Alegerile din Republica Moldova vor avea loc într-un context tensionat, autoritățile anunțând că sunt pregătite de proteste și atacuri de gherilă. Au avut loc noi rețineri, după ce s-a descoperit că sute de tineri au fost antrenați în tabere din Rusia, Serbia și Bosnia pentru a organiza acțiuni violente chiar în ziua alegerilor.
Peste 300 de moldoveni ar fi fost recrutați în acest sens. În spatele acțiunilor s-ar afla oligarhul Ilan Şor. Șeful Poliției din Moldova spune că au fost obținute imagini în care tinerii erau antrenați să provoace la violență.
Ei erau instruiți inclusiv să incendieze clădiri și să utilizeze explozibili. Totul a fost pus la cale pentru a destabiliza Republica Moldova în perioada ce urmează. Tinerii ar fi mers în Rusia, iar deplasările ar fi fost plătite de de Ilan Șor.
Aceștia ar fi fost antrenați inclusiv de membri ai organizației Wagner. „Un număr de peste 300 de persoane care au mers la taberele de pregătire în Federația Rusă.
Tactici de provocare, înfruntarea inteligentă a cordoanelor, extragerea de obiecte sau arme de la organele de forță. Deci cum trebuiau să reziste atacurilor sau intervenției organelor de forță”, a transmis Viorel Cernăuțeanu, șeful Inspectoratului General al Poliției.
Oamenii legii susțin că în spatele planului de a compromite alegerile organizate duminică se află Rusia. Circa 100 de percheziții au fost făcute, în ultimele zile, în Moldova, iar patru persoane au fost arestate.
„O parte au fost selectaţi pentru antrenamente mult mai avansate în tabere de gherilă desfășurate în Bosnia și Herțegovina, precum și Serbia. Acești tineri au fost antrenați de instructori străini conectați la entități asociate structurii militare private Wagner”, a adăugat Alexandru Musteața, director Serviciului de Informații și Securitate.
De altfel, la începutul lui octombrie, autoritățile de la Chișinău au dezvăluit planul Rusiei de a destabiliza țara. Aproximativ 130.000 de moldoveni ar fi primit 15 milioane de dolari de la ruși pentru a vota împotriva referendumului privind integrarea în UE, dar și împotriva președintei Maia Sandu.
Cetățenii sunt așteptați la urne, duminică, 20 octombrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale și la referendumul pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.