Fotbal intern

Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca şi desființată, iar acum domină fotbalul românesc

Reperele lui CFR Cluj echipa care in 2000 era ca si desfiintata iar acum domina fotbalul romanesc
Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca şi desființată, iar acum domină fotbalul românesc
ADVERTISEMENT

CFR Cluj este echipa momentului în fotbalul românesc. Campioana en-titre s-a calificat în primăvara Europa League și a doborât un record de puncte al unei echipe din România în grupele competiției. Tot CFR e echipa care realizase cel mai bun punctaj și în grupele Ligii Campionilor. În Gruia nu a curs tot timpul lapte și miere, clubul trecând prin momente de cumpănă în ultimii ani.

Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca și desființată, iar acum domină fotbalul românesc

De-a lungul ultimelor două decenii, CFR Cluj a parcurs dificilul drum de la echipă în prag de desființare, la cel mai bun club al fotbalului românesc.

ADVERTISEMENT

CFR Cluj este unul dintre cele mai vechi cluburi de pe teritoriul României. Kolozsvári Vasutas Sport Club, predecesoare CFR-ului de astăzi, a luat ființă în noiembrie 1907, la 2 ani de la disputarea primei partide oficiale de fotbal la Cluj. La acea dată, Cluj-Napoca se afla în cadrul Imperiului Austro-Ungar.

CFR Cluj a început să conteze cu adevărat în fotbalul de prim-plan din România începând cu sezonul 2004-2005. Până în anii 2000, CFR se zbătea în anonimatul ligilor inferioare.

ADVERTISEMENT

Iată reperele ultimelor două decenii ale echipei din Gruia:

2000-2001 – a fost perioada de cumpănă a feroviarilor, echipa fiind la un pas de desființare din cauza problemelor financiare. În pauza dintre turul și returul campionatului de Divizia C, omul de afaceri clujean Arpad Paszkany, alături de compania Ecomax, sunt convinși să investească în clubul din Gruia. Ținta, extrem de ambițioasă: promovarea în primul eșalon în 4 ani.

2004 – punct ochit, punct lovit: CFR Cluj promovează în Liga 1 după o pauză de 28 de ani. Clujenii au promovat cu un punct avans față de Jiul Petroșani, dar și cu mult scandal. În ultima rundă, Jiul a făcut egal, 0-0, cu Gaz Metan Mediaș, care nu mai avea niciun obiectiv. CFR a câștigat cu Deva cu 3-0 și a promovat astfel în ultima etapă.

ADVERTISEMENT

La finalul acelei etape au existat suspiciuni ale celor de la Petroșani că Mediașul lui Ioan Ovidiu Sabău ar fi fost premiat dinspre Gruia. Iuliu Mureșan, pe atunci președinte la CFR, recunoștea fără probleme într-un interviu la TVR: Lupta a fost cinstită din partea noastră. Sigur că și noi am mai stimulat echipe adversare Jiului și alte echipe contracandidate, dar altceva noi nu am făcut.

2005 – finala Cupei UEFA Intertoto. După un prim sezon modest în Liga 1, cu un loc 11 și o luptă crâncenă pentru evitarea retrogradării, pentru CFR Cluj urmează un sezon 2005-2006 de excepție.

ADVERTISEMENT

După Aurel Șunda, CFR-ul este preluat de internaționalul Dorinel Munteanu, cel care are un parcurs senzațional în Cupa UEFA Intertoto. Rând pe rând, clujenii trec de Vetra, Bilbao, St-Etienne, Zalgiris și sunt învinși doar în finală de Lens.

2005 – primul succes uriaș în Europa. Era doar turul II din Cupa UEFA Intertoto, însă CFR Cluj, o echipă care cu doar cinci ani în urmă evolua în Divizia C din România, reușea să elimine Athletic Bilbao: Nu oricum, nu oriunde, ci în Spania, pe legendarul ”San Mames”.

Caseta tehnică a meciului: Athletic Bilbao – CFR Cluj 1-0, 3-5 lovituri de departajare A marcat: J. Gonzales (37). La loviturile de departajare au marcat pentru CFR: Jula, Vlajici, D. Toma, Anca si Coroian. De la Atletic Bilbao a ratat Ustaritz.

  • 1-0 învinsese CFR Cluj pe Bilbao în ”Gruia”. Marcase Tilincă (2 iulie 2005)

2005-2006 – CFR Cluj aduce moda portughezilor în Liga 1. În Gruia ajunge un prim contingent de lusitani: Manuel Jose, Cadu, Pedro Oliveira și Semedo

2007 – primul eșec în Europa. După succesul din Intertoto, CFR Cluj a debutat și în Cupa UEFA, însă prima experiență a fost una umilitoare: 1-3 și 0-0 cu Anorthosis Famagusta.

2007-2008 – primul titlu de campioană, chiar la 100 de ani de la înființarea clubului!  În sezonul în care sărbătorea centenarul, CFR reușea să se impună pentru prima dată în campionat. La finalul celor 34 de etape, clujenii lui Ioan Andone erau primii, cu 76 de puncte, secondați de Steaua, cu 75 de puncte. După 17 ani, titlul mergea spre provincie.

  • 2007-2008 avea să fie anul primului event pentru CFR Cluj, ardelenii câștigând și Cupa României

2007 – la CFR Cluj este transferat Cristian Fabbiani, probabil cel mai supraponderal fotbalist care a ajuns vreodată în România.

Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca şi desființată, iar acum domină fotbalul românesc
Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca şi desființată, iar acum domină fotbalul românesc

2008 – prima experiență în grupele UEFA Champions League. CFR Cluj debutează în cea mai puternică întrecere inter-cluburi din Europa, beneficiind de o grupă cu Roma, Chelsea și Bordeaux. Obține 4 puncte onorabile.

2008 – Istorie pe Olimpico! AS Roma – CFR Cluj 1-2! Ardelenii au dat lovitura la primul lor meci în Liga Campionilor, reușind să obțină o victorie uriașă pe terenul Romei. Condusă cu 1-0 după un sfert de oră, CFR a reușit să întoarcă rezultatul prin “dubla” argentinianului Culio, prezent și azi în lotul feroviarilor.

  • CFR Cluj: Stăncioiu – Tony, Cadu, De Sousa, Pereira – Dani, Mureşan – Culio, Trică (’66 Peralta), Dubarbier (’89 Panin) – Y. Kone. Antrenor: Maurizio Trombetta.

2009-2010 – CFR Cluj are un parcurs modest în Cupa UEFA, clasându-se doar pe locul 4 într-o grupă cu Sparta Praga, PSV și FC Copenhaga.

2009-2010 – al doilea titlu de campioană din istoria clubului! După o luptă cu Unirea Urziceni și FC Vaslui, două echipe dispărute între timp din fotbalul românesc, CFR, cu Andrea Mandorlini pe bancă, reușește câștigarea unui nou titlu.

2010 – a doua participare a CFR-ului în grupele UEFA Champions League. Din nou cu Roma, dar și cu Basel și Bayern Munchen, CFR a adunat tot 4 puncte și tot ultima s-a clasat.

2010 – în noiembrie, Sorin Cîrțu face înconjurul Europei cu momentul în care sparge o bancă în Elveția. Nu una cu bani, ci una de rezerve de la stadionul lui Basel.

Antrenorul clujenilor nu și-a stăpânit accesele de furie și a fost surprins de camerele de televiziune dând cu pumnii în geamul care îngrădea banca tehnica a CFR-ului.

2011-2012 – După o luptă la baionetă cu FC Vaslui, într-un sezon cu multe scandaluri între conducători, CFR Cluj se impune din nou în Liga 1, la diferență de un punct.

2012 – în luna mai a anului câștigării celui de-al treilea titlu, în Liga 1 a avut loc celebrul meci ”U” Cluj – CFR Cluj. Întrerupt de Alexandru Tudor pe 8 mai, acesta s-a rejucat pe 18 mai, fiind câștigat dramatic de CFR cu 3-2, după ce ”Șepcile Roșii” aveau 2-0 pe tabelă la un moment dat.

Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca şi desființată, iar acum domină fotbalul românesc
Reperele lui CFR Cluj, echipa care în 2000 era ca şi desființată, iar acum domină fotbalul românesc

2012-2013 – CFR Cluj scrie istorie în grupele UEFA Champions League! Într-o grupă cu Manchester United, Galatasaray și Braga, CFR Cluj obține un record de puncte pentru România: 10. Nu se califică însă mai departe din cauza rezultatelor directe cu turcii de la Galata

2012 – victorie pe ”Old Trafford”! În chiar ultimul meci al grupei de Champions League, CFR Cluj se impune pe ”Teatrul Viselor” din Manchester, scor 1-0, contra legendarului Sir Alex Ferguson.

2012-2013 – doar locul 9 în Liga 1. Pentru CFR Cluj încep să apare, de la un sezon la altul, tot mai multe probleme. Primele sunt cele sportive, echipa pierzând contactul cu primele locuri

2014 – ”Salvatorul” Arpad Paszkany părăsește CFR! În returul ediției de campionat 2013-2014, CFR începe să se confrunte cu probleme financiare, înregistrând restanțe salariale către jucători și obținând la limită licență pentru sezonul următor al Ligii I. La data de 22 mai 2014, în cadrul unei conferințe de presă, Arpad Paszkany își anunță retragerea din cadrul clubului.

2014-2015 – În Europa League, după o calificare chinuită cu Jagodina, CFR a fost eliminată în turul 3 de Dinamo Minsk dupa 0–2 în Gruia și 0–1 în Belarus.

2015 – Insolvența! În februarie 2015, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată de clubul CFR Cluj şi a dispus începerea procedurii de insolvenţă!

Pe plan intern, CFR Cluj a fost depunctată cu 24 de puncte. Datoriile clubului, înscrise în cererea de intrare în insolvență, se ridicau la peste 90 de milioane de lei, dintre care peste 50 de milioane de lei (11,5 milioane de euro) erau datorii către stat.

2017 – pe 30 mai, CFR Cluj a ieșit oficial din insolvență, potrivit unei sentințe a Curtii de Apel Cluj. Ieșirea din insolvență venea însă prea târziu pentru ca CFR-ul să poată evolua în cupele europene în sezonul următor.

  • La începutul anului 2017, omul de afaceri clujean Marian Băgăcean afirmă că a cumpărat 62% din acțiunile clubului. Patron este însă, de fapt, Neluţu Varga

2017-2018 – pe banca tehnică este numit Dan Petrescu. Cu Petrescu la timonă, CFR Cluj câștigă titlul de campioană pentru a patra oară în istorie, după o pauză de 6 ani, la un an după ieșirea din insolvență.

2018-2019 – ”era” de 3 meciuri a lui Edi Iordănescu în Gruia! Dan Petrescu pleacă de la CFR după câștigarea titlului, iar în locul său vine Edward Iordănescu. Acesta rezistă 3 meciuri: Supercupa, duelul cu Botoșani din Liga 1 și meciul cu Malmo din Champions League.

2018 – pe 30 august, CFR Cluj suferea una poate cea mai mare rușine din istoria fotbalului românesc, fiind învinsă acasă, scor 2-3, de Dudelange din Luxemburg, după 0-2 în tur. Meciul conta pentru play-off-ul Europa League.

2019 – revenirea ”Bursucului” salvator! În martie, Dan Petrescu revine la CFR Cluj și asta se vede imediat. Clujenii câștigă din nou titlul în Liga 1, al 5-lea din istorie.

2019 – în august, CFR Cluj face unul dintre cele mai bune meciuri din istorie. Celtic – CFR Cluj 3-4! Campionii obțineau o victorie entuziasmantă pe Celtic Park și aveau asigurată calificare în grupele europene. Urma play-off-ul de Champions League cu Slavia Praga.

2019 – Record de puncte în Europa League! Cu 12 puncte obținute în grupa E din Europa League, contra celor de la Lazio, Celtic și Rennes, CFR Cluj devine echipa din România cu cel mai bun punctaj în istoria participărilor în această competiție.

CFR Cluj, palmares în fotbalul românesc:

  • 5 titluri de campioană (2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, 2017-2018, 2018-2019)
  • 4 Cupe ale României (2007-2008, 2008-2009, 2009-2010, 2015-2016)
  • 3 Supercupe ale României (2009, 2010, 2018)
ADVERTISEMENT