Dinamo a terminat slab sezonul regulat, cu 3 înfrângeri consecutive, iar fanii speră că odată cu începerea play-off-ului fața echipei se va schimba și vor veni din nou rezultatele pozitive. Florentin Petre, cel care este antrenor secund la gruparea „câinilor”, a dat o veste importantă înainte de derby-ul cu Rapid.
Florentin Petre anunță că Kennedy Boateng și Mamoudou Karamoko nu vor putea să fie pe teren pentru Dinamo în perioada următoare, însă Zeljko Kopic are parte și de vești bune. Revenirea lui Andrei Mărginean, cel care a fost operat de apendicită, ar putea să se producă la meciul cu Rapid.
„George Pușcaș face antrenamente intense zi de zi, se pregătește bine. Mărginean doar ce a ieșit din spital și a început să facă o alergare ușoară, eu cred că pentru următorul meci s-ar putea să-l avem în lot. Karamoko și Boateng, având leziuni musculare, se pare că se vor recupera puțin mai greu față de ceilalți. Știți foarte bine că la o microruptură fibrilară sau contractură se stă undeva la 2-3 săptămâni cu tot cu recuperare.
Trebuie să fim foarte atenți cu ei, că dacă doamne ferește recidivează îi pierdem până la finalul sezonului. Trebuie să fim foarte atenți cu recuperarea lor. Îi așteptăm cu drag, pentru că din ce vedem avem nevoie de calitatea lor. Îl așteptăm pe George Pușcaș să fie cel care va înscrie goluri, pentru că avem nevoie de un atacant, de un număr 9, un jucător de careu care să ne facă fericiți în fiecare meci”, a spus Florentin Petre la emisiunea Totul pentru Dinamo.
Pentru Zeljko Kopic problemele de lot îl vor obliga să improvizeze, mai ales în zona de atac. George Pușcaș este așteptat să-și facă debutul pentru Dinamo la începutul lunii aprilie, după meciurile naționalei, iar absența lui Karamoko îi dă doar două soluții tehnicianului.
Acesta va juca ori cu 9 fals, adică îl va trimite pe Alberto Soro în centrul atacului, sau va apela la Alex Pop, cel care a fost mai degrabă o piesă importantă când a venit de pe banca de rezerve. De asemenea, în zona centrală din apărare urmează să fie folosit, ce mai probabil, Matteo Duțu, în locul lui Boateng.
Dinamo vs Rapid: Epassy – Sivis, Duțu, Stoinov, Opruț – Gnahore, Mărginean, Cîrjan – Armstrong, Soro, Musi.
Dinamo nu a mai reușit să o bată pe Rapid de mulți ani, iar trupa lui Zeljko Kopic a pierdut cele două meciuri pe care le-a avut în acest sezon. Mai întâi a fost partida de pe teren propriu, în care giuleștenii au câștigat, 2-0, după golurile marcate de Gnahore (autogol) și Cristi Manea.
A venit și returul, care s-a disputat în urmă cu 3 săptămâni, iar formația antrenată de Costel Gâlcă a profitat din nou de naivitățile dinamoviștilor și au câștigat cu 2-1. Andrei Borza și Daniel Paraschiv au fost cei care și-au trecut numele pe lista marcatorilor, iar pentru trupa alb-roșie a reușit să marcheze Raul Opruț, în ultimele secunde ale confruntării.