Ciupercile sunt sănătoase și sățioase și pot fi gătite în tot felul de combinații, de data aceasta vă sfătuim să încercați unele umplute cu legume, ideale pentru ultima vineri dinaintea Crăciunului. Rețeta este una de post, dar foarte gustoasă.
Mai exact, ciupercile umplute cu legume pot fi servite ca atare sau ca aperitiv pe un platou bogat cu tot felul de bunătăți. Cele preparate pentru această ultimă zi de vineri din Postul Crăciunului vor fi făcute la cuptor, lucru care le va oferi un gust și mai plăcut.
Aceste legume sunt extrem de ofertante, în special în perioada posturilor de peste an. Ciupercile conțin multe proteine și pot înlocui cu succes carnea. Preparatul recomandat de FANATIK este unul simplu și nu necesită nici multe produse.
Ciuperci umplute cu legume, rețetă perfectă pentru Postul Crăciunului
Ingrediente necesare pentru ciuperci umplute la cuptor:
- 10-12 ciuperci mari, de preferat champignon brune
- 2 linguri de morcov ras
- 1 ceapă albă de dimensiune potrivită
- jumătate de ardei kapia sau ardei gras
- 2 căței de usturoi pisați
- jumătate de legătură de pătrunjel
- ulei de floarea soarelui
- sare și piper negru măcinat
- un vârf de cuțit de boia picantă, nucșoară măcinată și scorțișoară.
Mod de preparare ciuperci umplute cu legume de post. Tot ce trebuie să știi
- Legumele se spală bine sub jet de apă și se curăță de coajă, semințe sau cotoare
- Se dau prin răzătoare legumele sau se taie cât mai mărunt cu ajutorul unui cuțit ascuțit
- Între timp încingem cuptorul la 200 de grade Celsius
- Într-o tigaie încăpătoare se pun 3 linguri de ulei și se lasă să se încingă bine. Se călesc ceapa, morcovul și ardeiul
- Codițele ciupercilor se spală și se taie cât mai mici pentru a se adăuga în tigaie la călit
- Se condimentează cu sare, piper, boia, nucșoară și scorțișoară
- Se mai lasă pe aragaz, la foc mic, la aproximativ 2-3 minute
- Se adaugă pătrunjelul tocat mărunt și usturoiul și se mai călesc 30 de secunde
- Se iau ciupercile și se umplu cu compoziția obținută în tigaie
- Se pun într-o tavă și se dau la cuptor timp de 15-20 minute sau până când devin zemoase
- Ciupercile cu legume pot fi servite numaidecât, sunt delicioase calde și au o aromă specială
- Ciupercile cu legume sunt bine și ca aperitive reci. Poftă bună!