Gigi Becali poate să deschidă șampania. Malcom Edjouma (28 de ani) va reveni full-time la FCSB! Francezul poate fi trecut pe lista de SuperLiga, după ce FRF și LPF au modificat regulamentul.
Malcom Edjouma, fotbalist care a impresionat în FCSB – Drita 3-2, va putea fi inclus și pe lista de campionat a FCSB-ului. LPF și FRF au modificat, într-un Comitet de Urgență, regulamentul care îl oprea pe Gigi Becali să-l înscrie pe francez.
Mijlocașul nu a fost înregistrat de prima dată, apoi, potrivit regulamentelor, putea fi trecut pe listă doar dacă i se desfăcea contractul și semna unul nou.
Ce prevedea ROAF până acum: „Lista A va putea fi modificată până la terminarea perioadei de transfer de vară, prin completare/înlocuire, însă numai cu jucători care au fost legitimați la club după comunicarea listei inițiale.
Locurile din lista A, ce nu pot fi ocupate prin înscrierea unor jucători eligibili, vor rămâne libere, numărul de jucători din lot fiind redus în mod corespunzător. Locurile libere pot fi completate oricând cu jucători care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și au fost legitimați la club după comunicarea listei inițiale”
Acum, după Comitetul de Urgență al FRF, regulamentul a fost schimbat. Noul paragraf prevede că: „Lista A va putea fi modificată până la terminarea perioadei de transfer de vară, prin completare/înlocuire. Locurile din lista A, ce nu pot fi ocupate prin înscrierea unor jucători eligibili, vor rămâne libere, numărul de jucători din lot fiind redus în mod corespunzător. Locurile libere pot fi completate oricând cu jucători care îndeplinesc condițiile de eligibilitate”.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2025/08/jyvq6bjd-scaled.jpg)
Malcom Edjouma este legitimat la FCSB din iarna lui 2022, atunci când Gigi Becali a plătit 330.000 de euro pentru transferul său de la FC Botoșani. Mijlocașul francez a îmbrăcat tricoul roș-albastru de 106 ori, reușind să marcheze 17 goluri și să ofere 8 pase decisive.
„Dacă nu țipam eu… Asta le-am zis și eu, să facă un Comitet de Urgență. Să știi că se poate spune că i-am trezit. Păi dacă e jucătorul meu și îl plătesc, cum să nu-o pot înscrie? Ești nebun?”, a declarat Gigi Becali, conform gsp.ro.