Sport

Renunță Mircea Lucescu să mai antreneze? ”Il Luce” a refuzat și oferta celor de la Fener!

20.03.2020 | 16:28
Renunta Mircea Lucescu sa mai antreneze Il Luce a refuzat si oferta celor de la Fener
ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, a fost foarte aproape de a reveni pe banca tehnică la un club important. Presa din Turcia scrie că ”Il Luce” a negociat cu șefii lui Fenerbahce, însă românul nu a acceptat oferta granzilor din SuperLiga

”Il Luce” a refuzat și oferta celor de la Fenerbahce!

După despărțirea de naționala Turciei în februarie 2019, Mircea Lucescu nu a mai preluat niciun club, deși a avut mai multe oferte, cele mai importante fiind tot din ”Țara Semilunei”.

ADVERTISEMENT

Recent, Lucescu ar fi fost în negocieri avansate cu cei de la Fenerbahce, scrie presa turcă. Între tehnicianul român de 74 de ani și gruparea din Istanbul nu s-a ajuns însă la un numitor comun.

Jurnaliștii de la Sabah informează că antrenorul român s-a întâlnit cu oficialii celor de la Fenerbahce, însă nu a fost convins de proiectul propus de aceștia, astfel că a refuzat clubul din Istanbul.

ADVERTISEMENT

Sursa citată mai dezvăluie că salariul propus de turci se învârtea în jurul a 6.000.000 – 7.000.000 de milioane de euro pentru două sezoane plus meciurile rămase din acest sezon.

Tot în acest an, Mircea Lucescu a fost dorit și de conducerea celor de la Beșiktaș. Ziariștii turci informau în februarie că tehnicianul român era dorit pe postul de consilier pentru antrenorul Sergen, fostul său elev.

ADVERTISEMENT

Mircea Lucescu, rezultate notabile în Turcia

De Turcia se leagă o parte importantă și de succes din cariera lui Mircea Lucescu. ”Il Luce” a mai lucrat la Beșiktaș în perioada iulie 2002 – mai 2004, când a dus în vitrinele clubului un titlu de campion al Turciei.

Anterior acestei perioada, Lucescu a luat două trofee majore cu Galatasaray în perioada 2000-2002: titlul în Turcia și Supercupa Europei.

ADVERTISEMENT

Lucescu, 32 de trofee în cariera de antrenor

Mircea Lucescu este cel mai titrat antrenor român din istorie, cu 32 de trofee câștigate la Dinamo, Rapid, Brescia, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior și Zenit.

Numărul mare de trofee îl plasează pe Mircea Lucescu pe locul doi în ierarhia celor mai titrați antrenori din fotbalul mondial, fiind depășit doar de Sir Alex Ferguson, cu 49 de titluri câștigate la Aberdeen și Manchester United.

ADVERTISEMENT
Tags: