Dinamo și HILS Development, companie controlată de omul de afaceri Ionuț Negoiță, au semnat prelungirea parteneriatului de imagine. Atât fostul acționar al clubului din Ștefan cel Mare, cât și președintele echipei au fost prezenți la conferința de presă, unde au vorbit despre viitorul colaborării. De asemenea, a fost abordat și subiectul noului stadion.
Dinamo și HILS Development au prelungit parteneriatul de imagine. Noul acord a fost semnat în prezența administratorului special Andrei Nicolescu și a omului de afaceri Ionuț Negoiță, proprietarul companiei.
Robert Negoiță a vorbit atât despre parteneriatul cu Dinamo, cât și despre construcția noului stadion. Lucrările sunt în întârziere, iar omul de afaceri este de părere că proiectul a fost blocat în ultimii ani de diverse piedici administrative.
„Lucrez la povestea asta de… cred că sunt 10 ani de când au fost construite Ghencea și Giuleștiul. Sunt 10 ani? Sau 5-6 de când sunt date în folosință. Dar se lucrează de 2, 3, 4 ani înainte, iar Dinamo a început odată cu ele — adică toate trei au început în același timp.
Este incredibil cum… adică știu până la un punct că au fost oameni, cu nume și prenume, care s-au opus construirii stadionului Dinamo. Mai nou nu știu exact, dar am fost de multe ori la Ministerul de Interne și încercam să găsim soluții. Exista voință, dar piedicile au fost mai mari. E păcat, pentru că — și eu am o părere — clubul Dinamo este cel mai greu club din România. Mă refer nu la suporteri (suporterii sunt minunați), ci la ce se întâmplă în spate, la fantomele trecutului.
E normal ca și costurile să crească. Lucrând în construcții, știu că prețurile la orice — materiale, manoperă etc. — sunt în creștere continuă. Dar eu sper, pentru că e foarte important un stadion. Mi-am dorit întotdeauna ca Dinamo să aibă o casă proprie, mai ales că e cea mai bună locație din tot ce există ca stadioane în România: în centrul Bucureștiului, o locație superbă. Sper să se reușească”, a declarat Robert Negoiță.
Omul de afaceri a mai precizat că varianta ca el să revină în acționariatul clubului este exclusă. Negoiță își dorește să ajute în continuare echipa, însă de la distanță, și are mare încredere în actuala conducere.
„Intenția mea de a intra în acționariat nu există. Am trecut prin asta, am fost la Dinamo și conducător, am avut și perioade bune, și mai puțin bune. Cred că sunt printre puținii care înțeleg foarte bine fenomenul și ce înseamnă să fii implicat. De multe ori criticile sunt constructive până la un punct, dar multe sunt nedrepte și generează frustrare. Am simțit-o pe propria piele.
Înainte să intru ca acționar majoritar, cineva — chiar Mircea Sandu — mi-a spus: «Măi Ionuț, tu chiar vrei să fii înjurat pe banii tăi?» Și a avut dreptate. Dar toți avem intenții bune. E un fenomen plăcut și frumos, dar în România se exagerează cu criticile și lipsește respectul pentru oamenii care investesc în fotbal”, a mai precizat Ionuț Negoiță.
Andrei Nicolescu a vorbit despre situația lotului și despre posibilitatea întăririi echipei cu noi transferuri. Acesta a spus câteva cuvinte și despre meciul Universității Craiova. Campioana României joacă în această seară cu Levski Sofia, în preliminariile UEFA Champions League.
„Despre meciul nostru cu Craiova poate să vorbească mult mai bine decât mine Mister (antrenorul). Despre ce va face Craiova diseară, am spus-o: noi, ca reprezentanți ai României, le dorim succes tuturor echipelor care joacă în cupele europene. Înseamnă puncte, un coeficient mai bun la clasificare și o poziționare mai bună la începutul campaniilor europene. În rest, nu mă interesează ce vor face ei, dar, pe principiul acesta, ne dorim ca echipele românești să câștige puncte.
Suntem în al doilea an, suntem aceiași actori: jucători noi, jucători vechi, un antrenor nou… dar cel mai important lucru este continuitatea. Pentru asta suntem recunoscători și cred că toată societatea românească are nevoie de acest cuvânt și de acest simbol care înseamnă continuitate. Un parteneriat se creează în timp și se consolidează tot în timp.
Ați văzut că avem un mesaj comun, atât eu, cât și Cătălin (Mișu) și Mister, în sensul că lucrurile acestea nu prea le discutăm în exterior, ci în interior. Știm foarte clar ce ne mai dorim. Mister are ideile lui foarte precise despre calitatea, pozițiile și jucătorii pe care și-i dorește pentru ca lucrurile să meargă mai bine și sistemul să funcționeze”, au fost cuvintele lui Andrei Nicolescu.