Trendyol face furori pe piața din România, astfel că retailerul și-a deschis un depozit în țara noastră, care deservește și alte țări din Europa Centrală și de Est. În acest context, au fost create sute de locuri de muncă.
Trendyol este cu un pas în fața celor de la Shein și Temu. Compania de comerț online, cu sediul în Turcia, a deschis un depozit în România, mai exact în Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.
Cu această ocazie, clienții se vor putea bucura de un timp de așteptare mai scurt atunci când vine vorba de primirea comenzilor. De asemenea, se vor crea până la 250 de locuri noi de muncă.
„Depozitul este operaţional deja şi deserveşte România şi alte ţări, precum Bulgaria şi Grecia. Centrul logistic are obiectivul de a eficientiza livrările în ţară, dar şi în regiune. Continuăm angajările. Depozitul va crea până la 250 de locuri de muncă.
Urmează să deschidem şi un birou local în a doua jumătate a anului. Pentru acest an, avem un plan ambiţios, să atingem un număr de 3.000 de vânzători locali”, a declarat Irem Yilandil, head of international expansion al Trendyol, în cadrul unei întâlniri cu presa din România.
Centrul logistic va putea procesa cel puțin 2,5 milioane de livrări până la finalul anului, estimează compania. În România, cele mai multe comenzi sunt date din București, Cluj-Napoca şi Constanţa.
Aplicația în limba română a fost lansată în ianuarie 2024. Trendyol a înregistrat cea mai rapidă creștere de pe piețele din Europa Centrală și de Est, ajungând la 1,5 milioane de clienţi în România până în prezent.
Tot atunci au explodat și reclamele de pe rețelele de social media. Influencerii ofereau coduri de reducere, iar câștigul lor era generat de comenzile date pe baza acelui cod. În 2024, în România, valoarea medie a unei comenzi a fost de 125 dolari.