Rețeta de pizza de post recomandată de Paula Seling pe canalul ei de Youtube, pe care o redăm în rândurile de mai jos, este varianta ideală pentru cei care sunt topiți după acest preparat culinar.
Chiar dacă suntem în Postul Paștelui, putem să consumăm preparatele noastre culinare preferate înlocuind produsele din carne cu alimente care să ne permită să nu ne abatem de la restricțiile acestei perioade.
Paula Seling este vegetariană declarată, iar pe canalul ei de Youtube a postat o serie de rețete care ne vin de mare ajutor mai ales în ultima săptămâna dinaintea Paștelui, când se ține cel mai dur post.
Cântăreața a preparat o pizza vegetariană, ideală pentru aceste zile, ușor de făcut, al cărei gust îl veți adora după primele îmbucături.
Artista s-a gândit la prepararea acestei rețete la cei care au intoleranță la gluten, așa că a făcut blatul de pizza folosind linte roșie.
„Lintea roșie am luat-o și am pus-o la înmuiat vreo 4-5 ore. În momentul când se desface, o punem la sfărmat, în mixer, la mixat. Pentru că rețeta conține și turmeric, punem cam o linguriță și mai punem amestec de legume cam o linguriță. Am uitat să vă zic că sunt 250 de grame de linte roșie”, a explicat Paula modul de preparare al blatului de pizza.
Se iau apoi două vase pe fundul cărora se pune hârtie de copt. Peste hârtia de copt se adaugă pasta de linte roșie. Cantitatea trebuie să fie cât pentru un blat normal de pizza, deci nu exagerați foarte mult că altfel se va coace mai greu!
După circa 20 de minute, blatul de pizza din linte roșie este teoretic gata (depinde de cum aveți setat cuptorul și cât de crocant vă doriți) și se unge apoi cu pastă de roșii din comerț.
Peste blat se adaugă ceapă tăiată rondele, ardei, ciuperci, măsline negre, porumb, roșii sau ardei iuți. Se mai lasă puțin la cuptor cu legumele, iar după aceea se poate servi cu încredere! Poftă bună!