Ruby a pierdut câteva mii de euro! Cântăreața a contactat o echipă pentru renovare, i-a dat banii dinainte și aceștia… duși au fost. Colac peste pupăză, i-au cerut și dublu ca preț că doar una e Ruby!
Chiar și cu o gaură de câteva mii de euro la buget, cântăreața nu a intrat în depresie și a căutat alți muncitori care să o ajute să-și termine renovarea locuinței. Desigur, se gândește că ar fi putut cumpăra și altceva cu banii pe care i-a pierdut, însă și-a dat seama că nu face decât să se întristeze dacă se mai gândește la suma respectivă. Ruby a povestit, pentru FANATIK, întreaga întâmplare.
Ruby, o prezență destul de rară, în ultima perioadă, la evenimentele mondene. Ce te-a scos astăzi din casă?
Nu sunt o mare fană a ieșirilor în oraș și atunci când sunt evenimente foarte speciale, foarte importante pentru mine sau oameni cu care colaborez, ies din casă. De la lansarea noului parfum Opulent Dubai pe piața din România nu puteam lipsi. Altfel, mă găsiți în studio, mă găsiți acasă, mă găsiți pe drum, mă găsiți făcându-mi treaba.
Pentru mine, parfumul este nota aceea personală, amprenta personală, eu sunt foarte loială parfumurilor mele preferate și nu mă dezic. Am doar două parfumuri în colecția mea, ca să spun așa, parfumul meu pe care îl port de peste 10 ani și oamenii au ajuns să mă recunoască după aromă. Și parfumul unui prieten de-al meu, care este un parfum pe care îl poartă toate vedetele. Iar atunci când vreau să mă simt vedetă și să miros a vedetă, port acel parfum. În rest, îmi plac și alte arome, desigur.
În afară de muzică, proiecte noi pe tv?
Anul ăsta urmează să lansez albumul, lucrez din plin în studio, la piese noi și sunt tare încântată de ceea ce iese. Pe TV nimic momentan. Va urma un proiect foarte drăguț.
Cum reușești să te menții la același număr de kilograme? Ce secrete ai?
Nu am cine știe ce secrete de împărtășit. Aș vrea să fie cazul, să fiu genul care are o rutină super elaborată, dar nu este cazul. Sunt o fată destul de simplă. Mă dau cu o cremă din cap în cap până în picioare. Hidratantă.
Mamaia crede că e cremă de oase. A ajuns să-i placă și ei foarte mult, zice că e cea mai bună cremă de oase, dar n-are nicio treabă. Am păcălit-o eu odată că n-aveam ce să-i dau în momentul respectiv.
Ce să zic, mă spăl, mă curăț, îmi tai unghiile și cam atât (râde – n.r. ).
Nu fac nimic special. Nu țin dietă, eu sunt o fire foarte pofticioasă, cu toate că nu mănânc foarte mult, poftesc la toate lucrurile. Din păcate, am parte de o singură masă pe zi și de obicei se întâmplă seara sau noaptea târziu. Și da, cum am zis, n-am cine știe ce secrete. Îmi place să port parfumurile care îmi plac, am anumite chestii pe care le fac de fiecare dată când vreau să mă simt frumoasă.
Cum ar fi să mă dau cu contur de buze, am acum o pasiune nouă de super contur, super închis la culoare.
Ce face mamaia ta? Te mai „ceartă”?
Mamaia ce să facă, e bine. Mă ceartă, normal, e parte din dialogul nostru zilnic, e parte din viața noastră. Pentru ea sunt tot copil și când simte nevoia să vă pună la punct, mă pune. Niciodată nu-mi critică alegerile vestimentare. Îi place mereu când mă îmbrac să ies la un concert, la un eveniment. Este cea mai mândră, se închină la Dumnezeu, e foarte fericită.
Mă mai critică așa când i se pare ei că… uite, eu renovez de un an de zile, de peste un an de zile, și mă ceartă că de ce am dat banii înainte la muncitori și mi-au dat țeapă, de ce durează atât… .
În ce sens ți-au dat țeapă?
Da, mi-am luat țeapă, pe bune. Cred că sunt în curs de a doua țeapă, dar sper să nu. Nu știu cum reușesc. Eu tratez oamenii cu corectitudine și bunătate, am încredere în oameni că sunt și ei la rândul lor corecți, pentru că mă raportez la valorile mele. Și aflu că nu e toată lumea la fel.
Dar dacă mai fac vreodată, știu cum să nu-mi iau țeapă. La ce mi-am luat țeapă? În primul rând la construcție. Prima serie de muncitori mi-au dat țeapă, le-am dat banii și mi-au lăsat casa în paragină.
Să se ducă. Să fie la ei acolo.
Țeapă de câte mii de euro?
Nu îmi place să vorbesc despre sume, dar de ordinul miilor de euro le-am dat. Pe mine nu mă taxează nimeni în lei. Observ că vecina mea lucrează de cele mai multe ori cu oamenii cu care lucrez și eu, doar că ea primește scoruri la jumătate. Mai mult de jumătate mai ieftine. Mie îmi pun de trei ori mai mult. Au impresia că am un copac cu bani în fața blocului și mai ies la cules.
Și am decis că data viitoare când voi mai face asta, pentru că îmi doresc să-mi construiesc și o casă, eu n-o să mai vorbesc cu nimeni. Trebuie trimiși oameni care să vorbească, să am și eu niște prețuri de om.
Nu suntem în Dubai, primesc niște prețuri de Dubai și eu sunt de la Medgidia.
Cât mai ai până termini cu renovarea?
De vreo șapte-opt luni zic că termin renovarea în două săptămâni. Mi-e frică să mai zic două săptămâni. Practic, nu mai am multe lucruri de făcut, aștept să-mi ajungă comanda de mobilă care întârzie un pic să apară și asta mă stresează foarte tare, pentru că o aștept deja de niște luni. După care trebuie să-mi intre iarăși băieții în casă să-mi corecteze anumite lovituri de la mobilă, de la alte chestii.
Mai întâmpin niște probleme cu treptele… Dacă intrăm în subiectul construcții gata, sunt până peste cap, nici nu mai vreau să aud.
Câți căței și câte pisici mai ai în casă?
Pisicile, cățeii sunt tot acasă. Sunt tot zece. Acum am cumpărat 14 kilograme de mâncare pentru pisici. Și cățeilor le cumpăr câte doi saci, adică 20 de kilograme. Cred că-mi ajung cam o lună jumătate. Deci eu trebuie să fac lunar o sumă de bani pentru copiii mei (cățeii și pisicile – n.r..). Când ai copii… trebuie să îi crești.
Apropo, dar mămică te vezi? Sau n-ai luat în calcul asta?
Momentan nu m-aș vedea mămică, dar cum vrea Dumnezeu să fie. Mă mai trezesc din când în când și spun că am o vârstă… dar să știi că eu uneori sunt un copil în continuare și nu simt cum a trecut timpul.
Pentru că s-au întâmplat lucruri multe, repede, dar într-un mod frumos.