Șprițuri de poveste cu care Mircea Tutovan, „Tunarul Europei”, a învins depresia

Pe când în România se mai juca și volei (cel puțin nu doar la nivel de cartier), dinamovistul Mircea Tutovan a cucerit 10 titluri naționale și Cupa Campionilor Europeni. I s-a spus „Tunarul Europei”, pentru că avea un serviciu devastator. Ajuns la 71 de ani, cel care se poate lăuda cu peste 300 de meciuri în echipa națională n-a fost mereu un om fericit. Pe unde a jucat, a plantat aplauze și a cules respect, fie că a fost vorba despre Dinamo, Șimleu Silvaniei, Elcond Zalău, Gloria Bistrița sau… Petru Groza (n.r – actualul Ștei), pentru că am avut o echipă și cu un asemenea nume de tristă amintire. Și totuși, un accident nefericit i-a pus capăt carierei. A început să bea, dar vinul nu s-a dovedit letal, ci s-a transformat într-un șpriț… de poveste!

Mircea Tutovan a dat tăria pe șprițuri de poveste, dar „tăria” poveștii sale merită povestită la un pahar cu magie

De mai mulți ani, Mircea Tutovan s-a mutat, alături de soție (anul acesta au sărbătorit Nunta de Aur, așa că… La mulți ani!), la Biușa, în județul Sălaj. Mai în glumă, mai în serios, retragerea departe de luminile orașului nu s-a transformat în „sălașul negru” din celebrul serial „Twin Peaks”, ci într-un spațiu calm și însingurat, parcă desprins din altă lume, în care te bucuri dacă găsești gaz și apă. Inclusiv apă… minerală, pentru că șprițul trebuie închinat cu savoarea rece a bulelor înțepătoare care urcă tristețea către surâs.

Cei mai tineri dintre cititorii noștri, dar și pasionații de alte sporturi, au ocazia să afle că Mircea Tutovan a fost supranumit „Tunarul Europei” în 1977, la Campionatul European din Finlanda, de unde România s-a întors medaliată cu bronz. Da, pare incredibil azi, dar nu numai că ne calificam la turnee finale continentale (și) la volei, dar mai și urcam în top!

Apoi, a venit ghinionul, tiptil, tiptil, ca un hoț laș, călărind pe cai nocturni, cu copitele bandajate în cârpe de consternare… Mircea Tutovan și-a rupt umărul, și de atunci viața i s-a transformat într-un calvar. „Totul s-a dus! Of, Doamne! De la 90 de kilograme, am ajuns la 75. Vă dați seama cât am fost de afectat? Am intrat într-o depresie… Nu-mi venea să cred că nu mai pot să dau în minge. Problema a fost alta. Nimeni nu mi-a întins o mână”, a declarat Tutovan, pentru GSP.

Digi24.ro

VIDEO Apelul la 112 care anunța că Potra pregătește proteste: „Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd”

În asemenea situații, cele mai multe cazuri dovedesc cvasi-inevitabilul. Până ca șprițul de poveste să-și învingă adversarul, în persoana găunoșeniei tristeții, depresia l-a lovit pe personajul nostru la temelie: „O luasem pe ulei. O luasem razna și băgam numai tărie. Acum nu mai beau pic de tărie de zeci de ani. Deloc! Deloc!”.

În Sălajul apei calcaroase, pârghiile șprițurilor de poveste se „ung” cu apă minerală nobilă: Aqua Carpatica

Uleiul, cu și fără ghilimele – prietenii știu de ce! -,  nu e bun decât în candelă, în salată sau la prăjit, ori, precum în pilda unui personaj din filmul „Capcana mercenarilor” (în regia regretatului Sergiu Nicolaescu) – unde un soldat trișor îl bea ca să nu i se urce trăscăul la cap și astfel să câștige pariul cu viața – în momente de lașitate extremă.

Pe Mircea Tutovan, însă, încercările destinului l-au întărit, în ciuda faptului că, nu de puține ori, s-a gândit la sinucidere. Și de parcă nu erau de ajuns cumpenele lui, soția lui a suferit un accident vascular. Greu înțeapă uneori tirbușonul vieții…

Vremea a trecut și rănile s-au cicatrizat. Secretul? A fost meritul prietenilor care îl vizitau la un șpriț și care îl forțau sau mai exact îl „păcăleau” ca să-i însenineze cu poveștile din tinerețea în care fusese selectat în echipa–tip a Europei. Acum glumește și spune că, din pricina apei calcaroase, gătește ciorbele cu apă plată, din bidon. Însă, pârghiile complexului mecanism numit, simplu, „șprițuri de poveste” se pun în mișcare doar cu apă minerală nobilă, precum Aqua Carpatica, care ne poartă pe drumuri magice…

Digisport.ro

Nemții au dat verdictul, după ce au văzut ce au făcut românii în tribune, la Hoffenheim - FCSB

Să nu vă închipuiți că Mircea Tutovan a schimbat o patimă cu alta. Șprițul curge calm și cadențat, precum roțile Orient Expressului care te conduc către o lume mai nouă și mai curată, nu te băltește gâlgâind fără măsură, într-un spațiu posac, uitat de istorie și în care să fi rămas doar nostalgiile. Există șprițuri consemnate în literatură, dar, dincolo de metaforă, efectul terapeutic al acestui melanj transformă fenomenul socio-cultural într-o trăire intimă.

