Campionatul Mondial cu 48 de echipe a început exact așa cum își dorea FIFA: cu spectacol înainte de meci , cu goluri și cu dovada că extinderea competiției oferă șanse unor națiuni care altădată ar fi urmărit turneul la televizor. Doar că, uneori, când deschizi larg ușile, intră și lucruri pe care nu le-ai trecut în broșura de prezentare.
Africa de Sud a pierdut cu 2-0 în fața Mexicului și, sincer, scorul o avantajează. La capitolul fotbal, diferența a fost mai mare, în ciuda faptului că selecționata lui Javier Aguirre mi s-a părut a fi un atelaj parcimonios, înaintând cu frâna de mână trasă. La capitolul comedie involuntară, însă, sud-africanii au fost de nivel mondial.
În minutul 9, Yaya Sithole a decis să demonstreze de ce ieșirea din apărare este o artă. A pierdut o minge la 25 de metri de propria poartă într-o construcție care semăna cu exercițiile acelea de la juniori în care antrenorul strigă „pas, pas, pas!” și toată lumea speră să nu ajungă mingea la adversar. A ajuns. Mexicanii au marcat.
Dacă cineva și-ar fi imaginat că acesta a fost momentul definitoriu al serii pentru Sithole, s-a înșelat. În minutul 49, același om a comis un fault din categoria „dacă tot am greșit, măcar să fie complet” și a fost eliminat ca ultim apărător.
În acel moment am avut o revelație. Nu despre Africa de Sud. Despre Siyabonga Ngezana. Pentru că, urmărindu-i pe colegii săi de echipă națională, am început să înțeleg că multe dintre aventurile fundașului de la FCSB nu sunt accidente individuale. Sunt poate expresia unei școli de gândire. A unei culturi fotbalistice în care imprevizibilul nu este excepția, ci metoda.
Mai târziu, veteranul Zwane a intrat pe teren și, după doar 23 de minute, a decis că fotbalul este prea puțin pentru gusturile sale. A trecut la box și a luat la palme un adversar. Eliminare. Cortina.
În acel moment, orice suporter al FCSB-ului ar fi trebuit să se ridice în picioare și să aplaude. Nu pentru Africa de Sud. Pentru clarificare. Pentru că am aflat în sfârșit că Ngezana nu este un caz singular. Nu este omul care dispare când vrea de la echipă, care se operează când consideră necesar sau care transformă uneori meciurile din SuperLigă în exerciții de improvizație defensivă fiindcă așa l-a înzestrat destinul.
Nu. Omul este produsul unui ecosistem. Iar meciul de deschidere al Mondialului ne-a oferit un documentar în direct despre mediul din care provine.
De aceea, poate că primul sezon al lui Ngezana la FCSB trebuie privit acum altfel. Până aseară îl consideram regula și ultimele luni excepția. După spectacolul oferit de colegii săi din națională, începe să pară exact invers. Primul sezon a fost miracolul. Al doilea este revenirea la origini.
Și poate că acesta este unul dintre marile câștiguri ale noului Mondial cu 48 de echipe. Nu doar că descoperim țări noi, povești noi și fotbaliști noi. Din când în când, descoperim și explicații.Iar pentru suporterii FCSB, explicația se numește Africa de Sud.