News

Rețineri la o clinică din București. Metodă diabolică folosită pentru a lua banii pensionarilor

DGPMB a anunțat vineri că 12 persoane care lucrau la o clinică privată din București au fost reținute după ce au înșelat mai mulți pensionari.
04.11.2022 | 12:34
Retineri la o clinica din Bucuresti Metoda diabolica folosita pentru a lua banii pensionarilor
Escrocherie de amploare la o clinică privată din București. Foto: canva.com
ADVERTISEMENT

Mai departe, cele 12 persoane care lucrau la clinica privată din București vor fi prezentate în fața magistraţilor. În prim-plan apare un dosar în care este anchetată înşelarea mai multor pacienţi în vârstă, în legătură cu starea lor reală de sănătate.

Pensionari jecmăniți la clinică

Conform Agerpres, oamenilor li se spunea că aveau șansa de a-și reveni doar dacă achiziționau aparatură medicală la preţuri supraevaluate. Pe măsură ce plângerile penale s-au înmulțit, oamenii legii au luat măsuri.

ADVERTISEMENT

Astfel, şapte mandate de percheziţie au fost puse în aplicare la sediul societăţii comerciale din Sectorul 6. Acțiunea a fost organizată de poliţiştii Secţiei 20, iar persoanele reținute sunt acuzate de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune în formă continuată.

Conform  comunicatului de presă al DGPMB, prejudiciul în cauză se ridică la peste 150.000 de lei. „15 persoane au fost conduse la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune în formă continuată, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6„, au transmis reprezentanții Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

ADVERTISEMENT

Jurnaliștii televiziunii Atena 1 au aflat că escrocii susțineau că sunt medici spcializați în biorezonanță. Ulterior, pacienții erau mințiți că sunt aproape de moarte, iar singura șansa de salvare e reprezentată de anumite dispozitive.

ADVERTISEMENT

Prețuri colosale cerute vârstnicilor

Acestea erau vândute la prețuri astronomice. Uneori, un produs avea un preț mai mare chiar și de 10 ori decât valora în mod normal pe piață. Spre exemplu, un concentrator de oxigen valora 15.000 de lei în clinica privată din București.

Și asta se întâmpla deși un astfel de aparat nu depăşea 4.000 de lei în mod normal. La fel s-a întâmplat și cu aparatele laser, vândute cu 5.000 de lei. Oamenii manipulați și disperați nu știau că un astfel de aparat costă aproximativ 500 de lei.

ADVERTISEMENT

În plus, ei primeau produsul de abia după ce achitau ultima rată. Un preț enorm era cerut pe un body laser: 40.000 de lei. Au fost identificate nouă persoane escrocate, dar numărul lor ar putea să crească după mediatizarea cazului.

Persoanele vătămate au vârste curprinse între 63 și 82 de ani. Pensionarii nu ajungeau întâmplător la clinica privată. Ei erau selectați și contactați telefonic, după care aflau că sunt mai bolnavi decât au știut vreodată.