News

Revolta patronilor de restaurante, după anunţul lui Orban: “La metrou se infectează mai mulţi decât la petreceri”

12.10.2020 | 18:11
Revolta patronilor de restaurante dupa anuntul lui Orban La metrou se infecteaza mai multi decat la petreceri
ADVERTISEMENT

Patronii de restaurante au aflat luni că premierul României ia în calcul să sisteze evenimentele private pentru perioada următoare. Anunţul nu a bucurat pe nimeni, mai ales că aceştia spun că deja au suferit mari pierderi în pandemie şi nu consideră că în restaurante se infectează oamenii.

România a trecut pragul de 150.000 de infectări cu noul virus SARS – CoV – 2. Doar în ultimele 24 de ore, peste 2.000 de oameni au aflat că sunt diagnosticaţi cu COVID-19. Autorităţile au raportat luni 56 de decese din cauza infecțiilor cu coronavirus, în timp ce la ATI, numărul pacienților internați este de 628.

ADVERTISEMENT

Premierul Ludovic Orban spune că mulţi organizatori nu respectă regulile impuse de autorităţi şi că evenimentele private reprezintă una din sursele de îmbolnăvire.

Ludovic Orban: Voi propune sistarea evenimentelor private

Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că va propune sistarea evenimentelor private sau se va permite participarea unui număr maxim de 20 de persoane. Organizatorii de evenimente sunt acuzaţi că din cauza lor mulţi oameni se infectează după ce participă la nunţi.

ADVERTISEMENT

“Voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una din sursele de îmbolnăvire. Sau revenirea la vechiul sistem cu maximum 20 de persoane. Azi, evenimentele se organizează cu maxim 50 de persoane în spații închise și cu 100 de persoane în spații exterioare. Asta e legea. Sunt foarte mulți organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli în organizarea nunților. E posibil să luăm decizia să nu mai permitem astfel de evenimente private. Fie să revenim la cel mult 20 de persoane, adică să se facă în familie, pentru că asta înseamnă, fie sunt unele voci mai radicale care vor chiar interdicția“, a declarat Orban.

Reamintim că începând cu 1 septembrie, restaurantele au fost deschise şi în interior. Pentru a putea funcţiona, patronii au avut de respectat reguli stricte, reguli pe care ei spun că le-au respectat şi nu din această cauză au crescut cazurile de îmbolnăviri.

ADVERTISEMENT

“Să vedem dacă de la evenimente au crescut infectările”

“Toată lumea şi-a luat măsuri de precauţie. După toate evenimentele din această vară, nu am avut nici măcar un caz. Nu considerăm că aceasta este principala sursă de înfectare. Sunt pierderi şi pentru noi ca organizatori, dar şi pentru cei care aveau petrecerea pentru că au apucat să plătească furnizori, să-şi cumpere rochie, erau pe ultima sută de metri. Sezonul de evenimente a fost compromis tot anul din cauza pandemiei. Avand în vedere că restaurantele s-au închis în interior şi se vor face evenimente doar în aer liber, iar vremea nu ne mai permite să le ţinem în cele mai bune condiţii, este într-adevăr o problemă. Sunt mari şanse ca evenimentele programate în următoarele weekend-uri să se amâne pentru anul următor sau să se anuleze. Este o situaţie dificilă pentru toată lumea. Cu 20 de persoane nu putem să ţinem un eveniment, pentru că nu este rentabil”, spune, pentru FANATIK, managerul restaurantului “La Seratta”.

Anunţul premierului a căzut ca un trasnet asupra organizatorilor de evenimente care şi aşa se plâng că au fost grav afectaţi de măsurile luate în pandemie.

ADVERTISEMENT

“Să vedem dacă de la evenimente au crescut infectările. Este clar că sectorul HoReCa este serios afectat în contextul pandemiei. În 11 ani de activitate a fost cel mai prost an pe care l-am avut în ceea ce priveşte veniturile, dar asta este situaţia. Este important ca până la anul să se găsească nişte soluţii, astfel încât activitatea să poată reintra în normal şi să nu mai fie încă un an de sacrificiu pentru că mulţi au trecut cum au trecut, dar dacă o să fie la fel şi la anul, cu siguranţă multe business-uri nu vor mai rezista, se plânge reprezentantul restaurantului.

Şi cei de la Militari Residence Ballroom spun că nu în restaurante s-au infectat oamenii, ci cred mai degrabă că în alte locuri există focare de infecţie.

“În HoReCa au fost 5 cazuri care s-au infectat la un eveniment. Sunt mult mai multe cazuri în alte domenii. Cred că la metrou se infectează mai mulţi decât în restaurant. Aveam multe evenimente programate anul acesta şi le-am amânat pentru anul viitor, în unele cazuri s-au anulat. Dacă rămân restaurantele închise o să fim în situaţia de a da personal afară pentru că nu avem cum să-i plătim”, mai spune managerul restaurantului.

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă a decis săptămâna trecută închiderea în interior a restaurantelor și barurilor din Capitală. Măsura a intrat în vigoare de miercuri, 7 octombrie, și include pe lângă restaurante şi teatrele, cinematografele și sălile de evenimente.

ADVERTISEMENT