Rapid are șansa să-și asigure matematic locul în play-off în cazul unei victorii în partida cu Dinamo, dar pentru asta Costel Gâlcă le-a atras atenția elevilor săi că nu trebuie să mai facă greșelile de la jocul cu Farul.
În conferința de presă susținută înaintea întâlnirii din etapa a 28-a SuperLigii, tehnicianul giuleștenilor a anunțat revenirea lui Lars Kramer, accidentat la duelul cu UTA de la finalul lunii ianuarie. Gâlcă a vorbit și despre șansele ca portarul Marian Aioani să poată juca împotriva lui Dinamo.
”Important e să aducem jucătorii noi la formă cât mai bună cât mai repede. Kramer s-a întors, e apt de joc. Nu am spus că ne-a lipsit, dar e un jucător important. Pe Hazrollaj o să-l vedem în meciurile următoare, o să joace.
Mai sunt lucruri care ne lipsesc, dar importantă e atitudinea ca echipă. Am făcut 49 de puncte prin atitudine, mă refer la echilibrul defensiv pe care l-am demonstrat. Sperăm ca Aioani să fie apt pentru meci, dar vom vedea ce se va întâmpla.
Au venit jucători valoroși, așteptăm să intre în formă, pentru că nu e ușor. Au avut o perioadă lungă în care nu au jucat și vor avea nevoie de multe meciuri. Vom vedea pe viitor ce se va întâmpla”, a declarat Gâlcă.
Fără victorie în ultimele 3 meciuri, antrenorul Rapidului și-a exprimat încă o dată dezamăgirea pentru jocul modest prestat în înfrângerea cu Farul și le-a transmis jucătorilor că trebuie să-și ridice nivelul.
”Un meci important, mai ales că venim după o perioadă mai puțin bună. Dacă nu greșesc, nu am câștigat acasă de la meciul cu Metaloglobus. Trebuie să avem atitudine, să recuperăm acel echilibru defensiv pe care l-am avut înainte de meciul cu Farul. Adevărul e că la Constanța am făcut un meci foarte slab.
E important acest moment, trebuie să arătăm altfel, din toate punctele de vedere. Importantă e atitudinea, care înseamnă și să respecți indicațiile tactice. Atacăm cu mulți, ne apăram cu puțini. Ne-a furat jocul cu Farul. Noi ne dorim ca echipa să se vadă în primul rând, e important ca echipa să arate bine”, a spus el.
Întrebat care i se pare cel mai periculos jucător de la Dinamo, Costel Gâlcă l-a nominalizat pe mijlocașul Cătălin Cîrjan și s-a arătat îngrijorat de momentul mai puțin bun în care se află echipa sa.
”Cîrjan e un jucător important, căpitanul lor, dar sunt și alți jucători importanți, cum e Gnahore, care își pune amprenta asupra jocului. Pentru noi e important să ne atingem obiectivul, apoi să ne propunem alte obiective.
Momentul nu e bun, dar trebuie să fie o motivație în plus pentru toți. Sunt meciuri importante, există motivație, Dinamo e o echipă foarte bună. Trebuie să ne ridicăm la nivelul lor chiar peste, am făcut-o în tur”, a afirmat Gâlcă.