News

Republica Moldova, susținută să obțină statut de țară candidată pentru aderarea la UE. Anunțul europarlamentarului Rareș Bogdan

Republica Moldova face pași importanți către blocul comunitar. Europarlamentarul Rareș Bogdan anunță, de la Strasbourg, că statul vecin este susținut pentru a primi statut de țară candidată pentru aderarea la UE.
05.05.2022 | 18:17
Republica Moldova sustinuta sa obtina statut de tara candidata pentru aderarea la UE Anuntul europarlamentarului Rares Bogdan
Republica Moldova, pas important către UE. Rareș Bogdan: ”Vot istoric la Strasbourg”. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL, face un anunț extrem de important în ceea ce privește drumul european al Republicii Moldova.

Republica Moldova, pas important către UE. Rareș Bogdan: ”Vot istoric la Strasbourg”

Liderul liberal scrie, pe pagina sa de Facebook, că joi a avut loc un vot istoric la Strasbourg, sediul Parlamentului European.

ADVERTISEMENT

Potrivit spuselor lui Rareș Bogdan, Republica Moldova este susținută să obţină statut de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.

”Un vot istoric, la Strasbourg: Republica Moldova este susţinută să obţină statut de ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană”, scrie demnitarul pe site-ul de socializare amintit.

ADVERTISEMENT

Acesta precizează că Rezoluţia (vot aproape in unanimitate) se referă nu doar la obţinerea statutului de ţara candidata, dar şi la ”accesul fraților noștri de peste Prut la Piaţa Comuna şi consultanţă”.

”Obiectivul Delegaţiei EPP România a fost ca Moldova să obţină facilităţi pentru comerţ, ca produsele agricole, dar nu numai, să aibă acces, să transmitem un semnal către investitori strategici.

ADVERTISEMENT

Moldova pornește pe un drum care va creşte nivelul de trai al cetăţenilor ei, iar pasul următor este să reducem dependenţa de gazul rusesc”, a mai explicat Bogdan.

Rareș Bogdan: Republica Moldova este la fel de importantă pentru climatul de securitate european şi mondial precum Ucraina

În finalul mesajului său, Rareş Bogdan mai precizează că Republica Moldova este la fel de importantă pentru climatul de securitate european şi mondial precum Ucraina.

ADVERTISEMENT

Europarlamentarul dezvăluie că, în această lună, Maia Sandu, președinta de la Chișinău, va fi prezentă pentru un discurs în Parlamentul European

”Mă bucur că prietenii şi colegii noştri din UE au înţeles asta. Doamna Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, va vorbi în Parlamentul European în aceasta luna și urmează proiecte majore pentru frații noştri. Investiții, locuri de muncă, progres. Zarurile au fost aruncate!”, mai adaugă Rareș Bogdan.

Plenul Parlamentului European a votat, joi, o rezoluţie în care solicită acordarea statutului de stat candidat la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova.

”Parlamentul European salută depunerea de către Republica Moldova a cererii de aderare la UE la 3 martie 2022; invită instituţiile UE să acorde Republicii Moldova statutul de ţară candidată pentru aderarea la UE, în conformitate cu articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi pe baza meritelor, iar între timp să-şi continue eforturile de integrare a acestei ţări pe piaţa unică a UE şi să intensifice cooperarea sectorială; invită Comisia să îşi finalizeze rapid evaluarea şi să ofere Moldovei o asistenţă deplină pe parcursul acestui proces”, se arată în rezoluţie, conform site-ului deschidemd.

ADVERTISEMENT