În urmă cu 56 de ani, pe 20 mai 1964, la Socol, în județul Caraș Severin, vedea lumina zilei Miodrag Belodedici. Fotbalist de legendă, care a scris istorie în tricoul Stelei și al naționalei României. Primul jucător din lume care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite: Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, marile sale iubiri.

Belo face 56 de ani… Prilej pentru FANATIK de a-l vizita acasă, la Socol, unde ne-a așteptat împreună cu mama sa, pentru un REPORTAJ EVENIMENT despre viață și carieră. Și de a afla adevărul despre fuga lui „Mile” din România comunistă, în decembrie 1988.

FANATIK a reconstituit pas cu pas, la faţa locului, fuga lui Belodedici în Iugoslavia

Punct de plecare: Socol. Vama: Naidăș. Pit-stop: Bela Crkva. Destinația: Belgrad. * Stoperul Stelei, locotenent în Armata Română, s-a urcat în propria Dacie alături de mamă și de una dintre surori și a plecat la rude în Iugoslavia. Legal, cu pașaport primit de la club, cu intenția clară de a evada! * Mile a fugit din România lui Ceaușescu cu un an înainte de Revoluție și s-a întors în România „tuturor posibilităților” peste mai bine de doi ani, timp în care a câștigat Cupa Campionilor și cu echipa de suflet, Steaua Roșie Belgrad

„Deci, fii atent aici! Cum vii de acasă de la tine, de la Reșița, imediat după ce treci de Naidăș, se face un drum la dreapta înainte de podul peste Nera. Înainte se merge la Pojejena, în dreapta spre Zlatița. Din câte știu mai există un indicator pe care scrie Zlatița. O iei ușor spre Socol, nu e mult de mers, vreo 20 și ceva de kilometri”. Sunt indicațiile pe care le primesc de la Miodrag Belodedici, cu care am convenit să ne vedem la casa natală din Socol.

„I-am zis primarului că mai bine puneau străzii numele Miodrag Belodedici, că tot aia e”

La o simplă întrebare în Socol, oricine îți spune unde este casa familiei Belodedici. Nici nu mai dau încă un telefon. „Mai bine că nu ai sunat, că poate te panicai. A plecat cumnatu-meu, mi-a rămas telefonul în mașina lui. A sunat la mama să-mi spună că sună prea des și prea tare”. Belo e în formă.

Era convins că o să-l găsim. „Nu mi-am făcut nicio problemă. Ba i-am zis și primarului că mai bine puneau străzii numele Miodrag Belodedici, că tot aia e. Să nu mai întrebe lumea în stânga și în dreapta când vin oamenii la mine”. Tocmai l-am ridicat de la masa de prânz, mama sa ne aștepta, un pahar de apă rece e cel mai primitor bun venit. Ne așezăm pe terasă, în curte. Urmează o după-amiază de povești. Iar cea mai importantă, pentru prima oară spusă la fața locului, povestea fugii lui Belo în 1988 din România comunistă.

„Am plecat cu Dacia mea, cu mama și cu una dintre surori la rude în Iugoslavia”

Deci, cum ai fugit? Ai traversat Dunărea pe la Baziaș? Belo începe să râdă. „Știi câte basme de genul ăsta am auzit? Acum spun pentru prima oară, chiar aici, acasă, cum am ieșit pe poarta din față a casei, de aici, în 1988 și m-am dus în Iugoslavia. Am plecat liniștit, pe 19 decembrie 1988, cu pașaport. Îl primisem și am rămas foarte surprins că mi l-au dat, pentru că în mod normal nu ți-l dădeau. S-au uitat la mine ca la felul cinci când l-am cerut.

Le-am zis că sunt Sărbătorile de iarnă și că mă plictisesc acasă la Socol. Părinții aveau permis de mic trafic, mergeau des în Iugoslavia, dar când se întorceau trebuiau să-l predea la Poliție. Plecasem cu Dacia mea la rude în Iugoslavia. Eu cu mama și cu una dintre surori, Miriana, iar cealaltă, Iasmina, rămăsese la Timișoara. Au chemat-o pe Iasmina să dea declarații, a spus că nu știa nimic și ulterior au lăsat-o în pace”.

Digisport.ro

Arpad Paszkany s-a afișat cu noua iubită, cu 24 de ani mai tânără, iar acum s-a aflat totul: femeia a rupt tăcerea

„Nea Puiu Iordănescu și cu atașatul militar de la Belgrad au venit după mine să mă aducă înapoi”

O să-l las pe Belo să povestească, încercând să-l întrerup cât mai puțin. Are chef, dispoziție și fler. Pigmentează totul cu mici glume, zâmbește tot timpul, viața râde cu el. Și are 56 de ani deja! Incredibil!

„Când am ajuns în Iugoslavia, am mers la Poliție și am cerut azil politic. Am stat două săptămâni așteptând într-un sat lângă graniță. Bela Crkva sau Biserica Albă, cum vrei să-i spunem… Noaptea veneau polițaii în fața casei și mă păzeau întotdeauna… După vreo săptămână, mi-a zis unul dintre ei. «Auzi, noi te păzim ca un rege aici! Nu ai tu, totuși, niște rude mai aproape de Belgrad, să mergi acolo și să ne lași și pe noi să dormim noaptea?». Eu trebuia să mă întorc la pregătire la Steaua pe 6 sau 7 ianuarie 1989 și nu am mers. Și-au dat seama că s-a întâmplat ceva. A venit cineva aici la Socol, trăiau bunicii atunci și ei nu știau ce e cu mine și unde sunt. A venit și nea Puiu Iordănescu la mine în Bela Crkva, împreună cu atașatul militar al Ambasadei României la Belgrad. Doreau să mă convingă să mă întorc, dar le-am spus că m-am săturat. Îmi spuneau că nu o să mi se întâmple nimic, nu o să vorbească nimeni nimic despre vreo fugă, pentru că plecasem cu pașaport”.

Prima vizită la Steaua Roșie. „La Dragan Geaici ne-am dus doi Belodedici ca să-i transfere!”

„După două săptămâni, am plecat din satul acela la Belgrad și chiar am mers la un meci al Stelei Roșii. Iar după partidă, am fost și am discutat cu președintele Dragan Geaici, marele Geaici. Eram cu încă un prieten din Socol, pe care, culmea!, îl chema tot Belodedici! Nu-mi era rudă, dar îl chema la fel. El era căsătorit cu o verișoară a mea, dar nu aveam nicio legătură. Deci, ca să reții, doi Belodedici s-au dus la Geaici, la Steaua Roșie, ca să-i transfere?)! Zvezda pierduse meciul și Geaici era supărat. S-a uitat la mine, auzise de mine, știa că am câștigat Cupa Campionilor în 1986 cu Steaua București, că joc și pentru naționala României, că joc libero… Știa cam tot… Apoi și-a dat seama cine, cum, ce vreau… S-a dus afară și au mai venit alți trei…”

„La Socol eram Mile, la Moldova Nouă am devenit Belo, la fel și la București, unde ulterior am ajuns Căprioara” – Miodrag Belodedici

„Jucam amicale prin toată Serbia, dar aveam nume diferite: Filipovici, Petrovici, Popovici”

„Am vorbit despre ce vreau, apoi, peste câteva zile, am început să mă antrenez cu ei. Dar jucam meciuri amicale cu echipa a doua, unde erau și rezerve care nu prindeau lotul. Călătoream prin toată Serbia la amicale, dar jucam cu alt nume. La fiecare partidă aveam alt nume. Azi eram Filipovici, mâine eram Petrovici, poimâine Popovici… Ni se spunea «brigada de miei» pentru că mergeam non-stop să jucăm amicale la diferite sărbători ale localităților respective. Lumea știa deja despre Belodedici, pentru că se scrisese mult în Iugoslavia că am fugit din România. Dar e interesant că acolo, deși sunt de etnie sârbă, toți îmi spuneau «românul», pe când la București toți mă strigau «sârbule»!

Țin minte și acum că antrenorul mă dădea tot timpul exemplu noilor mei colegi, care erau mai mingicari. «Uitați-vă, mă, la Belodedici, se vede că a crescut într-o țară comunistă, într-o țară disciplinată, că a jucat într-un club serios, al Armatei! Ascultă tot ce i se spune, dă drumul la minge imediat, joacă simplu». Păi Savicevici, Mihajlovici sau Prosinecki, când luau mingea, o gâdilau și nu-i mai dădeau drumul”.

„Nici prin cap nu-mi trecea când mă antrenam singur că peste doi ani o să câștig iar Cupa Campionilor”

„Mi-a fost tare greu în acel an, 1989, când nu aveam drept de joc. Mă antrenam foarte mult, chiar și singur, dar îmi mai trecea puțin pentru că mergeam peste tot cu echipa mare. Făceam parte dintre cei care erau în toate deplasările, chiar dacă stăteam în tribună la meciuri. Tot timpul îmi spunea antrenorul, Sekularec, ce bine ar fi fost pentru el dacă aș fi putut intra pe teren. Nu mă gândeam niciodată în acele zile că peste doi ani voi câștiga iar Cupa Campionilor. Cu Steaua Roșie, echipa cu care am copilărit în suflet! Nici prin cap nu-mi trecea așa ceva… Mai mult, în 1989, țin minte că Steaua Roșie a fost eliminată în turul 2. A bătut 2-0 acasă pe FC Köln și a pierdut 0-3 în deplasare. Antrenorul era disperat. «Mile, Mile, dacă erai tu, nu ne băteau niciodată 3-0!»”

„Uitați-vă, mă, la Belodedici, se vede că a crescut într-o țară comunistă, într-o țară disciplinată, că a jucat într-un club serios, al Armatei! Ascultă tot ce i se spune, dă drumul la minge imediat, joacă simplu” – mesajul antrenorului Sekularec pentru Savicevici, Prosinecki, Mihajlovici

„Am primit un apartament mobilat, cu trei camere, un Peugeut 405 și contract de 40.000 de mărci pe an”

„Am avut, sincer, multă treabă la Belgrad, chiar înainte să apuc să debutez la echipa mare a Stelei Roșii. Fugeau foarte mulți români din țară și veneau la Belgrad să mă caute. Veneau la stadion, mă așteptau la vestiare și mă rugau să-i ajut. Spuneau că sunt prieteni și rude cu mine. Ce să fac? Mai veneau la mine acasă, dormeau, îi ajutam… Aveam deja apartament, pentru că în primele 10 luni după ce am ajuns la Belgrad am stat la hotel cu mama și cu sora mea. A durat 10 luni până am primit dezlegarea și abia apoi mi-au dat sârbii apartament. Era frumos, mare, mobilat, cu trei camere… Am primit și un Peugeot 405 și îmi făcuseră un contract de vreo 40.000 de mărci pe an. Nu era un salariu foarte mare la Zvezda, pentru că Savicevici și alții aveau și 300.000 de mărci anual”.

Vă vine să credeți? Pițurcă alergat pe aeroport și aruncând valuta din chiloți!

Încă o poveste inedită despre teroarea pe care o trăiau românii, chiar dacă fotbaliști, la revenirea în România lui Ceaușescu. Și aici e vorba chiar de echipa Armatei! „Când ne întorceam din străinătate, tremuram toți dacă aveam valută sau aparate video sau alte chestii. Tremurau chiloții pe noi, ciorapii. Te întrebau clar în aeroport «Valută, aveți?». Ne cam tremurau vocile uneori, dar zicea Gabi Balint să fiu și eu mai cu vână. O dată țin minte că i s-a întâmplat lui Pițurcă. Am văzut că a început să alerge prin aeroport. Avea multă valută la el. Piți a trecut printre noi, îl urmăreau milițienii să-l ia la control și a început să arunce bani pe jos, pe lângă noi, din chiloți, de unde îi avea?). După ce a apucat să scape de toată valuta, s-a oprit și l-au băgat în camera de control. Dar nu mai avea dolari asupra lui… Așa a scăpat atunci, dar toți am tras o frică groaznică! Am ascuns banii la ciorap, la curea, la elastic, pe unde am mai putut… Dar pe noi nu ne-au mai controlat atunci, doar pe Pițurcă…”

Asta e cea mai tare: a trimis doar costumul la nunta lui Marius Lăcătuș cu Mariana!

„Mi-au lipsit foarte mult prietenii mei de la Steaua când am plecat. Țin minte și acum că trebuia să merg în iarna aceea, în primele zile din 1989, la nunta lui Marius Lăcătuș cu Mariana, la Brașov. Comandasem și costumul, dar eu fugisem în Iugoslavia. I-am transmis lui Gabi să ia costumul meu și să-l ducă la nuntă, să fiu și eu prezent acolo… Îți dai seama ce glumă tare! Mi-am trimis costumul la nunta lui Lăcătuș! Și îmi povesteau ei mai târziu câteva faze antologice de acolo! Stăteau la nuntă și a venit un om cu telefonul cu fir să i-l dea lui Balint să vorbească cu mine. «Uite, Gabi, te caută Belo».

«Care Belo? Nu, nu, nu vreau să vorbesc. Nu vorbesc!»… Apoi i-au spus că e o glumă, dar le era puțin frică după ce am plecat eu… Chiar îi puseseră la club să semneze că nu rămân în străinătate și era, cică, și o hârtie semnată de mine, dar cu semnătura falsificată de ei! Și au întrebat cine știe să semneze ca Belodedici și l-au desemnat pe Balint. «El trebuie să știe, că stătea mereu cu Belo!». Apoi m-au scos și din pozele de prezentare ale echipei. Eram declarat dezertor și nu mai aveam ce să caut în fotografiile alea…”.

Poveste de viață – Bunicul care dorea ca Belo să fie cojocar

„Până la 15 ani mă pregăteam de cojocărie. Luam pielea de oaie, o întindeam, o uscam la soare”

„Unul dintre bunicii mei avea o meserie interesantă și extrem de serioasă. Era cojocar, avea o gospodărie cu multe animale și avea foarte multă treabă. Așa că de multe ori eram alături de el și îl ajutam la treburile din curte. El m-a învățat cum trebuiau pregătite pieile din care el făcea cojoacele. Era un adevărat ritual. Luam pielea de oaie, o întindeam cât mai bine, o uscam la soare. Până pe la 15 ani am făcut treaba asta. Bunicul a dorit foarte mult să învăț meseria de cojocar și să o duc mai departe în familia noastră, mai ales că lui nu-i plăcea deloc fotbalul și nu era deloc încântat că eu mergeam să bat mingea. Chiar m-a bătut de câteva ori când mergeam cu băieții la fotbal!”

„Revoluția am văzut-o la televizor la Belgrad. Se adunaseră și mulți români la ambasada României de la Belgrad și ne bucuram de ce se întâmpla în țară. Mai ales că totul plecase de aproape, de la Timișoara… Am dat toți bani pentru ajutoare, ca să trimitem în țară… Îmi amintesc că erau destui români care abia fugiseră din țară și urmau să plece mai departe în Occident, dar Revoluția i-a ținut pe loc și s-au întors apoi acasă. Mult mai repede decât își închipuiau” – Miodrag Belodedici

Danița Belodedici despre fuga lui Mile: „A plecat supărat din cauza lui Valentin Ceaușescu! Nu mai suporta teroarea din România”

Mama lui Miodrag, Danița Belodedici, trebăluiește non-stop în timp ce stau de vorbă cu fiul său. Ne mai aduce o cafea, mai vede ce se întâmplă în curtea din spate, mai pregătește ceva pe cuptor…

„S-a enervat că pe Hagi l-au lăsat, iar pe el nu”

Între atâtea treburi, se mai oprește când și când și lângă masa noastră și-și trage sufletul. De ce a fugit Mile în 1988? Iar răspunsul vine ca o lamă de topor. „Pentru că se supărase pe Valentin Ceaușescu și nu mai suporta tot ce se întâmpla în România. Atâtea constrângeri, atâta teamă, atâtea nedreptăți, atâta teroare. Și sârbii erau comuniști, dar la ei nu era ca la noi. Erau mult mai liberi și mai relaxați”, povestește femeia de 76 de ani.

Valentin Ceaușescu? „Da, el nu l-a lăsat pe Mile să meargă în Anglia la un meci cu fotbaliști importanți, dar lui Hagi i-a dat voie. Lui Mile nu i-a convenit deloc. S-a enervat tare de tot atunci. Iar în iarna aceea, am plecat împreună la rude în Iugoslavia și am rămas acolo. De-aia am plecat”, spune Danița, în timp ce băiatul său o ascultă fără să o întrerupă.

„Toți la Belgrad îl iubeau la nebunie”

Chiar în acel an, 1988, în care a fugit, Belodedici devenise locotenent al Armatei Române, astfel că fuga sa l-a transformat într-un dezertor. Danița mai intervine aici o dată. „A venit Revoluția și a avut noroc, pentru că dosarul său era pe punctul să se judece. Așa a fost reabilitat și s-a întors mai târziu și la echipa națională a României”.

Apropo de distincția militară, Mile mai are o poveste cu bunicul său, cojocarul: „Am venit îmbrăcat acasă militar și i-am arătat mii de lei pe care îi câștigasem. A rămas foarte surprins, el care mă bătea dacă mergeam la fotbal. Nu-i venea să creadă că unii dau așa mulți bani ca să mă joc eu cu mingea de dimineață până seara?)”.

Povestea dosarului militar. Cornel Dinu a venit cu el la Belgrad!

„Cornel Dinu a venit, după Revoluție, la Belgrad, cu dosarul în care fusesem scăpat de acuzele de dezertor politic, dar sârbii nu m-au lăsat să vin să joc. Așa am ratat Mondialul din 1990. Autorităților sârbe le era teamă să nu mi se întâmple, totuși, ceva… Era vorba despre un dosar militar. Nu le era clar ce este în România după Revoluție. Nu m-au luat să joc nici la Timișoara, imediat după Revoluție, la amicalul dintre Poli și Steaua Roșie… Eram emoționat și doream să mă întorc prima oară acasă după mai bine de un an, dar nu a fost să fie nici atunci…”.

• 8 aprilie 1992 este data la care Miodrag Belodedici s-a întors la echipa națională a României, după fuga din 1988. A fost amicalul România – Letonia 2-0, primul meci al lui Cornel Dinu ca selecționer

Una tare cu Tică Dănilescu, dat afară de Steaua și trimis la Mizil!

Au fost și oameni care au avut de suferit după ce Belodedici a rămas în Iugoslavia. Unul dintre aceștia a fost Tică Dănilescu, oficial al clubului Armatei atunci. „Mai țin minte una bună cu nea Tică Dănilescu după ce m-am întors în România peste câțiva ani. «Mă, Belo, ce mi-ai făcut atunci, cu fuga ta?». Avea dreptate pentru că a avut de suferit. Îl dăduseră afară de la Steaua și-l trimiseseră la Mizil din cauza mea. Înainte să plec îi cerusem lui nea Tică un geamantan, un cufăr de-ăla de Armată, mai mare… «Păi pentru geamantanul ăla, nea Tică? De ce? Pentru că nu tu mi-ai dat pașaportul». Țin minte că, înainte cu un an, în 1987, nu-mi dăduseră pașaportul. Îl cerusem și atunci, dar degeaba”.

Cum a vândut cu 140.000 de lei ARO-ul primit pentru Cupa cu Steaua

„Au apărut milițienii care urlau să punem capul jos și mâinile la spate”

Mai fugeai, Belo, dacă știai că vine Revoluția? Întrebarea îl lasă puțin gânditor, apoi… „Nu cred că aș mai fi fugit. Eu am plecat pentru că nu mai suportam să văd ce se întâmplă în țară. Mergeam în străinătate, te controlau mereu să vadă dacă ai valută, erau după tine tot timpul. Și când mergeam să scot bani de la CEC mă trezeam cu unul lângă mine. Mă întreba de ce am scos banii, ce fac cu ei, de unde îi am și alte prostii de felul ăsta. Și să-ți mai povestec încă una tare de tot de când am vândut acea mașină ARO pe care am primit-o după ce am luat Cupa Campionilor cu Steaua. Eram în fața notarului și număram banii eu cu încă un prieten și cu domnul care l-a cumpărat. S-au deschis ușile și au apărut, habar nu am de unde, doi milițieni care urlau să ieșim și să punem capul jos și mâinile la spate. Am dat mașina cu vreo 140.000 de lei, cam cât două Dacii pe vremea aceea. Toți am primit Aro, dar nu erau mașini noi. Țin minte că am stat ca la armată, în rând, când le-am primit. Îi și ziceam lui Balint: «Mă, Gabi, al meu miroase a vopsea înăuntru. Nu cred că sunt mașini noi. Hai la Bölöni și la Stoica, să vedem dacă lor le-au dat noi». A vopsea mirosea și la ei?)”.

Cum a ajuns la Steaua în 1982

„Tatăl lui Mile nu a vrut să-l lase la Dinamo, că acolo e Securitatea. Așa a ajuns la Steaua. Au venit cu limuzina după el”

Miodrag Belodedici a plecat de la Moldova Nouă în 1981 și a ajuns la Luceafărul București. Peste un an, trecea la Steaua, iar povestea transferului său este extrem de interesantă. „Olimp Mateescu este cel care l-a văzut fotbalist de când era mic. Apoi a fost selecționat la Luceafărul București și l-au vrut Scorniceștiul, Dinamo și Steaua. Tatăl lui Mile nu a vrut în ruptul capului să-l dea la Dinamo, spunea că acolo e Securitatea. A preferat echipa Armatei. Iar cu Ion Alecsandrescu ne-am trezit într-o seară la Socol, în fața casei, într-o limuzină. Venise cu limuzina după Mile și ne-a convins imediat să semneze cu Steaua”, dezvăluie Danița, mama „puștiului” de 56 de ani…

„Halagian îl prefera pe Tătăran, eu am intrat titular când a venit nea Imi”

Și Belo are ceva de povestit despre primii ani trăiți și jucați la Steaua. „În primii doi ani am stat într-o încăpere de sub tribuna a doua din Ghencea. Fiind non-stop acolo și neavând ce face prea multe, mă băgam la fotbal cu soldații din garnizoană. Asta după antrenamente, întotdeauna. Țin minte că am debutat cu Cernăianu, dar apoi nu am prea jucat pentru că Halagian îl prefera pe Tătăran. Nu jucam nici eu, nici Balint. Iar Gabi era supărat rău pentru că fusese și la Mondialul de tineret din Australia. După ce a venit nea Imi Ienei, am intrat direct titular și așa am rămas până am fugit în Iugoslavia”.

Perioada Valencia

„Am jucat împotriva lui Maradona, Stoicikov, Laudrup”

„Când am plecat de la Steaua Roșie, pentru că începuse și războiul, am avut trei oferte pe masă. De la Sampdoria, cu care am și vorbit și părea totul în regulă, de la Anderlecht și de la Valencia. Nu știu de ce nu s-a mai făcut nimic cu Sampdoria, așa că eu am ales Valencia. Eu am ales! Mie mi-a plăcut și îmi place Spania foarte mult. E ceva de vis! Nu am avut niște performanțe mari la Valencia, dar am jucat de două ori în Europa. O dată ne-a scos Napoli, a doua oară o echipă din Germania. Dar în campionat aveam meciuri tari. Am jucat contra lui Ilie Dumitrescu când era la Sevilla, dar și împotriva lui Maradona. La Barcelona jucau Laudrup, Stoicikov. Aveau voie doar doi străini acolo”.

Perioada Mexic

„Când jucam vinerea la prânz, îl luam imediat după meci pe Ilie și plecam la Acapulco două zile”

„Mexicul e o țară foarte frumoasă, iar fotbalul naște o pasiune incredibilă. După Mondialul din 1994, au venit mexicanii la Valencia să-mi propună să merg la America de Mexico. Am refuzat, pentru că le-am zis că mai joc vreo doi ani în Spania, apoi mă gândesc să mă retrag. Peste doi ani, timp în care am jucat și la Valladolid, și la Villarreal în Segunda, au venit iar mexicanii. În 1996. S-au rugat de mine și am cedat. Am mers doi ani la Atlante, dar a fost greu-greu. Departe tare. N-am venit în ăia doi ani deloc acasă!”.

„La Toluca, în timpul meciului, mi s-a pus negru în fața ochilor. Brusc!”

„Era dificil să joci acolo, pentru că Mexicul e la minim o mie de metri altitudine. Plus orașe care sunt la și mai mare înălțime. Mă și avertizaseră antrenorii. «Ai grijă, că nu e simplu deloc». Când am jucat la Toluca, mi s-a pus negru în fața ochilor. Nu mi se întâmplase nicăieri așa ceva. Nu am leșinat, dar era negru-negru! Stăteam, respiram, încercam să-mi revin. Mi s-a oxigenat creierul și încet-încet s-a ridicat ceața aia. Eram în timpul meciului, nu aveam ce face. Abia la pauză am spus doctorului și mi-a zis că e normal. Ilie Dumitrescu, de exemplu, nu a jucat niciodată tot meciul când era acolo. Era schimbat mereu pentru că nu rezista!!!”.

