„Dulcele Învierii sau prăjitura de Paşti”, așa este definită pasca pe doxologia.ro. „Cozonac tradițional din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc, care se mănâncă de obicei la Paște de către creștinii ortodocși”, spune, cam prozaic, crestinortodox.ro. Oricum ar fi definită, pasca este un deliciu nelipsit de pe mesele noastre de sfânta sărbătoare a învierii Mântuitorului Iisus Hristos, o săptămână după prăznuirea Floriilor.
Nu vom detalia aici istoria sau semnificația pe care o are pasca, vom oferi gospodinelor, deși majoritatea știu, cu siguranță, cum să facă „Dulcele Învierii”, o rețetă unică de pască din Moldova. Provine de la doamna profesoară de franceză Doina Neamțu, născută, crescută și… pensionată în tradițiile strămoșești din dulcele Târg al Neamțului de pe „Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri”, cum ne spune atât de frumos curgător și limpede Ion Creangă în nemuritoarele sale „Amintiri din copilărie”.
„Am învățat să fac pască de la mama, care a învățat de la bunica, mama ei, care mi-a povestit când eram o copiliță de șase, șapte ani că a mâncat cea mai bună pască din viața ei la Mănăstirea Neamțului, era de-abia căsătorită și așa de mult i-a plăcut încât a vrut cu tot dinadinsul să i-o facă bunicului și nu a plecat acasă decât după ce l-a convins pe călugărul care o gătise să-i dezvăluie din ce și cum a făcut pasca-minune”, a povestit doamna Neamțu, în exclusivitate pentru FANATIK, originea rețetei. Iar autorul acestor rânduri, având privilegiul de a se delecta de multe ori cu deliciosul desert pascal în cauză, poate depune mărturie că, într-adevăr, pasca doamnei Doina Neamțu din Târgu Neamț este absolut fenomenală! Să începem cu aluatul. Aluat de cozonac pufos.
Freacă ouăle cu sarea până se intensifică culoarea gălbenușurilor. Cerne făina de 2-3 ori ca să fie cât mai „aerisită”. Peste o lingură de făină toarnă treptat lapte clocotit și amestecă tot timpul să nu se formeze cocoloașe, până se face ca o pastă. Las-o să se răcorească un pic (până când suportă, și pasta, și tu, testul cu… degetul!) și desfă drojdia cu puțin zahăr, lapte și făină. Combină cele două amestecuri și lasă „rezultatul la crescut. Atenție să nu opărești drojdia!
Combină restul de lapte cu zahărul și aromele, pune ouăle și amestecă bine. Lichidul rezultat combină-l cu maiaua crescută (dublu sau chiar triplu ca volum!). Pune tot amestecul într-o gropiță în mijlocul făinii și apoi încorporează treptat făina. Dacă ți se pare că este prea gros aluatul, desfă-l cu puțin lapte călduț. Aluatul trebuie să fie moale și ușor lipicios, dar să se desprindă cu ușurință de mână.
Pune într-un castronel, lângă ligheanul în care frămânți, untul și uleiul cald, înmoaie-ți mâinile în castronel și frământă bine, bine până când încorporezi complet grăsimea. Când se „bășică” aluatul, nu de ciudă, ci de aerul din el, dă vârtos cu el de masă până se umflă de… „furie”! Atenție, mare atenție: fără ojă pe unghii la frământat ca să nu stai să o cauți prin aluat! Lasă aluatul „burdușit” bine la loc călduț 2-3 ore, până își dublează volumul.
Cât crește aluatul, hai să facem umplutura. Aici este tot „dichisul”, aici se face diferența. Nu-i deloc greu de preparat, iar rezultatul este un deliciu!
Bate smântâna, zahărul, gălbenușurile și făina bine, bine, până se omogenizează. Pune compoziția rezultată la fiert într-o cratiță cu fundul dublu, la foc foarte mic, amestecând continuu. Când se îngroașă dă-o deoparte, adaugă stafidele și las-o la răcit. Ca să nu prindă pojghiță, acoperă compoziția cu folie alimentară. Las-o așa câteva ore bune (sau, cel mai bine, până a doua zi).
În preparatul complet rece înglobează albușurile bătute spumă, cu mișcări ample, de jos în sus, ajutându-te de o spatulă. Pune blatul (aluatul) în tava pregătită cu foaie de copt, apoi compoziția de smântână (sau ciocolată). Se coace la foc potrivit (160-170 de grade Celsius) timp de 70-75 de minute.
Se lasă apoi să se răcească, iar în dimineața primei zile de Paște este neîndoios dusă la biserică pentru a fi sfințită și, astfel, în credința populară, să dobândească puteri purificatoare, asemenea anafurei. Abia apoi poate fi luată acasă și pusă pe masa tradițională de Paște, după ouăle roșii, drobul de miel, ciorba de miel, friptura de miel, toate „sprijinite” cumsecade de niște cartofi țărănești, o țuiculiță musai de prune și un vinișor alb demi-sec răcoros. Poftă bună!