Acțiune de amploare a inspectorilor ANPC, care au controlat la sânge mai multe restaurante în ultimele ore, constatând o serie de nereguli, atât administrative, cât şi la nivelul serviciilor acordate clienţilor.
Cea mai drastică măsură a fost luată împotriva restaurantului “Elisabeta”, din centrul Capitalei, a cărui activitate a fost oprită temporar, din cauza gravelor deficienţe constatate în urma controlului.
Între neregulile care puneau în pericol sănătatea clienţilor amintim folosirea de hote pe care se depusese strat consistent de grăsime, a unei plite arse şi plină şi ea de grăsime, utilizarea unui utilaj abatitor neîntreţinut, plin de mucegai, aparatele de aer conditionat aveau un grad avansat de uzură, iar congelatoarele nu mai fuseseră igienizate de luni de zile.
În plus, multe produse au fost găsite depozitate direct pe jos, iar altele, care ar fi trebuit să se afle în frigidere – precum îngheţata, papanaşii, gogoşile de profiterol – au fost găsite afară, la temperatura mediului ambiant.
“Este inadmisibil ca un restaurant care funcţionează în inima Capitalei să prezinte asemenea nereguli grave şi o totală lipsă de respect faţă de siguranţa consumatorilor!
Faptul că unii operatori economici ignoră norme esenţiale de igienă şi securitate este revoltător. Nu putem şi nu vom tolera astfel de practici!
Vom lua măsuri drastice şi exemplare pentru a proteja sănătatea consumatorilor, iar cei responsabili vor suporta cele mai aspre sancţiuni pe care le prevede legea, pentru astfel abateri”, a declarat preşedintele interimar al ANPC, Sebastian Hotca.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât în incinta restarantului Elisabeta se desfăşurau spectacole, iar locul nu era deloc sigur nici pentru artişti, nici pentru spectatori. De altfel, inspectorii ANPC au constatat că restaurantul nu avea autorizaţie de la Primărie şi nici avize de la Pompieri sau de la Direcţia de Sănătate Publică.
Ca urmare a deficienţelor constatate, operatorul economic a fost amendat cu 20.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare 57 de kilograme de produse alimentare neconforme şi, sancţiunea cea mai drastică, ANPC a decis închiderea temporară a unităţii.