News

Când ar putea avea loc noi negocieri între Rusia și Ucraina. Anunţul ministrului Bogdan Aurescu

Ministrul de externe al României, Bogdan Aurescu, a spus că deține informații potrivit cărora marți, 1 martie, s-ar putea relua negocierile dintre Rusia și Ucraina, pe tema războiului.
01.03.2022 | 00:21
Cand ar putea avea loc noi negocieri intre Rusia si Ucraina Anuntul ministrului Bogdan Aurescu
ADVERTISEMENT

După negocierile fără rezultat, de luni, 28 februarie, care au avut loc între delegații rusești și ucrainene, pe tema stopării războiului, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe din România, anunță că marți acestea ar putea fi reluate.

Marți, 1 martie 2022, ar putea avea loc noi negocieri între Rusia și Ucraina

Bogdan Aurescu a precizat, luni seară, în cadrul unui interviu TV, faptul că deține informații în acest sens, dar și că în spațiul public nu au fost comunicate toate informațiile referitoare la negocierile purtate între țările rivale, care acum duc un război istoric.

ADVERTISEMENT

Ministrul afacerilor externe a punctat faptul că în contextul actual este foarte dificil să existe negocieri firești.

“În ce priveşte negocierile de astăzi, dintre Federaţia Rusă şi Ucraina, am constatat că nu sunt foarte multe elemente care au apărut în spaţiul public, nu avem încă elemente directe de la această discuţie, însă, ceea ce este relevant este faptul că părţile au decis să continue aceste discuţii şi din informaţiile pe care le am e posibil ca o nouă întâlnire să aibă loc mâine.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, din experienţa mea de negociator şi de diplomat, atunci când negociezi sub presiune folosirii forţei, atunci când negocierea sau discuţia se poartă concomitent cu continuarea agresiunii împotriva uneia dintre părţi de către cealaltă parte, este foarte greu să ai un dialog firesc, un dialog normal”, a spus Bogdan Aurescu, la B1 Tv.

Cum ar trebui să aibă loc negocierilor dintre Rusia și Ucraina

De asemenea, reprezentantul MAE precizează că este greu de preconizat un rezultat al negocierilor, iar că acestea trebuie să se desfășoare în funcție de un principiu bazat pe bună credință.

ADVERTISEMENT

“În mod firesc ar trebui ca măcar în intervalul de timp în care se desfăşoară discuţiile, dacă există un obiectiv real asumat al părţilor de ajunge  la o soluţie, ar trebui ca ostilităţile să fie oprite. Există un principiu al desfăşurării negocierilor şi anume că negocierile trebuie să fie desfăşurate cu bună credinţă, adică în scopul de a ajunge la un rezultat.

Ori în momentul în care ai desfăşurarea unor ostilităţi reprezentând fundalul pe care se desfăşoară aceste negocieri, este foarte greu să consideri că ele se poartă în regim normal. Sigur că acestor negocieri pot să reprezinte eventual calea spre sau să aibă un obiectiv de a obţine un armistiţiu sau încetarea focului, dar mai mult decât atât este foarte greu de spus că aceste negocieri pot să aducă, a mai transmis Bogdan Aurescu.

ADVERTISEMENT

Reamintim că luni au avut loc primele negocieri dintre Rusia și Ucraina, de la începerea războiului. Șase ore s-au purtat discuții între delegații ale ambelor țări, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie. S-a decis amânarea lor, pentru o altă zi.

ADVERTISEMENT