News

Republica Moldova l-a convocat la MAE pe ambasadorul rus la Chișinău, după ce un general al Kremlinului a vorbit despre invadarea Transnistriei

După ce un general rus a vorbit despre invadarea Transnistriei, Republica Moldova l-a convocat vineri, la MAE, pe ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov.
22.04.2022 | 23:16
Republica Moldova la convocat la MAE pe ambasadorul rus la Chisinau dupa ce un general al Kremlinului a vorbit despre invadarea Transnistriei
Ce i s-a comunicat ambasadorului rus la Chișinău. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat de Republica Moldova la MAE, după ce un general rus a susținut că Mosocva vrea să preia tot sudul Ucrainei, ca să pătrundă în Transnistria.

MAE de la Chișinău îngrijorat față de afirmațiile legate de invadarea Transnistriei

Ministerul de Externe de la Chişinău i-a transmis lui Oleg Vasnețov profunda îngrijorare în legătură cu afirmațiile oficialului rus, pe care le cataloghează drept nefondate și în contradicție cu poziția Kremlinului față de suveranitatea Republicii Moldova.

ADVERTISEMENT

”Republica Moldova califică aceste declarații drept nefondate și în contradicție cu poziția Federației Ruse de susținere a suveranității și integrității teritoriale a țării noastre, în frontierele recunoscute la nivel internațional”, a anunțat într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.

MAE de la Chișinău: ”Republica Moldova, conform Constituției sale este un stat neutru”

În cadrul întrevederii, MAE i-a precizat lui Oleg Vasnețov că Republica Moldova este un stat neutru, așa cum este prevăzut, de altfel, și în Constituția țării.

ADVERTISEMENT

”Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a luat act de declarațiile reprezentantului Ministerului Apărării al Federației Ruse. În acest context, MAEIE a convocat ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova Oleg Vasnețov, căruia i-a fost exprimată îngrijorarea profundă față de afirmațiile făcute de oficialul rus (…)

Totodată, în cadrul întrevederii a fost reiterat faptul că Republica Moldova, conform Constituției sale este un stat neutru și exprimată solicitarea ca acest principiu să fie respectat de toți actorii internaționali, inclusiv de către Federația Rusă”, se mai arată în comunicatul de presă.

ADVERTISEMENT

Reacţia Chişinăului vine, mai exact, după ce generalul maior, Rustam Minnekaev, care este comandantul adjunct al Districtului Militar Central, a declarat că: ”controlul asupra sudului Ucrainei este o altă cale de ieșire în Transnistria, unde există și fapte de oprimare a populației de limbă rusă”.

Așadar, sunt cuvinte care au stârnit îngrijoare pentru Republica Moldova, mai ales că Vladimir Putin a invadat Ucraina cu pretextul că vrea să apere regiunile separatiste, pro-ruse, Donețk și Lugansk. Și Transnistria este o regiune separatistă.

ADVERTISEMENT