Sport

Revelația SuperLigii a făcut primul transfer al verii! A debutat în acest an la echipa națională

Echipele din SuperLiga au început deja să lucreze pentru stabilirea loturile în vederea sezonului viitor. Una dintre revelațiile stagiunii precedente a făcut deja primul transfer.
02.06.2026 | 21:19
Revelatia SuperLigii a facut primul transfer al verii A debutat in acest an la echipa nationala
Transfer spectaculos realizat de revelația SuperLigii. Sursă foto: balla.com.cy
ADVERTISEMENT

Deși era nou promovată, FC Argeș a dat toate calculele peste cap și a obținut calificarea în play-off-ul SuperLigii. Revelația sezonului trecut își dorește cel puțin să repete performanța și a dat startul campaniei de transferuri.

Transfer spectaculos făcut de revelația SuperLigii

Formația piteșteană s-a mișcat rapid pe piața transferurilor și l-a adus pe fundașul central cipriot Evagoras Antoniou (23 de ani), care are o cotă de piață de 275.000 de euro. Acesta a debutat în această primăvară la echipa națională, în meciul amical câștigat în fața Moldovei, scor 3-2.

ADVERTISEMENT

”Fundașul central cipriot Evagoras Antoniou vine să întărească lotul alb-violet înaintea noului sezon. Format la academia clubului AEL Limassol, Antoniou este un apărător ce măsoară 1,87 m, cu talie, forță și experiență acumulată în campionatul Ciprului, dar și în fotbalul internațional.

În vârstă de 23 de ani (04.11.2002), cipriotul a jucat în sezonul 2025-26 la APOEL Nicosia, unul dintre cele mai importante cluburi din Cipru, unde a bifat 18 apariții în toate competițiile, dintre care 15 în prima ligă cipriotă. De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru cluburi precum AEL Limassol, Kouris Erimis, Panathinaikos B, AD Ceuta și AEZ Zakakiou, înainte de a ajunge la APOEL Nicosia în vara anului 2024.

ADVERTISEMENT

Noul fundaș al echipei noastre are și experiență la nivel internațional. Acesta a fost convocat la naționalele de juniori și tineret ale Ciprului, iar pe 30 martie 2026 a debutat pentru prima reprezentativă, într-un meci amical cu Republica Moldova, câștigat cu 3-2”, se arată pe site-ul oficial al grupării piteștene.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu Bogdan Andone

După un sezon fantastic pe banca celor de la FC Argeș, cu accedere în play-off-ul SuperLigii și calificare în semifinalele Cupei României, Bogdan Andone a avut oferte importante din străinătate.

ADVERTISEMENT

Însă, după ultimul joc al stagiunii, tehnicianul a lăsat să se înțeleagă că va continua la formația piteșteană, dar a precizat că are nevoie ca lotul să fie întărit serios. ”Mă bucur că am terminat sezonul cu bine, să avem o vacanță liniștită și după ne așteaptă un sezon dificil.

(n.r. – despre a păstra lotul actual) Aici cu siguranță o să fie problematic pentru că deja au apărut primele oferte, încercăm să ținem jucătorii și să aducem 4-5 jucători. Suntem conștienți că ne va aștepta un sezon dificil, sper să găsim”, a spus Andone.

ADVERTISEMENT

Gigi Becali l-a vrut pe Bogdan Andone la FCSB

Înainte de a-l numi pe Marius Baciu în funcția de antrenor principal la FCSB, Gigi Becali a dorit să-l aducă pe Bogdan Andone. Mihai Stoica a dezvăluit la ”MM la FANATIK” de ce tehnicianul nu a mai ajuns pe banca ”roș-albaștrilor”.

”A explicat Gigi, prima discuție a avut-o cu Bogdan Andone. E de notorietate relația mea cu Bogdan Andone, dar sunt puțin dezamăgit. E foarte frumos când spune că nu îl lasă pe Dani Coman la jumătatea drumului. Dar el să nu uite că ne-a lăsat pe noi la început de drum. El a fost secund la noi, apoi i l-am propus lui Gigi antrenor principal.

A început campionatul ca principal, după care fără să spună nimic a plecat lăsându-ne la început de drum, nu la jumătate. A ieșit și a declarat că pleacă înainte să ne spună nouă. Păi e frumos? Mai ales că era după un meci pierdut la Giurgiu, dar era în dublă manșă și ne-am calificat. Am bătut 3-0 în Armenia. Doar dezamăgit, nimic altceva.

(n.r. – Te așteptai să vină?) Vorbise cu Gigi și își dăduse acceptul. Problema s-a pus doar dacă nu ar fi fost de acord Dani să plece și atunci a explicat Gigi ce trebuie să facă pentru a pleca. A zis că vorbește, că nu știu ce. În fine… Aici măcar Bogdan Andone nu s-a autopropus. Gigi l-a căutat”, a afirmat Stoica.

Tags: