Dan Șucu a produs o surpriză de proporții după ce a anunțat că este, oficial, noul acționar majoritar al lui Genoa, club important din Serie A. Fostul atacant cu performanțe remarcabile în campionatul italian, Adi Mutu, a dezvăluit că o retrogradare nu i-ar pica deloc bine actualului finanțator al Rapidului și mai ales suporterilor genovezi, care se tem de o asemenea catastrofă.
Gloriosul atacant român, Adrian Mutu, a vorbit pe larg despre achiziția secolului a unui patron din fotbalul românesc, cea a lui Dan Șucu privind pachetul majoritar al clubului italian Genoa.
Alături de moderatorul emisiunii DON MUTU, fostul mare fotbalist din Serie A a luat în calcul și scenariul unei posibile retrogradări a genovezilor, care ar perturba planul de investiții al lui Șucu și de care fanii echipei se tem mai mult ca niciodată.
“Trebuie să înțelegem ceva, ce vrea orașul și ce vor suporterii lui Genoa. În primul rând, suflarea lui Genoa vrea o stabilitate la nivel financiar din toate punctele de vedere și administrativ. Ei nu au avut parte de așa ceva în ultimii ani.
Eu cred că lucrul cel mai important este de a stabiliza și de a pune pe plutire, de a fi echilibrat din toate punctele de vedere, a da încredere suporterilor că se poate construi ceva, iar de acolo plecând eu cred că i se va da timp să construiască. Pentru că eu știu cum funcționează mentalitatea în Italia și cum gândesc.
Oamenii în primul rând au fost speriați și dezamăgiți în ultimii ani pentru că la nivel administrativ s-a tot schimbat președintele și proprietarul. Acum, domnul Șucu trebuie să le dea liniștea asta pe plan financiar, clubul să fie stabil și bineînțeles toată lumea știe că e nevoie de timp să construiești, iar eu cred că i se va da timp să construiască fără nicio problemă.
Bine ar fi să nu se întâmple vreo nenorocire ca asta (n.r. – a retrogradării în Serie B), pentru că l-ar da înapoi un an cel puțin”, a relatat “Briliantul”, în dialog cu jurnalistul Horia Ivanovici.
Adi Mutu, care a rămas uluit după ce Dan Șucu a cumpărat Genoa, este convins că implicarea omului de afaceri român va fi extrem de benefică pentru clubul din “Cizmă”, însă este nevoie ca acesta să ofere rapid rezultate pentru a câștiga încrederea fanilor.
“Cu siguranță, odată cu venirea unui nou proprietar la Genoa în momentul de față speranțele suporterilor au crescut, pentru că toți suporterii acum se uită cu ce vine în primul rând, ce aduce, iar domnul Șucu a fost foarte clar că avem 60 de milioane, atâta investim în ce înseamnă echipă pentru a produce rezultate.
Ceea ce în momentul de față, ‘push-ul’ ăsta la nivel financiar, ‘injecția’ asta de capital și pe lângă încrederea pe care o dă un om de business trebuie să arate și fapte, pentru că asta vor. De ce? Pentru frica asta de a nu retrograda pe care o au toți suporterii“, a mai spus Mutu, în direct la podcastul dedicat întregii sale cariere.