„Unui coleg și antrenorului le-au luat Jeep-urile. I-au amenințat cu pistolul”

„Pachuca, Toluca, Guadalajara, țin minte și acum toate orașele astea cu probleme. Apoi erau problemele cu capitala. Ciudad de Mexico e un oraș periculos. Mi s-a transmis clar să nu iau taxiul de pe stradă, să nu-mi cumpăr mașină bună, Jeep sau ceva de genul ăsta. Unui coleg și antrenorului le-au luat Jeep-urile, amenințându-i cu pistolul. Dar au fost și părți bune. Când jucam vinerea la prânz, imediat după meci îl luam pe Ilie și plecam două zile la Acapulco, la ocean. Ilie a avut ceva probleme la una din escapadele noastre. I-au furat din casă, dar erau cei pe care-i angajase. Ne-am întors de la Acapulco duminică și a găsit haos acasă! I-au luat camere video, televizor, lucruri de valoare. Nu a mai dat de nimeni. Nici de angajați, nici de ăia de la firma de unde îi luase”.

Trei dezvăluiri despre Mondialul din 1994

„Ilie Dumitrescu bea în fiecare seară apă sfințită și își făcea trei cruci”

„Cu Ilie Dumitrescu am stat și în cameră la Mondialul din America. În fiecare seară bea apă sfințită și își făcea trei cruci. Apoi își punea busuioc. Și dimineața la fel. Nu prea s-a văzut Ilie al meu la primele meciuri din State. Dar după ce a făcut meciul ăla fenomenal cu Argentina, l-am rugat să-mi dea și mie niște apă sfințită poate marchez și eu un gol… Ilie e un om credincios, își făcea cruce și de fiecare dată când intra pe teren”

„Am auzit toți acel «Euuuuuuu!» al lui Prunea, dar a fost «Eeeelll», Kennet Andersson?)!”

„Am auzit de sute de ori dilema asta cu Prunea sau Stelea în poartă la meciul acela cu Suedia. Nu știu ce să zic nici acum. Poate se schimba ceva dacă intra Stelică pentru 11 metri, deoarece Prunea era așa, mai agitat. Era zăpăcit rău Prunea la penalty-uri… Pleca devreme întotdeauna, dar nu are nimeni garanția că altul era rezultatul cu Suedia dacă intra Stelea și nu Prunea la 11 metri. Și sincer, după ce am întors rezultatul, nu mai avem mari emoții. Știam și noi că or să joace numai mingi lungi și stăteam bine pe jocul aerian. Dar a venit faza aia, centrarea lungă de 40 de metri, am auzit toți acel «Euuuuuuu!» al lui Prunea și, normal, ne-am oprit. Dar a fost «Eeeelll», Kennet Andersson, ca să glumim acum…”

„Nici nu m-am întors în țară după Mondial, am mai rămas o săptămână în State cu iubita”

„Cel mai haios moment a fost la primul meci, cel cu Columbia, când nea Puiu ne-a prezentat la fiecare adversarii. Făcuse fișe amănunțite pentru fiecare columbian, iar cel al lui Didi Prodan era perfect. Despre Asprilla era vorba. Chiar îi zisese Didi lui nea Puiu. «Eu ce fac cu ăsta, că nu are niciun defect? Păi nu-mi rămâne decât să-i dau una și să vedem apoi cum joacă», «Te descurci tu, dar ai grijă când și unde îl lovești», i-a răspuns Iordănescu. Și l-a rezolvat Didi al meu.

Marele nostru noroc a fost că tot jocul lor era pe Valderrama, care le încetinea toate atacurile, pentru că trebuia să treacă mingea pe la el. Iar pe contraatac, unde Răducioiu era letal când avea spații, i-am nenorocit! Am început bine în America, nu știam noi că suntem așa de buni, dar am terminat prost cu acel meci cu Suedia. Eu nici nu m-am întors în țară după turneu, am mai rămas o săptămână în State cu iubita”.

• 20.05.1964 este data când s-a născut Miodrag Belodedici, în localitatea Socol, judeţul Caraş-Severin
• 2 Cupe ale Campionilor Europeni, cu două echipe diferite, are în palmares Miodrag Belodedici: în 1986 cu Steaua Bucureşti şi în 1991 cu Steaua Roşie Belgrad. A mai câştigat Supercupa Europei (1987, cu Steaua Bucureşti) şi Cupa Intercontinentală (1991, cu Steaua Roşie Belgrad)
• 53 de selecţii şi 5 goluri are Miodrag Belodedici pentru echipa naţională a României, cu care a participat la Campionatul Mondial din 1994 şi la Campionatele Europene din 1996 şi 2000