Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, vineri, că toate prognozele pe termen lung arată că resursele de apă disponibile ale României vor scădea.
La cea de a 29-a Conferinţă a părţilor la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (COP29), Mircea Fechet a subliniat că în fiecare an, România este afectată de inundaţii şi secetă sau de o combinaţie a acestor fenomene extreme.
Potrivit ministrului, toate prognozele pe termen lung arată că partea estică şi cea sudică a ţării se vor confrunta cu o scădere cu 20% a resurselor de apă.
Oficialul consideră că „promovarea rezilienţei la apă este vitală şi, prin urmare, sprijinim orice iniţiativă de a dezvolta o politică europeană specifică în acest sens”.
Ministrul Mediului a ținut să precizeze că această politică ar trebui să fie dezvoltată în jurul cadrului existent, şi anume, Directiva Cadru privind Apa şi Directiva privind Inundaţiile şi să includă elementele specifice din Green Deal.
”Această politică ar trebui să continue să fie dezvoltată la nivelul bazinului fluvial, inclusiv al bazinelelor transfrontaliere.
Pe de altă parte, aspectele privind seceta şi deficitul de apă trebuie mai mult abordate de politicile viitoare şi corelate cu gestionarea mai înţeleaptă şi mai atentă a apei. În plus, politica de rezilienţă a apei trebuie să fie conectată cu politica de poluare zero a apei”, a declarat Ministrul Mediului, conform unui comunicat de presă.
Totodată, deminitarul român a ținut să precizeze că UE îşi poate consolida poziţia de lider mondial în domeniul combaterii schimbărilor climatice, sporindu-şi influenţa în cadrul negocierilor şi formând agenda globală în acest sens.
„Ar trebui să evidenţiem capacitatea UE de a adapta politicile ca răspuns la provocările economice pentru a ne asigura că obiectivele climatice sunt îndeplinite fără a compromite competitivitatea economică, cum ar fi mecanismele de ajustare a frontierelor în materie de carbon şi stimulentele pentru practici de afaceri durabile”, a mai spus ministrul Fecheț.
Mai mult, el a transmis că ”ar trebui să subliniem angajamentul UE privind echitatea în acţiunile în domeniul climei, asigurându-ne că ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare împărtăşesc aceleaşi responsabilităţi şi beneficii”.