Simona Halep

Reportaj de la primirea de gală a Simonei Halep de pe Aeroportul Otopeni. Cum a fentat cele mai grele întrebări și plecarea de rockstar. GALERIE FOTO

15.07.2019 | 21:19
Simona Halep, primire de gală pe Aeroportul Otopeni, după câștigarea Wimbledon

Simona Halep a adus luni trofeul de la Wimbledon în România. Ea a fost așteptată pe Aeroportul Otopeni de personalități importante din societatea română, atât din lumea politicii cât și din lumea sportului. De asemenea, la aterizarea Simoneia venit și o întreagă armată de jurnaliști din toate domeniile, presa sportivă, presa politică, de mondenități. În fața acestui eveniment, Simona a știut să dribleze întrebările mai dificile, a avut o ținută elegantă și în general a arătat o maturitate și un progres în discurs remarcabile.

Simona Halep, primită de un întreg alai din lumea politică și lumea sportului pe Aeroportul din Otopeni

Înainte de aterizarea Simonei Halep forfota a fost destul de mare la Salonul Oficial al Aeroportului Internațional „Henri Coandă” din Otopeni, acolo unde sunt primiți de obicei doar liderii lumii când au drum prin țară. Însă primul trofeu obținut de un român pe cel mai cunoscut teren de tenis din lume merită să aibă o asemenea recunoștință. Avionul British Airways cu care urma să aterizeze Simona Halep a avut o mică întârziere, dat fiind faptul că vremea nu era tocmai propice zborului.

Mai mult, vântul părea să le joace feste organizatorilor, iar covorul roșu a avut cel mai mult de suferit. În cele din urmă, cei care lucrează la zona de protocol a Aeroportului au adus o mică improvizație: au pus niște cărămizi roșii pe covor să nu îl mai ia vântul. „Problemele moderne necesită soluții moderne”, zice o memă pe internet.

„Cărămizile” folosite pentru covorul roșu, cel care le-a dat de furcă organizatorilor, în așteptarea Simonei Halep
Covorul roșu le-a dat de furcă organizatorilor, în așteptarea Simonei Halep

Încă din momentul în care am ajuns la Aeroport, erau deja acolo fostul președinte al Federației Române de Tenis, George Cosac, alături de Ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei. La scurt timp și-au făcut apariția și președintele COSR, Mihai Covaliu, președintele FRT și omul din spatele brand-ului Halep, Ion Țiriac și fostul mare tenismen, dublu finalist la Wimbledon, Ilie Năstase. Aceștia au fost și cei care au mers la scările avionului cu care Halep a ajuns la Otopeni.

Simona Halep a sosit TRIUMFĂTOARE de la Londra! Toate detaliile primirii sunt AICI –– https://fntk.ro/ekpnv

Gepostet von Fanatik.ro am Montag, 15. Juli 2019

Simona Halep a driblat ca Hagi întrebările jurnaliștilor

După un scurt tur de la avion până la sala de protocol, în care a stat la poze pentru jurnaliști, Halep a semnat o minge imensă de tenis care era pe un soclu cu chipul său și cu mesajul „Queen of the grass, queen of our hearts! (eng. „Regina ierbii, regina inimilor noastre”). După ce s-a întreținut în salonul oficial câteva minute, Halep a venit în fața jurnaliștilor unde a ținut un scurt discurs în care a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături pentru ca apoi să preia o serie de noi întrebări.

Cea mai interesantă întrebare a fost cea cu privire la portdrapelul de la Tokyo, iar Simona a pasat-o elegant pe președintele COSR, Mihai Covaliu, prezent în spatele ei la conferință. De asemenea, a reușit să dea un răspuns diplomatic atunci când a fost întrebată de evenimentul de anul trecut, de la Arena Națională, când Gabriela Firea a fost huiduită de fanii prezenți pe stadion la prezentarea trofeului Roland Garros. Ea a evitat să vorbească despre absența primarului pe stadion și a vorbit despre evenimentul pe care primarul Capitalei i l-a pregătit după victoria de la Wimbledon: „Nu am știut până acum. Dacă se va organiza ceva, atunci voi merge cu mare drag”.

Simona Halep a răspuns întrebărilor jurnaliștilor la Aeroportul din Otopeni

Viorica Dăncilă a întârziat la Aeroportul Otopeni, la primirea Simonei Halep

După o poză cu Ilie Năstase și Ion Țiriac, Simona Halep s-a retras în salonul oficial. La scurt timp după aceea și-a făcut apariția la Otopeni și premierul României, Viorica Dăncilă. Mașina SPP a șefului guvernului a fost oprită fix pe treptele salonului oficial, iar prim-ministrul a intrat fără să dea vreo declarație presei, care nici nu a apucat să o prindă în poză.

La aproape 10 minute după aceea, Simona Halep a ieșit de la aeroport, însoțită de această dată doar de Ion Țiriac. Cei doi s-au îndreptat spre Rolls Royce-ul din parcare care aparținea miliardarului român. Acesta a ajutat-o pe Simona să se așeze în limuzina de sorginte britanică și, surpriză, nu s-a pus lângă ea pe bancheta din spate, ci a trecut chiar el la volan, având în dreapta un ofițer de securitate.

Simona Halep a avut parte de o plimbare cu Rolls Royce-ul lui Ion Țiriac, cu excentricul miliardar pe post de șofer
Simona Halep a avut parte de o plimbare cu Rolls Royce-ul lui Ion Țiriac, cu excentricul miliardar pe post de șofer
„Caleașca” regală care a așteptat-o pe Simona Halep în parcarea de la Aeroportul Otopeni

Așa a petrecut prima oră pe tărâm românesc din noua postură prima campioană română la Wimbledon. A urmat apoi un drum cu Rolls-ul până la Stejarii Country Club iar miercuri Simona Halep va fi primită cu brațele deschise de români pe Arena Națională.