Reportaj Horia Ivanovici: “Am fost și eu pe Anfield! Dumnezeul fotbalului nu este Messi! Poartă tricou roșu, suferă și cântă până la capăt…”

Totul a fost împotriva lui Liverpool de la început. Pe “Nou Camp”, prin minutul 30 s-a rupt Keita. Până atunci, Klopp dominase lupta de la mijlocul terenului în fața unor gazde luate prin surprindere: “La noi acasă ăștia au posesie? La noi acasă? Madre mio…” Apoi bară Barca, mingea ajunge la Messi și gol. Bară Salah, mingea ricoșează aiurea și atât! Se anunță că Firmino nu poate fi recuperat. Apoi vine șocul, accidentarea lui King Salah… Cât ghinion!

Reportaj Horia Ivanovici de pe “Anfield”! Martor la Minune: Liverpool – Barcelona 4-0

Și, în fine, Liverpool mai joacă și împotriva arbitrilor. Prima repriză pe “Anfield”, turcul Cakir își respectă renumele “prieten al granzilor din Spania” și îi ciupește pe englezi la fiecare contact, în stil de mare impostor, fără rușine, fără regrete! Și totuși, împotriva tuturor sorților, Liverpool mai face un Miracol și se califică! De ce? Pentru că ei nu merg niciodată singuri! Aseară, am fost și eu pe “Anfield”. Cu cei mulți… Ce pot să mai cer? Dumnezeu mă iubește! 🙂

Am plecat spre Liverpool încrezător. Realist, dar totuși încrezător… Știau că e greu, dar nu imposibil! Vorba lui Klopp în discursul înainte de Miracol: “Guys, să întoarcem de la 0-3 cu cea mai bună echipă din lume e imposibil! Dar doar voi puteți s-o faceți!” 🙂

La stadion, un bilet la negru ajunsese la 1200 de lire sterline… Mi-am mai pipăit o dată tichetele din buzunar, să fiu sigur că sunt la locul lor și i-am trimis câteva bezele imaginare lui Ionuț Lupescu. Datorită lui am participat la Miracol… Să trăiești, Kaisere! Cu 30 de minute înainte de joc, am crezut că am greșit stadionul. Tribunele erau golașe și m-a trecut un fior. Nu de frig!

“You’ll Never Walk Alone”, cel mai frumos tribut adus fotbalului.

După 15 minute, m-am liniștit. Tot “Anfieldul” cânta și trepida cuprins parcă de o boală. Nebunia fotbalului! La celebrul imn, am crezut că am murit și am înviat în același timp… “You’ll Never Walk Alone” este cel mai frumos tribut adus fotbalului. Oamenii din toate colțurile lumii au început să țină cu Liverpool doar pentru acest cântec absolut minunat. Cu niște versuri care te electrocutează, te înfioară din cap până în picioare… E balsam, ăsta e adevărul! Am citit undeva că “You’ll Never Walk Alone” este “un ritual de bucurie și tristețe, de mândrie și umilință” Adevărat! E toată istoria “cormoranilor” cu dramele, lacrimile, triumful, eroii și golurile care nu se pot uita niciodată! Thank you, Rodgers and Hammerstein.

În minutul 2, Liverpool rata deja prima mare ocazie. Spaniolii ni s-au părut încă de la început apăsaţi de atmosferă. Parcă speriaţi, timoraţi. Nu ştiu…! Sau poate, de fapt, erau prea siguri pe ei la adăpostul acelui 3-0 cu o săptămână în urmă… La 1-0 s-a declanşat nebunia! Trecuseră doar 7 minute şi Miracolul se întrupa… Luaţi tare, catalanii s-au trezit şi pe fondul lipsei de soluţii reale din atac ale lui Klopp. Shaqiri şi-a arătat limitele şi i-a făcut cadou Barcei două ocazii uriaşe de gol. Dar Liverpool are, în sfârşit, portar! Allison a făcut meciul vieţii. 80 de milioane de euro care şi-au făcut treaba aseară. Uite că şi banii aduc fericirea! 🙂

Fidelul Cakir continuă recitalul de perversitate, în cel mai pur stil balcanic, dar Messi nu-l ajută. E blocat în menghina Matip-Van Dijk, iar Henderson îl muşcă, nu-l lasă să respire. Minutele trec, Allison mai face un Miracol şi speranţele celor 55.000 de fani pleacă la cabine pentru un scurt respiro…

Când geniul lui Klopp intervine

Dar, sincer, nimeni nu prevedea ce avea să urmeze. Liverpool arătase, totuşi, că are limite. E greu fără Salah, Keita, Firmino, Lovren nerefăcut complet şi cu singura soluţie în atac, puştiul Brewster, de numai 18 ani şi jumătate. Şi aici intervine geniul lui Klopp. Îl bagă pe Wijnaldum. Iar olandezul înscrie fabulos de două ori, în două minute.

Digisport.ro

Mai dur nu se putea! A venit ”nota de plată”, după gestul golănesc fără precedent făcut de un luptător către fata din ring

Valverde dormea… Un antrenor modest, care şi-a arătat toate limitele din lume. Să nu începi titular cu Artur… Să îl păstrezi pe Lenglet, modest şi în tur, fără să cauţi o soluţie realistă să te cramponezi până la final de Luis Suarez, huiduit cu meticulozitate… Îţi meriţi soarta! Valverde putea liniştit să îşi dea demisia, nu îl regreta nimeni din Catalunia. Oricum va rămâne în istorie ca antrenorul eliminat de echipa a doua a lui Liverpool. Sau de rezervele englezilor, cum vreţi! Golul patru este hilar pentru acest nivel. Britanicii înscriu ca la antrenament şi îl fac mare definitiv pe belgianul Origi. Ter Stegen sigur îi povestea lui Pique episodul patru din “Urzeala Tronurilor” 🙂

Cum s-a trăit din tribune finalul meciului Liverpool – Barcelona 4-0

La 4-0 am crezut că mă dau într-un carusel… Caruselul unui Miracol. Nu mai ştiu cu cine m-am îmbrăţişat, pe câţi i-am îmbrăţişat 🙂 , cine mi-a lipit plămânii de coaste cu un pumn violent de fericire, dacă urlam, râdeam sau plângeam… Dacă mai eram eu, Horia Ivanovici, pe Anfield, sau era altcineva… Nu mai aveam glas, aer, nimic! Doar Miracolul!

Nu ştiu ce s-a văzut la televizor, dar la un moment dat l-am surprins cu coada ochiului pe Messi, încovoiat puţin, cu mâinile sprijinte de genunchi. Parcă voia să vomite! Uriaş fotbalist, dar n-a fost seara lui. Puţin, mi-a părut rău de el. Parcă merita o finală! Ultimele minute, cu catalanii presând, au fost cumplite. Englezii au uitat acasă manierele de gentlemani şi au tras de timp în cel mai pur stil dâmboviţean. Dar spaniolii nu mai credeau. Sterili, fără imaginaţie, împăcaţi cu soarta. La fluierul final s-a declanşat carnavalul. Dumnezeul fotbalului nu e Messi! E îmbrăcat în roşu, suferă şi cântă până la capăt! Ăsta este adevărul… Am văzut în jurul meu fani la 60 de ani cu lacrimi adevărate în ochi şi puştoaice de 12-14 ani care cântau dezlănţuit, atârnate de gâtul mamelor lor, şi mai emoţionate! Ăsta e spiritul fotbalului, nu Astra – CFR 1-5!

Treziţi-vă, suntem la ani lumină! Ne-a mai rămas doar aroganţa de a ne crede buni de ceva… În afară de Hagi, nimeni nu merită cu adevărat respectul suporterilor din fotbalul nostru. E ora 03:00 dimineaţa, scriu de zor, cu geamul întredeschis şi pe Ranelagh Place unde stau, oamenii cântă fericiţi. Dar noi, românii, nu învăţăm nimic, pentru că, bineînţeles, le ştim pe toate. Pfiu… imaginile bucuriei s-au derulat apoi entuziasmant.

M-a impresionat că Salah a sărbătorit cot la cot cu Klopp şi coechipierii. Avea un tricou pe care scria “Să nu renunţi niciodată” şi nu arăta bosumflat că tocmai ratase întâlnirea cu istoria. Asta înseamnă echipă! Un meci istoric, de povestit nepoţilor. Un rezultat care potenţează la maximum Ajax-Tottenham, pentru că sigur Pochettino le-a spus băieţilor săi în miez de noapte “Vedeţi, miracole există… Vreau şi eu!”

În loc de încheiere. La 30 de minute după Miracol, m-am dus la un grup de 3 fani catalani ca să-i consolez. În ochi li se citea clar că nu le vine să creadă. Concluzia serii a tras-o unul dintre ei: “Ştii care e diferenţa dintre noi şi ei? Locul ăsta… (şi cu un gest larg mi-a arătat stadionul). Aici joacă mereu 50.000 de fotbalişti, nu 11. Cum poate Messi singur să îi bată pe toţi?!” Daaa, am fost şi eu pe “Anfield”! Ceea ce vă doresc din inimă şi vouă!

PS1. Abia acum am înţeles de ce Ştucan e un ziarist atât de viu. Costine, ne vedem la Madrid 🙂 Până atunci însă, eu mai fac un popas diseară la Amsterdam… Încă un Miracol?

PS2. Şi un mesaj, ca în Codul lui Da Vinci, pentru naşu’ şi Seniorul Lucescu: “Şi eu ce fac, Mircea?” 🙂