Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, și-a recunoscut interesul față de Ionuț Nedelcearu (28 de ani), fundașul central al lui Palermo. Fostul stoper al ”câinilor” se află în ultimele șase luni de contract, la o grupare unde se confruntă cu o situație ingrată.
Internaționalul român (27 de selecții, două goluri) a evoluat doar în nouă etape din 21, în eșalonul al doilea din fotbalul italienesc. Nedelcearu a mai strâns o apariție și în Cupa Italiei pentru Palermo, în sezonul curent.
Contractul său îi expiră pe 30 iunie 2025. Nicolescu a confirmat că Dinamo cunoaște situația stoperului pe care l-a format, pe care o consideră o oportunitate bună din vară. Condiția esențială însă este ca fundașul central să nu semneze prelungirea contractului cu Palermo.
”Nedelcearu? Știm că jucătorul se află în ultimele șase luni de contract cu Palermo. Va depinde de ce va decide alături de clubul său. Este clar că ar reprezenta o bună oportunitate pentru noi.
Dacă va ajunge la un acord pentru prelungirea contractului, probabil că va rămâne să joace la Palermo. Dacă nu, vom vedea care sunt condițiile pentru a-l aduce la noi.
Din câte știm, jucătorul va trebui mai întâi să-și clarifice poziția cu Palermo”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al celor de la Dinamo, conform Ilovepalermocalcio.com.
Ionuț Nedelcearu s-a dezvoltat ca fotbalist profesionist în academia celor de la Dinamo. A strâns în tricoul ”câinilor roșii” 111 meciuri oficiale, în care a marcat șase goluri și a oferit o pasă decisivă.
În februarie 2018, rușii de la FC Ufa au achitat către Dinamo, în schimbul serviciilor sale, suma de 700.000 de euro. Ulterior, a mai evoluat pentru AEK Atena, Crotone și Palermo.
Ionuț Nedelcearu și-a pierdut locul de titular în prima reprezentativă. El a îmbrăcat ultima oară tricoul echipei naționale într-un amical cu Bulgaria (0-0), de pe data de 4 iunie 2024. Cota sa de piață, în momentul de față, este de 750.000 de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.