La vârsta lui, fostul „tunar” nu mai are forță să spargă lemne, dar se pricepe la grădinărit. La fel, a știut să-și „plivească” și prietenii, care l-au uitat exact atunci când n-a mai fost vedetă. Acesta este deja un postulat, astfel că nu-l comentăm. „Mă uitam cu lupa după ei. Mulți puteau să mă ajute, dar…”. Însă liniștea, puterea interioară, un șpriț de înviorare precum o „genoflexiune” a spiritului, toate însumează calea regenerării fără excese.

„La crâșmă, unde să ne vedem?!”

Conform propriilor mărturisiri, după meciuri, Mircea Tutovan bea pe vremuri și… câte o ladă de bere! Dar vinul consființește maturitatea îngerului. Șprițul, care domesticește strugurele zdrobit cu viul care tresare din apa minerală, presupune alchimia perfectă. Șprițul redă proporția logică și echilibrul, el este prieten și taină, exuberanță, dar și masă a tratativelor. …Șprițuri de poveste…

Apropo de tratative, unul dintre momentele de cotitură din viața lui Mircea Tutovan s-a petrecut tot în fața paharului înspumat. Îl dăduseră afară de la Dinamo, deși urcase până la gradul de maior. La un moment dat, cei de la Bistrița i-au cerut sprijinul, în speranța că-i va ajuta să promoveze:

„ – Nu veniți la noi?
–      Nu discut la telefon așa ceva.
–      Unde ne vedem?
–      La crâșmă, unde să ne vedem?!”…

Iar Mircea a băut un șpriț, a plecat de la București și a promovat Bistrița.

Drumul omului către necunoscut este, de multe ori, presărat cu stropi de vin. Ai zice că șprițul e „Schengenul” multor temerari, iar începutul aventurii lui Mircea Tutovan la Petru Groza, actualul Ștei, este o dovadă în acest sens, mai ales dacă discutăm despre anturaje. Cum a ajuns eroul nostru la Petru Groza, un oraș care supraviețuia din minerit, a povestit chiar fostul voleibalist pentru sursa citată anterior:

„Au mai adus jucători de valoare, inclusiv unii buni dintr-un detașament de pedeapsă. Erau gagicari, șprițari. Eu le-am zis că tragem cot la cot, trebuie să facă toți ca mine. Chiar dacă erau derbedei, erau jucători buni. Evident că am promovat, în acel an”.

Vin de Sâmburești, condiție pentru șederea în Belgia

Mircea Tutovan a jucat și în Belgia, unde și-a trecut în palmares titluri și cupe, inclusiv Cupa Cupelor. Flămânzii… pardon, flamanzii trăgeau atât de vârtos de el să rămână, încât îi „rezervaseră” inclusiv o familie, cu doi gemeni. Românul se codea, astfel că le-a impus o serie de condiții greu de îndeplinit.

Printre cererile vedetei noastre se găsea la loc de cinste… vinul de Sâmburești! Pe locul doi se „clasau” mititeii și nici nu mai contează cine sau ce completa „podiumul”, dar cert este că imaginația hâtrului român, care  – precum în maxima lui Baudelaire, „Cine bea vin, bea geniu” – și-a pus curtenitoarele gazde în fața unui examen greu spre imposibil de trecut.

Băutură cu măsură, à la Dinamo

Pentru final, am păstrat un secret. Dincolo de poveștile romanțate și de șprițurile de poveste pe care, de multe ori, sportivii le-au transformat în adevărate întreceri olimpiene ale hazului sau ale hazardului, situația nu era tocmai… rozé, mai ales în ce-i privea pe jucătorii legitimați la cluburi de… colecție!

Chiar Mircea Tutovan și-a aminit că, spre exemplu, cantonamentele erau draconice. Se făceau antrenamente dimineața și seara, iar după masa de prânz, cine n-avea chef de somn era supus tiraniei lecturii. În rest, cu excepția unui joc de rummy sau de cărți… etc, etc… nu prea aveai cu ce să-ți ocupi timpul, iar tragedia consta în faptul că, spre exemplu, dacă erai legitimat la Dinamo și erai prins mirosind a băutură, erai automat dat afară, îți luau gradele de pe umeri și din pahar și te trezeai undeva pe miriște, la vreo echipă de divizia a III-a în cel mai „fericit” caz…

Aceasta este povestea lui Mircea Tutovan, un bărbat puternic, pe care depresia nu l-a bătut. I-a servit o lecție de resurecție ca din manual, plus vreo câteva șprițuri băute cu har și cu măsură. Și sunt multe pățanii cu mari sportivi români aflați în asemenea situații, astfel că ne permitem și noi să adăugăm un curajos aport perenei liste de definiții a șprițului.

Dacă, așa cum ați citit în FANATIK, George Călinescu spunea că „Șprițul este spiritul pământului, de aceea intră în împărtășanie”, de ce n-am accepta faptul că, dincolo de nuanța istorică a „Tricolorului” clasic, roșu, galben și albastru, mai cunoaștem o combinație coloristică, de asemenea onorantă: roșu, galben și… rozé!