Sport
Betano – Suporter Oficial Cupa Mondială FIFA 2026

Replica virală a lui Lamine Yamal pentru frumoasa sa iubită. Ce i-a scris spaniolul lui Ines Garcia după ce a marcat la Cupa Mondială

Lamine Yamal a marcat primul său gol la Cupa Mondială, apoi a avut un ”dialog” de la distanță cu iubita sa. Ce replică devenită virală i-a scris acesta lui Ines Garcia pe Instagram.
27.06.2026 | 15:37
Replica virala a lui Lamine Yamal pentru frumoasa sa iubita Ce ia scris spaniolul lui Ines Garcia dupa ce a marcat la Cupa Mondiala
Dialogul online viral dintre Lamine Yamal și iubita sa după primul gol al fotbalistului la Cupa Mondială. Sursa foto: hepta.ro / Instagram / colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Cupa Mondială 2026 din SUA, Mexic și Canada a adus, în urmă cu câteva zile, un moment istoric pentru Lamine Yamal. La doar 18 ani, starul Barcelonei a marcat, în meciul Spania – Arabia Saudită (4-0) din Grupa H, primul său gol la un turneu final de Campionat Mondial. După această reușită, tânărul s-a remarcat în online cu o replică virală pentru iubita sa.

Dialogul dintre Lamine Yamal și iubita sa după primul gol al fotbalistului la Cupa Mondială

În weekendul trecut, la meciul naționalei Spaniei cu Arabia Saudită, Lamine Yamal a fost trimis din primul minut pe teren de către selecționerul Luis de la Fuente. Starul celor de la Barcelona i-a confirmat încrederea antrenorului său și a marcat după numai 10 minute pentru 1-0. A fost primul gol al tânărului de 18 ani la o Cupă Mondială.

ADVERTISEMENT

La meciul din etapa a 2-a a Grupei H, Yamal a avut un suporter special. În tribunele arenei Mercedes-Benz Stadium din Atlanta s-a aflat frumoasa Ines Garcia, nimeni alta decât iubita fotbalistului. Relația lor, una despre care se vorbește deja de mai multe luni în presă, nu a fost încă oficializată și recunoscută public. Nu până în prezent.

Presa iberică remarcă un gest al celor doi, venit imediat după meciul Spania – Arabia Saudită, care ”oficializează” oarecum această poveste de iubire. Startul l-a dat frumoasa Ines. Aceasta a postat o poză cu ea din tribunele stadionului din Atlanta și textul: ”Haide, iubirea mea!” Iubitul ei nu a stat pe gânduri și, după meci, i-a răspuns cu un mesaj scurt: ”Fata mea!”.

ADVERTISEMENT

Acest dialog dintre cei doi tineri s-a viralizat instant. Postarea lui Ines Garcia a strâns peste 700.000 de aprecieri și mii de comentarii. La fel, replica lui Lamine Yamal a fost apreciată de aproape 50.000 de internauți. Foarte mulți i-au și răspuns starului spaniol. ”Foarte bine jucat, amice! Mult succes în continuare la Cupa Mondială!”, a fost doar unul dintre mesajele primite de jucător.

ADVERTISEMENT
Lamine Yamal instagram ines garcia
Lamine Yamal, replică pentru iubita Ines Garcia. Sursa foto: Instagram

Cine este Ines Garcia și cât de populară este în online

Relația dintre Yamal și Ines Garcia a ieșit tot mai mult în evidență în prima jumătate a anului 2026. Frumoasa brunetă a călătorit până în Statele Unite pentru a-l însoți și încuraja pe iubitul ei la meciurile selecționatei Spaniei. În plus, aceasta a distribuit conținut pe rețelele de socializare care arată sprijinul ei direct. De altfel, tânăra pereche a fost văzută și la evenimente private, cum ar fi o cină de celebrare a titlului de campioană Barcelona, unde au participat împreună.

ADVERTISEMENT

În spațiul public, Ines Garcia nu este deloc o figură necunoscută. Aceasta este o influenceriță spaniolă de 21 de ani, originară din Sevilla. S-a afirmat în online prin conținutul legat de modă, frumusețe, lifestyle și călătorii. Are sute de mii de urmăritori pe TikTok și pe Instagram. Ea colaborează cu branduri precum Yepoda, Women’s Secret sau AliExpress.

A devenit cunoscută publicului larg în 2026 după ce s-a scris că ar fi iubita lui Lamine Yamal, starul Barcelona și al naționalei Spaniei. Cuplul a fost văzut împreună încă din aprilie 2026. Relația a devenit publică în mai, cu apariții comune în vacanțe în destinații exotice.

ADVERTISEMENT
Tags: