Sport

Reunirea “câinilor”! Dinamo pregăteşte sezonul de Liga 2 cu mai mulţi jucători pe picior de plecare. Ce lot a avut Mihali la dispoziție

Dinamo se reuneşte luni pentru a pregăti primul sezon de Liga 2 din istorie. Lucrurile se mişcă greu la clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare, mai ales că sunt în continuare jucători care vor să plece de la echipă.
20.06.2022 | 11:45
Reunirea cainilor Dinamo pregateste sezonul de Liga 2 cu mai multi jucatori pe picior de plecare Ce lot a avut Mihali la dispozitie
Jucătorii lui Dinamo în returul de la baraj cu U Cluj. Sursa: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT
20-06-2022
11:51

Ce lot a avut la dispoziție Gheorghe Mihali

Lotul pe care l-a avut la dispoziție Gheorghe Mihali la reunire: 

  • Portari: Mihai Eșanu, Ștefan Fara, Denis Oncescu
  • Fundași: Gabriel Moura, Deniz Giafer, Costin Amzăr, Răzvan Patriche, Alin Buleică, Marius Tomozei, Ricardo Grigore,, Alin Dudea, Marius Dragomir, David Țone, Marco Ehmann
  • Mijlocași: Antoni Ivanov, Jonathan Rodriguez, Alin Demci, Geani Crețu, Claudiu Stan, Ahmed Bani, Andrei Stelea, Valentin Borcea, Andrei Florescu, Antonio Bordușanu, Cristian Ionescu
  • Atacanți: Daniel Dinu, Cătălin Măgureanu, Mario Șutru

Dinamo a retrogradat în liga secundă, în urmă cu trei săptămâni. De atunci s-au rezolvat puţine lucruri la echipă, care nu are deocamdată un înlocuitor pentru Iuliu Mureşan, un antrenor, dar niciun stadion pe care să evolueze.

Dinamo pregăteşte sezonul de Liga 2 cu mai mulţi jucători pe picior de plecare

Luni, pe 20 iunie, jucătorii s-au reunit sub comanda lui Gheorghe Mihali, care se va ocupa de pregătirea echipei cel puţin până la clarificarea problemelor din conducerea clubului şi a organigramei.

ADVERTISEMENT

În cele trei săptămâni trecute de la retrogradarea echipei, Dinamo a rămas fără mulţi jucători importanţi. Gabriel Torje şi Vlad Morar au semnat cu Farul Constanţa, Cosmin Matei a fost prezentat la Sepsi, iar Mirko Ivanovski la Petrolul Ploieşti.

Filip, Răuţă, Grădinaru şi Irobiso nu s-au prezentat la reunire

Aşa cum FANATIK a anunţat, Steliano Filip, Alexandru Răuţă, Răzvan Grădinaru şi Christian Irobiso vor pleca şi ei de la echipă şi nu se vor prezenta la reunire. Un caz ciudat este al lui Jonathan Rodriguez.

ADVERTISEMENT

Mijlocaşul se va prezenta la reunire, însă la finalul lunii iunie îi expiră împrumutul la CFR Cluj. Dinamo l-ar putea păstra pe Jonathan doar dacă ardelenii ar fi de acord să îi plătească în continuare o parte consistentă din salariu. Însă, campioana ar vrea să încheie contractul cu mijlocaşul, ceea ce ar scădea şansele ca el să continue la Dinamo, din raţiuni salariale.

Dinamo, obligată să plătească 50.000 de euro Craiovei pentru Ivanov

Antoni Ivanov este un caz straniu. Împrumutat de la Universitatea Craiova, Dinamo avea clauză de transfer de 50.000 de euro dacă mijlocaşul bifează 45 de minute în tricoul “câinilor”. Chiar dacă a retrogradat, Dinamo este obligată să activeze clauza.

ADVERTISEMENT

U Craiova va încasa 50.000 de euro, iar Ivanov este jucătorul lui Dinamo începând cu noul sezon. Rămâne de văzut în ce măsură va continua la Dinamo, mai ales că deocamdată “câinii” nu au plătit suma de transfer.

Oficialii echipei încearcă să negocieze şi cu Andrei Radu o diminuare a salariului. Fundaşul are o leafă care se apropie de 10.000 de euro, nivel uriaş pentru Liga 2. Rămâne de văzut dacă fundaşul va accepta o scădere importantă de contract.

ADVERTISEMENT

Grigore, Ehmann şi Eşanu negociază despărţirea

Chiar dacă se află în continuare sub contract cu Dinamo, Ricardo Grigore, Marco Ehmann şi Mihai Eşanu îşi doresc să plece de la echipă, însă oficialii le-au transmis că se vor despărţi doar dacă vin ofertele pe adresa clubului.

Astfel, Gheorghe Mihali şi Iulian Mihăescu vor avea la dispoziţie un lot subţire, cu mulţi jucători aduşi de la echipa a doua şi de la juniori. Dinamo nu a reuşit niciun transfer deocamdată şi sunt şanse mici ca jucători importanţi să fie aduşi la “câini”.

„La Dinamo e vai de măiculița noastră! Să sperăm că vom reuși în primul rând să facem rost de bani. Fără bani vorbim vorbe! Complet degeaba! Dacă nu ai bani, nu o să ai nici jucători! Altfel, nu știu ce o să se întâmple”, Ion Marin, membru în Comisia Tehnică de la Dinamo

  • 29 de jucători vor fi prezenţi la reunirea lui Dinamo
  • 7 săptămâni au rămas până la startul Ligii 2
ADVERTISEMENT