Amenințată cu întreruperea livrărilor de energie de la centrala termoelectrică din regiunea transnistreană (MGRES), Republica Moldova va achiziționa o cantitate mai mare de energie electrică din România, începând cu 2025.
Din 1 ianuarie şi până la 31 martie 2025, Energocom va achiziţiona de trei ori mai multă energie electrică de la compania Nuclearelectrica din România.
„Volumul achiziţiei este de 100 MW bandă (24 de ore din 24), de aproape trei ori mai mare decât în luna decembrie 2024, când Energocom a procurat 30 MW. Preţul energiei este de circa 80 euro/MWh. Alţi 100 MW urmează a fi contractaţi de la Centrala Termoelectrică de la Brazi a OMV Petrom.
Totodată, până la 200 MW pot să fie achiziţionate de pe bursa de energie electrică din România OPCOM pentru a acoperi vârfurile de consum. Preţurile la electricitate pe bursă sunt mai mari şi foarte volatile, fiind dependente şi de condiţiile climaterice, dar şi de cererea de piaţă”, relatează MOLDPRES, citată de Agerpres.
Potrivit Ministerului Energiei de la Chișinău, capacitatea de import (NTC) din ENTSO-E (Rețeaua Europeană a Operatorilor de Transport și de Sistem pentru Energie Electrică n.r.) garantată pentru Moldova este de 315 MW.
Mecanismul de creştere a capacităţii NTC a fost identificat grație suportului Uniunii Europene, al ENTSO-E şi al operatorilor de transport energie electrică din România, Ucraina, Polonia, Slovacia, Ungaria, mai precizează ministerul.
„Astfel, Republica Moldova va putea utiliza capacitatea nerezervată la alte hotare dintre ENTSO-E şi blocul comun de reglaj Moldova-Ucraina.
Suplimentar va putea conecta liniile electrice cu tensiunea de 110 kV de interconectare cu România, prin care pot fi transportaţi 100+ MW.
Pe lângă achiziţiile din România, autorităţile de la Chişinău estimează să acopere necesarul de energie electrică din surse interne de producere, cât şi din surse regenerabile”, mai arată sursa citată.
Constantin Borosan, secretar de stat al Ministerului Energiei de la Chişinău, anunțase anterior că importul de energie electrică din România este mai mare și în luna decembrie din cauză că MGRES funcționează cu două blocuri energetice.
Pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită, începând cu data de 16 decembrie, stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu potențiale riscuri de insuficiență a resurselor energetice.
Luni, premierul Dorin Recean a declarat că situaţia din sectorul energetic nu este simplă, dar că Guvernul de la Chișinău a lucrat la scenarii prin care să asigure aprovizionarea cetățenilor cu gaze naturale şi energie electrică.
În acelaşi timp, autorităţile îndeamnă consumatorii să utilizeze raţional resursele energetice şi să economisească energia, în special în orele de vârf.