Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Revine Ianis Hagi la echipa națională!? Ce crede atacantul titular al României de întoarcerea fiului lui Gică Hagi la lot

Ianis Hagi este așteptat de colegi la lotul echipei naționale a României. Ce a spus colegul său din ofensivă despre rolul său în echipă.
29.09.2025 | 20:06
Revine Ianis Hagi la echipa nationala Ce crede atacantul titular al Romaniei de intoarcerea fiului lui Gica Hagi la lot
Cum este văzută revenirea lui Ianis Hagi la echipa națională de colegi. Sursa Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Revenirea lui Ianis Hagi la echipa națională, anunțată de selecționerul Mircea Lucescu în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, a fost comentată de colegul său din ofensivă. Ce a spus Denis Drăguș despre fiul lui Gică Hagi.

Ce spun turcii de evoluțiile lui Ianis Hagi

Ianis Hagi este privit cu ochi buni de turci după prestațiile pentru Alanyaspor. Implicarea sa în joc, dar și curajul pe care îl are pe teren au fost semnalate ca aspecte pozitive de către jurnaliștii din Turcia, care au reacționat ulterior.

ADVERTISEMENT

„Prestația pozitivă și maturitatea lui Ianis Hagi sunt interpretate ca un semn a ceea ce se poate aștepta de la el pentru restul sezonului”, au notat cei de la kazananaliz.com.

„Ianis Hagi, fiul fostei vedete române, s-a transferat la Corendon Alanyaspor la începutul sezonului. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a început partida pe banca de rezerve, intrând pe teren în minutul 71″, au notat și turcii de la fotomac.com.

ADVERTISEMENT

„Am avut 22 de șuturi. Am creat foarte multe ocazii. Am jucat contra campioanei en-titre, Galatasaray, echipă neînvinsă până acum. Așa ne dorim să arate Alanyaspor, dar, bineînțeles, nu e de ajuns. Sunt fericit că tatăl meu e în tribune și mă urmărește. Sper că va face în continuare la fel, până la sfârșitul carierei mele”, a spus și Ianis Hagi după 0-1 cu Galatasaray, conform presei din Turcia.

ADVERTISEMENT

Cate meciuri a jucat fiul lui Gică Hagi la Alanyaspor

Ianis Hagi a semnat cu Alanyaspor pe finalul ferestrei de mercato din vara acestui an. „Prințul” a bifat 3 meciuri la noua sa echipă, după cum urmează: 24 de minute în victoria cu 2-1 în fața lui Konyaspor, 66 de minute în remiza 1-1 cu Bașakșehir și 19 minute în eșecul cu 0-1 cu Galatasaray. Cele mai multe partide le are însă în tricoul fostei sale echipe, Rangers. Pentru scoțieni, tânărul internațional român a strâns 130 de apariții.

ADVERTISEMENT

Cat va conta revenirea lui Ianis Hagi la echipa națională

Denis Drăguș, care este pe lista preliminară a stranierilor convocați de Mircea Lucescu pentru partidele cu Moldova și Austria, din luna octombrie, a vorbit despre cât de important este Ianis Hagi în angrenajul echipei naționale a României. Fotbalistul lui Eyupspor nu concepe vestiarul „tricolorilor” fără fiul lui Gică Hagi.

„Eu cred că Ianis este un jucător important pentru națională, nu doar pentru ceea ce face pe teren, ci și pentru personalitatea lui, felul său de a fi. Am crescut amândoi, e un jucător care are personalitate și are și iubire față de echipa națională.

ADVERTISEMENT

Cred că e important să îl avem alături, să fie în grup. Chiar și când era accidentat era alături de noi. E un grup care s-a creat acolo și ne dorim să fim toți apți și să retrăim momentele frumoase pe care le-am avut. Ianis este un bonus pentru echipa națională”, a spus Denis Drăguș la FANATIK SUPERLIGA.