Pe masa de sărbători, avem în fiecare an, tot felul de bunătăți, printre care și ouă umplute. Gospodinele care vor să îi surprindă pe cei dragi cu cele mai gustoase rețete de ouă umplute găsesc mai jos cinci idei de rețete simple, care se pot face în aproximativ o oră.
Fie că ești deja un guru al bucătăriei, fie că ești la început în acest domeniu și ai nevoie de inspirație pentru a-i surprinde pe cei dragi cu abilitățile tale, mai jos ai câteva idei de rețete simple și gustoase de ouă umplute, pentru masa de sărbători.
Știm că gusturile diferă și este posibil ca membrii familiei să aibă anumite preferințe în ceea ce privește mâncarea. De aceea, poți alege din cinci rețete de ouă umplute. Poți să încerci doar una dintre ele sau, de ce nu, să le încerci chiar pe toate.
Pentru a găti ouă umplute clasice, cu maioneză, ai nevoie de mai multe ingrediente: cinci ouă fierte, 125 de grame de gălbenuș, pe care îl scoți din ouăle fierte, 125 de grame de maioneză simplă de casă, care să nu fie diluată cu smântână sau iaurt, sare și piper proaspăt măcinat.
Pentru a decora ouăle umplute clasice, ai nevoie de verdeață, felii de măsline negre sau verzi, icre negre sau roșii, bucățele de somon afumat sau fileuri de sardine din conservă.
Faci rapid maioneză dintr-un gălbenuș crud, o linguriță și jumătate de muștar și aproximativ 75 de ml de ulei de floarea soarelui, iar la final presari sare.
Amesteci apoi gălbenușurile fierte și pasate, cele pe care le scoți din ou, cu maioneza. Mai pui puțin piper negru proaspăt măcinat și, dacă vrei, poți să adaugi și puțină verdeață tocată foarte fin.
Apoi, umpli jumătățile de ou cu ajutorul unei pungi cu șpriț, le aranjezi pe un platou, le ornezi cu pătrunjel verde și cu puțin de boia dulce și gata.
Pentru a găti ouă umplute cu gălbenuș și unt cu muștar, fără maioneză, ai nevoie de următoarele ingrediente: cinci ouă fierte, 125 de grame de gălbenuș, pe care îl scoți din ouăle fierte, alte două ouă fierte întregi, 40 de grame de unt moale, la temperatura camerei, o linguriță cu vârf de muștar, sare și piper.
La fel ca la ouăle umplute clasice, cu maioneză, și la ouăle umplute cu gălbenuș și unt cu muștar ai nevoie, pentru a le decora, tot verdeață, felii de măsline negre sau verzi, icre negre sau roșii, bucățele de somon afumat sau fileuri de sardine din conservă.
Pui în blender toate ingredientele și le mixezi până când obții o pastă fină.
Apoi, pui crema la rece cam o oră astfel încât să se întărească untul din ea.
După o oră în care ții crema la rece, o pui într-o pungă cu șpriț și umpli jumătățile de ou. Gata!
Pentru a găti ouă umplute cu brânză, ai nevoie de mai multe ingrediente: cinci ouă fierte, 125 de grame de gălbenuș, pe care îl scoți din ouăle fierte, 75 de grame de brânză de vaci dulce, care să fie grasă și scursă de zer, 50 de grame de caș sărat sau telemea mai moale, 50 de grame de unt moale, la temperatura camerei, cepșoară verde tocată și sare după gust.
Pentru a le decora, ai nevoie de chipsuri din mușchi file afumat, măsline, ardei colorați sau un praf de boia dulce.
Amesteci gălbenușul fiert din ouă cu untul moale, puțină brânză de vaci și niște caș sărat. De asemenea, poți alege o telemea mai moale sau o brânză frământată de tip burduf, care e mai puțin picantă.
Amesteci toate ingredientele până obții o cremă fină. Apoi, guști să vezi dacă e suficient de sărată și adaugi și cepșoara verde.
Umpli apoi jumătățile de ou cu ajutorul unei pungi cu șpriț și apoi le decorezi. Le poți așeza pe foi de salată verde, deoarece ouăle umplute cu brânză nu prea merg cu decoruri din pește.
Pentru a găti ouă umplute cu brânză, ai nevoie de mai multe ingrediente: cinci ouă fierte, 125 de grame de gălbenuș, pe care îl scoți din ouăle fierte, 125 de grame de pate de ficat, lebăr sau din conservă, 25 de grame de ceapă tocată fin, 25 de grame de unt moale, sare și piper negru proaspăt măcinat.
Pentru a le decora, ai nevoie de verdețuri, precum mărar sau pătrunjel, un praf de boia dulce sau castraveciori murați.
Mixezi pateul de ficat cu puțin unt și cu ceapă tocată foarte fin. Amesteci totul cu gălbenușul fiert scos din ouă, pui sare și puțin mai mult piper proaspăt măcinat, deoarece merge bine cu ficatul.
Umpli apoi jumătățile de ou cu ajutorul unei pungi cu șpriț și apoi le decorezi, fie cu boia dulce și verdeță, fie cu rondele fine de castraveți cornichon. Apoi le poți așeza pe un platou ornat cu foi de salată verde.
Pentru a găti ouă umplute cu brânză, ai nevoie de mai multe ingrediente: cinci ouă fierte, 125 de grame de gălbenuș, pe care îl scoți din ouăle fierte, 150 de grame de pește din conservă, precum ton, sardine sau anșoa, sau somon afumat, 85 de grame de unt moale, la temperatura camerei, necesar pentru ton sau anșoa, 100 de grame de cremă de brânză pentru somon afumat, 15 grame de ceapă tocată mărunt, pentru anșoa sau ton, dar nu și la somon, puțină zeamă de lămâie, sare și piper.
Pentru a le decora, ai nevoie de fire de verdeață, cepșoară sau capere marinate.
Mixezi gălbenușul de ou fiert împreună cu untul moale și ceapa mărunțită, iar apoi asezonezi cu sare, piper și câțiva stropi de zeamă de lămâie, în funcție de gust.
Trebuie să pui pasta de pește puțin la frigider astfel încât să se mai întărească untul.
Umpli apoi jumătățile de ou cu ajutorul unei pungi cu șpriț sau cu lingurița, în cazul în care umplutura este mai moale.