începutul sezonului 2018 – 2019, Gigi Becali a declarat, în repetate rânduri, că Dan Nistor este una dintre principalele ținte de transfer pentru FCSB. Mijlocașul dinamovist ar fi fost nemulțumit de salariul pe care îl avea la formația din Șoseaua Ștefan cel Mare, unde încasa 8.000 de euro. Becali voia să profite, atrăgându-l pe Nistor cu un salariu de 20.000 de mii pe lună, iar pentru Dinamo, patronul “roș-albaștrilor” a fost dispus să ofere 750.000 de mii de euro, sau 500.000 plus mijlocașul Kamer Qaka. Ionuț Negoiță nu a fost mulțumit de oferta primită, Nistor a rămas la Dinamo, iar salariul i-a fost mărit la 12.000 mii de euro lunar.

Dan Nistor ar fi fost dispus să meargă la FCSB, lucru confirmat de Florin Bratu, antrenor în acea perioadă la Dinamo: “Sincer, mi-a spus că vrea să plece la Steaua (n.r. FCSB), că e o oportunitate, să îl lăsăm să plece. Din momentul ăla, nu a mai fost jucătorul pe care îl știam. A venit la mine în birou și mi-a spus că vrea să meargă la Steaua (n.r. FCSB), era sa cadă cerul pe mine. Cum tu, căpitan la Dinamo, să ceri să mergi la FCSB?

FCSB și Dinamo se întâlnesc sâmbătă, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în primul episod al “Eternului Derby” din această stagiune. Înaintea jocului direct, programat în etapa a 12-a din Casa Pariurilor Liga 1, cele două echipe ocupă loc de play-out, 8, respectiv 9, și sunt despărțite de un singur punct.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles