Sporturi

Reportaj de la Salonul Auto București 2019, unde accentul se pune pe hibrid. Vedeta show-ului, noul Ford Puma produs la Craiova. Galerie foto

11.10.2019 | 18:39
Noul Ford Puma, lansat recent la Craiova, vedetă la Salonul Auto București 2019
ADVERTISEMENT

Salonul Internațional Auto de la București 2019 și-a deschis porțile joi, 10 octombrie, la pavilionul Romexpo din Capitală. SAB 2019 prezintă o ofertă mai puțin variată decât ceea ce era odinioară salonul auto din București în perioada în care acesta se desfășura la Romaero Băneasa. Cu toate acestea, reporterii FANATIK au mers la fața locului pentru a le propune pasionaților de automobilism cele mai importante oferte de la acest salon auto.

Ce este de văzut la SAB (Salonul Auto Bucureşti) 2019. Lipsesc caii putere

Față de saloanele auto de altă dată, SAB 2019 nu se remarcă prin bolizii cu mulți cai putere. În afară de câteva supercaruri expuse în colecțiile unor tuneri, mașinile puternice nu prea sunt disponibile. La intrare găsim câteva „antichități americane” de colecție, iar la standul unui importator putem admira giganți off-road, inclusiv un pick up truck cu șenile!

ADVERTISEMENT
Un Lamborghini, printre bolizii prezenți la SAB 2019

În schimb, cuvântul cheie pentru SAB 2019 este „hibrid”. Sau „electric”, după posibilități. Astfel, fiecare producător pare să se fi adoptat trendului și a prezentat măcar un model cu astfel de motorizări. Printre cele mai impresionante modele din această categorie se numără Mercedes EOC, BMW i8 dar și Tesla Model 3. VEZI GALERIE FOTO

Cum arată Mercedes EOC, model expus la SAB 2019

Noul Ford Puma „made in Oltenia”, vedeta SAB 2019

Cu siguranță unul dintre punctele de atracție al SAB 2019 este noul model Ford Puma. Mașina produsă la Craiova a fost lansată recent pe porțile fabricii din Bănie și a fost expusă la Romexpo, acolo unde a atras foarte mulți curioși. Noul Puma se bucură de un design asemănător cu vechiul model cu același nume, dar are un design de tip crossover, cu care va face concurență modelului Sandero Stepway produs de Dacia.

ADVERTISEMENT

Ford Puma va fi primul vehicul hibrid fabricat în serie în România! Pentru lansarea acestui nou model, cei de la Ford au investit aproximativ 200 de milioane de euro la Craiova și se află în curs de a angaja 1700 de oameni. Pe lângă motorul hibrid, Ford Puma va avea și mai multe motorizări diesel sau benzină. Prețul pentru noul model al fabricii de la Craiova pornește de la 15.000 de euro.

Interiorul noului Ford Puma, produs la Craiova

Lucruri inedite la SIAB 2019: Mașina de „Miliție” și înaintașul trotinetelor electrice

Pe lângă expozițiile cu cele mai noi mașini de pe piață, la SAB 2019 găsești și câteva curiozități. Cei de la Poliția Română au expus o „broscuță” și o Dacia 1300 de colecție pe care stă inscripționat „MILIȚIA”. De asemenea, Poliția Locală a prezentat noile mașini electrice Renault Zoe, cu care vor să pună umărul la reducerea poluării din București.

ADVERTISEMENT
„Șase, Vine Miliția”

De asemenea, și mijloacele alternative de transport sunt prezente la expoziție. Astfel, mai multe modele de biciclete și trotinete electrice sunt expuse de cei de la E-TWOW. Însă în cadrul salonului expun și cei de la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, care au prezentat o trotinetă electrică din anii ’70, înaintașul celor care țin în alertă șoferii în traficul Bucureștilor de astăzi!

„Electrocuterul”, un precursor al trotinetelor electrice de astăzi

Cei care nu au apucat încă să vadă SAB 2019 mai au timp până pe 20 octombrie. Intrarea costă 40 de lei, iar un sfat din partea unui gurmand ar fi să păstrați 20 de lei și pentru foodcourt-ul de la intrare. Detalii aici.

ADVERTISEMENT
Tags: