Printre cele mai simple și rafinate dulciuri se numără, fără îndoială, clătitele. Pentru că a început Postul Paștelui vă propunem o rețetă de post, care se face cu apă minerală. Sunt delicioase și nu au multe ingrediente. Gospodinele le vor pregăti rapid.
Clătitele se fac ușor și nu au nevoie de produse sofisticate, ci de unele care sunt la îndemâna tuturor. Pentru a le pregăti în perioada posturilor, așa cum este cel al Învierii Domnului, se folosește apă minerală.
Acesta nu este singurul ingredient pentru această rețetă simplă și delicioasă. Pentru preparat mai este nevoie de 530 de grame de făină albă, de calitate superioară, 7 linguri de ulei, o esență de vanilie și un vârf de linguriță de sare.
În ceea ce privește pașii, aceștia se urmează întocmai celor indicate de o pagină de pe Instagram. Cosânzenele gătesc au explicat urmăritorilor că apa minerală (2 litri) trebuie să fie ținută la temperatura camerei înainte de a fi folosită.
Aceasta se amestecă împreună cu restul ingredientelor. Pentru a face clătite de post se folosește un bol încăpător, aluatul urmând a fi unul consistent, dar nu foarte lichid. Dacă se întâmplă acest lucru se mai pune făină.
„Punem câte un polonic de aluat într-o tigaie bine încinsă și lăsăm pe foc până când se rumenește. Întoarcem și pe cealaltă parte și mai lăsăm încă puțin, apoi adăugăm clătita pe o farfurie întinsă.
În cazul în care vă mai rămâne aluat, îl puteți depozita fără probleme pentru 24 de ore la frigider și îl folosiți a două zi”, este rețeta de clătite de post, care a devenit virală pe rețelele de socializare.
Clătitele de post se pot consuma simple sau umplute cu fructe. Se pot folosi și alimente care nu au în compoziție lapte, brânză sau ouă, cum ar fi dulceața. Gospodinele pot alege orice aromă le place pentru a le servi celor dragi.