Un fost MINISTRU a fost CONDAMNAT. CINCI ani de închisoare cu EXECUTARE

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru...
30.01.2014 | 16:06
Un fost MINISTRU a fost CONDAMNAT CINCI ani de inchisoare cu EXECUTARE
ADVERTISEMENT

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru corupţie. Instanţa a menţinut astfel decizia anterioară dată de completul de trei judecători al aceleiaşi Curţi. Fenechiu se află la Iaşi. Alături de el sunt Cristian Adomniţei şi Marius Dangă.

„Menţine pedeapsa principală de cinci ani de închisoare în cazul lui Relu Fenechiu”, au arătat judecătorii. Instanţa a menţinut şi pedeapsa anterioară dată în cazul fratelui fostului ministru, Lucian Fenechiu, respectiv tot cinci ani de închisoare cu executare.

ADVERTISEMENT

Relu Fenechiu aşteapta sentinţa judecătorilor Curţii Supreme în Iaşi, la vila personală din cartierul rezidenţial „I. C. Brătianu“ ridicat de firmele sale de construcţii, în zona Bucium, din extremitatea estică a oraşului. Imediat după ora 13.00, la vila lui Fenechiu au sosit, pentru a-i fi alături în momentul pronunţării sentinţei, Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Marius Dangă, viceprimarul Iaşiului, ambii membri importanţi ai filialei PNL Iaşi. Relu Fenechiu trebuie să se prezinte în cel mai scurt timp cu putinţă la o secţie de Poliţie din Iaşi.

La ultimul termen al recursului, Relu Fenechiu a declarat, adresându-se preşedintelui Înaltei Curţi, Livia Stanciu: „Un jurnalist «m-a încurajat» mai devreme spunându-mi că dumneavoastră nu aţi achitat niciodată pe nimeni. Dar eu sper să am parte de o judecată corectă”.

ADVERTISEMENT

„Legat de acuzaţiile că aş fi lucrat cu firme-fantomă, vreau să precizez că nu este aşa. Am dovedit asta cu acte oficiale, în care se vede alb pe negru că cele două firme cu care am lucrat sunt plătitoare de TVA. În plus, efectuăm plăţile prin bancă. Poate doar 1% din plăţi n-a fost făcut prin bancă. (…) Vă implor, analizaţi corect probele depuse la dosar”, a adăugat Fenechiu. „Sunt, efectiv, dărâmat de faptul că sunt aici azi. (…) Vă rog, poate încercaţi să judecaţi cât mai corect, chiar dacă nu dă bine, că ştiu că nu dă bine, nici pentru MCV, nici pentru…”, a continuat Relu Fenechiu, până când a fost întrerupt preşedintele Înaltei Curţi.

Livia Stanciu i-a cerut să spună, pe scurt, dacă se consideră sau nu vinovat de acuzaţiile de corupţie care i se aduc în dosarul „Transformatorul”. „Am greşit mult în viaţa mea, dar aici nu am greşit cu nimic”, a răspuns Fenechiu. Gheorghiţă Mateuţ, unul dintre avocaţii lui Relu Fenechiu, a solicitat instanţei admiterea recursului formulat de clientul său şi respingerea celui formulat de procurori.

ADVERTISEMENT

Procurorii au cerut mărirea cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor din acest dosar. Procurorul DNA prezent la dezbaterile finale a arătat că pedepsele aplicate în iulie 2013 de un complet de trei judecători de la instanţa supremă sunt mici, „orientate spre minimum”, deşi probele de la dosar dovedesc o situaţie gravă, fapte grave, comise în complicitate, de către toţi cei inculpaţii în acest dosar.

În ceea ce priveşte neprezentarea avocaţilor şi a inculpaţilor la termenul de ieri şi neprezentarea unui avocat, Ovidiu Podaru, la termenul de astăzi, instanţa a solicitat Ministerului Transporturilor şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), situaţia curselor aeriene, feroviare şi starea drumurilor dintre Cluj şi Iaşi spre Bucureşti în zilele de 25,26 şi 27 ianuarie. Potrivit magistraţilor, toate erau funcţionale, chiar dacă se desfăşurau în condiţii grele, iar inculpaţii nu au nicio scuză că nu s-au prezentat luni la termen. În plus, instanţa consideră nejustificată neprezentarea apărătorului Ovidiu Podaru la termenul de astăzi. Ovidiu Podaru este apărătorul lui Bogdan Damian.

ADVERTISEMENT

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu s-a prezentat marţi la Curtea Supremă pentru a participa la dezbaterile finale din dosarul „Transformatorul” şi a precizat, la intrare, că nu i s-au admis probe care demontau acuzaţiile Direcţiile Naţionale Anticorupţie (DNA), motiv pentru care şi-a pierdut optimismul, şi doar Dumnezeu îl mai poate ajuta. Relu Fenechiu le-a spus jurnaliştilor că de sâmbătă a fost plecat din Bucureşti la Iaşi, unde a participat la botezul copilului lui Cristian Adomniţei, şi a revenit în Capitală cu avionul.

El a mai zis că este pregătit moral pentru orice sentinţă ce urmează să fie dată de Înalta Curte în acest caz, dar nu înţelege cum s-a putut lua o decizie de condamnare în contextul în care probele sale dovedesc corectitudinea tranzacţiilor dintre firmele sale şi SISEE Moldova. „Nu mai sunt optimist pentru că, eram optimist dacă în acest dosar se admiteau probele. Pentru ca un om să fie condamnat instanţa trebuie să admită toate probele şi în favoarea şi în defavoarea lui”, a arătat Fenechiu. Acesta nu a vrut să comenteze condamnările date de Curtea Supremă în ultima perioadă şi a precizat că şi-ar dori foarte mult să ajungă la familia sa acasă după decizia magistraţilor. „Doar Dumnezeu mă mai ajută acum, ţineţi pumnii”, le-a mai spus Relu Fenechiu jurnaliştilor la intrarea la Înalta Curte. Fostul ministru a cerut marţi, prin intermediul avocaţilor, să fie reaudiat pentru un supliment de declaraţii.

Fratele fostului ministru al Transporturilor, Lucian Fenechiu, a precizat la rândul său că nu a putut ajunge la termenul de luni al procesului din cauza fenomenelor meteo nefavorabile. Întrebat de ce nu a venit cu trenul, acesta a răspuns că nu circulă din principiu cu acest mijloc de transport, din cauza ineficienţei.

sursa: adevarul.ro

ADVERTISEMENT