News

O țară vrea să reintroducă restricțiile anti-Covid. Anunțul autorităților sanitare

Pandemia de Covid-19 revine în forță în Israel, astfel că autoritățile din această țară sunt decise să reintroducă o serie de restricții anti-pandemie.
20.06.2022 | 19:52
O tara vrea sa reintroduca restrictiile antiCovid Anuntul autoritatilor sanitare
Noi restricții coronavirus în Israel. Guvernul ia în considerare aceste măsuri. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Guvernul ia în considerare să reintroducă restricțiile în Israel, pe fondul creșterii numărului de infectări din ultimele săptămâni, potrivit EFE.

Israelul reintroduce restricțiile anti-Covid

Din totalul de persoane infectate, 168 se află în stare gravă, o creștere de 95% în raport cu săptămâna trecută. În acest context spitalele iau deja în considerare o redeschidere a saloanelor special pentru bolnavii de Covid-19, menționează presa din Israel.

ADVERTISEMENT

Mai mult, creșterea numărului de cazuri de infectare Covid-19 în ultimele săptămâni a pus politicienii pe gânduri, astfel că măsurile restrictive care fuseseră anulate sunt la un pas de a fi readuse în atenția opiniei publice.

Pe lângă utilizarea obligatorie a măștilor în spațiile publice, autoritățile din israel vor să implementeze vaccinarea împotriva Covid-19 a bebelușilor și a copiilor preșcolari, așa cum se întâmplă în Statele Unite ale Americii de câteva zile. Autoritățile din SUA au autorizat în urmă cu patru zile vaccinarea la aceste grupe de vârstă care s-au dovedit vulnerabile în fața variantei Omicron a Covid-19, conform ziare.com.

ADVERTISEMENT

În Israel, țară cu 9 milioane de locuitori, 4.2 milioane de oameni au fost infectați cu virusul SARS-Cov-2, în timp ce 10.908 persoane au murit. Numărul deceselor este scăzut comparativ cu alte țări și datorită sistemului medical performant din Israel.

Israelul a fost afectat ultima oară de varianta Omicron a Covid-19, astfel că mortalitatea s-a aflat în scădere în această țară, însă autoritățile nu vor să riște nimic și sunt tot mai aproape de a reintroduce restricțiile anti-Covid-19.

ADVERTISEMENT

Comparativ cu Israel, România a înregistrat în ultima săptămână aproximativ 2.600 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Ministerul Sănătății a transmis, în informarea săptămânală, că 343 dintre cazurile noi înregistrate sunt  sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

ADVERTISEMENT

În perioada 13 – 19 iunie au fost efectuate 17.475 teste RT-PCR şi 51.591 de teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.170.598 teste RT-PCR şi 10.229.822 de teste rapide antigenice.

În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate 2.915.487 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.  Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0,14, astfel că țara noastră nu are momentan motive de îngrijorare.

ADVERTISEMENT
Tags: