Antrenorul gălățenilor și-a felicitat jucătorii pentru victoria obținută și pentru felul în care au evoluat împotriva unui adversar puternic. Unicul gol al meciului a fost marcat de către Răzvan Tănasă în minutul 36.
Laszlo Balint a fost bucuros după victoria obținută de Oțelul Galați în confruntarea de pe teren propriu cu Poli Iași: „O victorie care confirmă munca noastră. E o victorie pentru noi, pentru moralul nostru.
Le-am și spus că nu putem duce lupta asta dacă nu și suferim. Am anticipat că Iași are jucători de calitate, au demonstrat că sunt o echipă bună, iar noi a trebuit să absorbim presiunea lor.
Am meritat victoria astăzi, consider că am fost echipa mai bună. Tănasă e un copil cu o calitate foarte bună, dar i-am spus să se pună în slujba echipei. A alergat mult, s-a apărat cum trebuia să se apere”.
„Sper să o ținem tot așa, eu aș remarca toată echipa, a fost un spirit colectiv foarte bun și asta a fost una din armele noastre. Avem jucători cu calitate!
Nu e prima dată când o spun, o repet și subliniez, avem nevoie de toată lumea, avem un lot echilibrat și toți pot juca. Lupta nu e terminată, lupta pentru menținere se va menține până în ultima etapă”, a continuat Laszlo Balint.
„Mrakovic trebuie să-și asume concurența, îi lipsesc realizările din punct de vedere personal. A intrat pe un fond de joc, în care am cedat deliberat posesia, dar chiar și-așa a avut niște realizări. Una peste alta, remarc toată echipa pentru spirit”, a mai spus antrenorul Oțelului Galați.