Naționala României se pregătește pentru „dubla de foc” cu Austria (7 iunie) și Cipru (10 iunie) din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Iar unul dintre jucătorii în care microbiștii își spun speranțele este căpitanul Nicolae Stanciu. Înaintea acestor jocuri, FANATIK a mers într-un micuț sat din Alba pentru a reconstitui, pas cu pas, traseul vieții și al carierei căpitanului Generației de Suflet.
Informația cea mai tare din prima parte a lui 2025, în ceea ce privește echipa națională, nu a fost eșecul surprinzător de acasă cu Bosnia. Nu a fost operația selecționerului, nu au fost calculele pentru calificarea la Mondialul de anul viitor din America de Nord.
Bomba a venit din Liguria, de la Genova, unde căpitanul echipei naționale, Nicolae Stanciu, a dat o fugă pe final de lună martie pentru a pune la punct ultimele detalii ale transferului său de la Damac la Grifonul genovez patronat de românul Dan Șucu.
La 32 de ani pe care i-a împlinit pe 7 mai, zi cu mare rezonanță roș-albastră în fotbalul românesc, Nicolae Stanciu a dat lovitura carierei. Pentru că așa poate fi catalogată mutarea în top 5 campionate ale Europei a piciului de 1,70 metri, născut în satul Craiva, comuna Cricău, circa 15 kilometri de Alba Iulia.
Stanciu a plecat în august 2016 din prima noastră divizie, a jucat în Belgia, Cehia, China, Arabia Saudită, dar trenul marelui occident fotbalistic a oprit în gara lui abia acum. Ce reprezintă Genoa, cel mai vechi club din Italia, și Serie A știm. Haideți să vedem de unde și cum a început traseul lui Nicu (nu suportă să i se spună Nicușor!) în viață și în fotbal.
Venim spre Craiva dinspre Gâlda de Jos, locul de naștere al Elisabetei Stanciu, mama lui Nicu. Satul se arată neaoș imediat după Cricău. E vreme bună, destui oameni sunt pe stradă. E ceva aglomerație și la spălătoria de vizavi. Aproape toate rampele sunt ocupate. Chiar așa? Ce fac oamenii ăștia, nu au treabă la câmp, în gospodărie, se înghesuie să-și spele mașinile? Poate e doar o coincidență, dar probabil unii sunt maniaci ai curățeniei. Dovada fiind și destule autoturisme pe care le vedem curate, parcate în fața caselor.
Nu departe de plăcuța cu „Craiva”, pe dreapta, este un teren de fotbal, chiar lângă școala din localitate. Nu orice teren, ci unul cu porți regulamentare, cu fete și băieți care bat mingea de zor. Oprim. Să fie asta bucata de pământ pe care Nicu alerga mingea în satul natal? O fi departe de casa unde stau și acum părinții tricolorului?
Timpul și norocul joacă pe partea noastră. Oamenii sunt vorbăreți. Dar și curioși. Ce caută o mașină „de la Capitală” în Craiva lor? Lămuririle se fac rapid. „Aha, îl căutați pe Stanciu, fotbalistul!”. E parola care dezleagă limbi. Pentru că Stanciu este mândria locului. De fapt, nici nu are cum să fie altfel, decât dacă ești injectat cu invidie și nu vrei să recunoști că Nicu e deja legendă pentru cei din zonă.
„Îl vedem la televizor mereu, ne bucurăm când joacă pentru România și dă gol. Chiar zilele trecute a fost p-aci, pe la părinți. Venise din Italia. Au zis la «știri» că pleacă în Italia să joace fotbal”, ne povestește omul lângă care am oprit mașina.
Îl întrebăm de terenul de alături, de casa părinților lui Stanciu. Am găsit omul potrivit. Probabil nici nu e greu, pentru că la sat toată lumea cunoaște pe toată lumea. Iar poveștile sunt știute de toți. Într-adevăr, terenul cu porți este cel pe care bătea mingea și Nicu când era mic. Atunci era mai denivelat, acum e mai ok, dar peisajul rămâne. „Flancat” pe partea dinspre drumul mare de un gard cu gospodării. Și unde sunt „sonori” câțiva miei, plus rațe și gâște care umplu „peluza”.
Suntem în centrul din Craiva. Acolo de obicei e școala cam în fiecare sat românesc. Sare în ochi o statuie cu „cușma” pe cap. E „Decebal, regele dacilor”. În apropiere, un monument dedicat eroilor din Craiva care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Printre numele scrise în piatră, și un anume Stanciu Silviu. Probabil rudă mai îndepărtată de-a fotbalistului.
Am schimbat câteva mesaje cu Nicolae Stanciu înainte de a ajunge la Craiva. Ne-a spus că părinții săi „se ascund” de interviuri dacă îi găsim acasă. Plus că e foarte posibil să fie plecați la oraș, la Alba Iulia, pentru cumpărături sau alte lucruri „de-ale vârstei”. Tatăl lui Nicu a suportat recent o intervenție chirurgicală și merge mai des la Alba pentru tratament și analize.
Găsim ulița copilăriei. E strada Piatra Craivei. Urcă, urcă… Pe la mijlocul ei ne băgăm în vorbă cu un „bade” care stă liniștit pe băncuță la căldura firavă a soarelui de final de martie. „A treia casă pe stânga, poarta aia neagră. Acolo stau părinții lui Stanciu, dar nu știu dacă sunt acasă. Poarta e oricum mereu închisă, c-așa e la noi, la sat”. Ajungem. „Avancronica” e corectă. E închis. Batem, strigăm. Degeaba. E o casă mare, luminoasă, renovată. Vedem peste gard fântâna cu roată, din geam ne face cu ochiul bradul împodobit și probabil rămas așa de la Crăciun.
O vecină curioasă, ca toate femeile de la țară, încearcă să ne ajute. „Maică, nu cred că sunt acasă. Parcă am văzut-o pe ea plecând mai de dimineață. El (n.r. – se referă la tatăl lui Stanciu), dacă e acasă, muncește în grădina din spate. E om tare vrednic!”. Cum să ajungi la grădina din spate, însă? Ne lămurește un tractorist de alături, care tocmai își pregătește „calul de bătaie” să plece la câmp!
„Mergeți până la capătul străzii, de unde ați venit, apoi urcați până la cimitir. Ajungeți exact în spatele grădinilor, sus acolo, în deal”. Mulțumim și o luăm la picior. Nu e mult de urcat, dar panta e măcar de Europa League. Aerul e curat, vântul bate ușor, peisajul e din poveștile lui Duiliu Zamfirescu despre Transilvania, țara noastră de dincolo de munți. Iar Craiva, un fel de Poiana din „Îndreptări” al lui Zamfirescu, dacă vă mai amintiți…
Ceea ce surprinde este agitația de la cimitir. Ne apropiem de miezul zilei și dăm peste o înmormântare. Urcă mașini, nu toate cu număr de Alba. Și de Timiș, de Hunedoara. Dacă tot am ajuns la cimitir, am zis să găsim și mormântul bunicii lui Nicu, la care acesta a ținut foarte mult. Și reușim. Ioan și Fimia, ambii plecați la Domnul în 2007, la scurt timp unul de altul. Sunt părinții tatălui lui Nicu.
Totul parcă se leagă cu vizita FANATIK la Craiva. Înmormântarea pentru care lumea e la cimitir are legătură cu Stanciu senior! „E un verișor de-al lui. O să vină și el când ducem mortul la groapă”, spune, în șoaptă, un ajutor al preotului. Cimitirul e împărțit în două. În dreapta sunt ortodocșii, în stânga sunt baptiștii sau „pocăiții”, cum sunt numiți în zonă. Lăsăm durerea la poarta cimitirului și mergem la grădini.
Și, aici, bomba! Obiectivul aparatului foto îl localizează pe tatăl lui Nicu Stanciu de la depărtare. E în grădina din spatele casei. Pune răsaduri noi, chiar lângă șirurile de ceapă verde. Se simte în elementul lui, e activ, liniștit, numai de bătaia de cap a băieților de la București nu are el chef.
Omul e hiper-activ la vârsta lui. Sau poate chiar de aceea, pentru că oamenii de la țară sunt altfel față de noi, orășenii. Îi trimitem poza cu părintele său, pe whats, și lui Nicu. Se bucură și găsește explicația. „Uite, de-aia nu se mută ai mei la oraș, deși mă rog mereu de ei”, a fost reacția personajului principal al acestui reportaj.
Coborâm iar în sat. Mai stăm puțin la vorbă cu „badea” din centru. Și-a luat omul o sticlă de „cico” și pare că i-e drag să povestească. „Eu sunt de-o vârstă cu taică-su. Om de treabă. E mândru de copiii săi, și de băieți, și de fată, Ioana. Și acum îmi amintesc cât s-a bucurat când a debutat Nicu la națională. Parcă a dat și gol atunci, pentru că i-am auzit de acasă cât au țipat el și Rareș, fratele lui Nicu”.
Într-adevăr, Nicolae Stanciu a marcat la primul meci „tricolor” la echipa mare. Se întâmpla în amicalul România – Lituania 1-0, disputat la Giurgiu, pe 23 martie 2016. Nicolae Stanciu a intrat la pauză în locul lui Florin Tănase și a marcat în minutul 65 cu o execuție de kinogramă. Rareș Stanciu, fratele lui Nicu, a luat-o și el pe calea fotbalului. Acum are 17 ani și este la Universitatea Cluj.
Cum era căpitanul României când era puști, acasă la Craiva? „Era înnebunit după fotbal. Și foarte ambițios să reușească. Noi plecam cu vitele la câmp sau la muncă, la 6 dimineața, el mergea cu maică-sa sau cu un vecin la Alba Iulia. Venea seara pe la 8. Vroia să facă fotbal și să învețe. Tot timpul ne spunea că va ajunge fotbalist, că va câștiga bani și nimeni din familia lui nu va mai trebui să muncească. Nici taică-su, nici maică-sa, pentru că au muncit toată viața”.
Nicu Stanciu este cunoscut și de copilandrii de acum din sat. „L-am văzut la televizor de mai multe ori, dar a venit și aici. Zâmbește tot timpul, dă mâna cu noi”, spune un băiețandru mai tupeist, care apoi își ia mingea și merge să tragă la poartă.
Poveștile sunt multe și de la… mama lor. Aici, în Craiva, Stanciu a văzut lumina zilei, de aici a început să urce în viață și în carieră. Este același Nicu pe care, în copilărie, colegii de joacă îl strigau mereu „Pancu” la miuțele de pe terenul de lângă noi!
„Îl enerva chestia asta, pentru că el ținea cu Steaua. Și le spunea că el e Dică, nu e Pancu”, ne mai spune omul din fața noastră. E încântat de discuție, îi place să fie „Creangă” de Craiva.
Pe masă avem povestea căpitanului Generației de Suflet, Nicolae Stanciu, drumul de la Craiva la Genova, în Serie A. Sunt 1600 de kilometri de acasă până-n portul italian și 14 ani de când a plecat de la Craiva. Distanța și timpul sunt doar niște iluzii. Visele se trăiesc acum.
Nicolae Stanciu a fost ferit în mare parte de accidentări de-a lungul carierei. Dar a avut o cumpănă serioasă la vârsta de 16 ani. Era junior la Apulum Alba Iulia, echipa fanion a județului, și s-a accidentat într-un meci de ligă secundă cu Forex Brașov. Ruptură de ligamente la genunchiul stâng!
Doctorul care l-a operat a oferit un prognostic dur: le-a transmis părinților și lui Nicu că sunt șanse mici să mai joace fotbal vreodată! Nicu a ridicat capul din pământ, a strâns din dinți și a zis că nu e adevărat! Că va juca iar fotbal! A stat pe bară jumătate de an, s-a recuperat miraculos și s-a întors pe teren. A fost momentul în care chiar el spunea că simțea mai mult ca oricând că drumul lui corect în viață este fotbalul!
Un amănunt extrem de interesant despre cariera lui Nicolae Stanciu. Toate transferurile sale s-au făcut pe bani. Chiar din momentul plecării de la Alba Iulia la Vaslui! Recenta mutare la Genoa este prima la care căpitanul tricolor este jucător liber de contract.
S-au plătit peste 35 de milioane de euro la transferurile lui Stanciu. Porumboiu a achitat 240.000 de euro ca să-l ia de la Alba Iulia în 2011. Vasluiul l-a dat la FCSB pe 1 milion de euro în iulie 2013. Gigi Becali a încasat de la Anderlecht 9,7 milioane de euro pentru Stanciu în august 2016. Belgienii l-au dat la Sparta Praga cu 3,75 milioane de euro în ianuarie 2018. De la Sparta a plecat la Al Ahli, în august 2019, pentru 10 milioane de euro! Ce lovitură, Sparta! În iulie 2019, Stanciu s-a întors în Cehia, dar la Slavia Praga, care a achitat 4 milioane de euro. Cu aceeași sumă Slavia l-a vândut în China, în martie 2022, la Wuhan Three Towns. În septembrie 2023, Damac a plătit chinezilor 2,5 milioane de euro pentru Stanciu. Care a terminat contractul cu saudiții și s-a transferat la Genoa, în Serie A. Total? 35,19 milioane de euro pentru 8 transferuri!
6.20 este cota SUPERBET pentru pariul „egalitate în ambele reprize” la meciul Austria – România