Revolut a anunțat luni că a lansat operațiunile bancare în România. Clienții care vor folosi Revolut Bank vor beneficia de protecție pentru depozite în baza Schemei Europene de Garantare a depozitelor, alături și de alte servicii adiționale.
Utilizatorii români ai aplicației Revolut pot opta de acum pentru transferul la Revolut Bank și acest proces durează doar câteva minute.
Mai mult, clienții care aleg să folosească Revolut Bank vor beneficia de protecție pentru depozite în limita a 100.000 de euro alături de alte servicii adiționale.
Reprezentanții Revolut cred că introducerea protecției pentru depozite, alături de serviciile și funcționalitățile deja prezente, vor oferi clienților mai multă siguranță și control.
“Revolut este fintech-ul cu cea mai rapidă creștere din Europa şi acest lucru se datorează faptului că ne-am prioritizat întotdeauna clienţii.
Un rol important îl are de asemenea şi designul de produs, faptul că nu percepem taxe şi comisioane ascunse şi construim constant produse financiare inovatoare”, a declarat Virgilijus Mirkės, Chief Executive Officer la Revolut Bank.
“Lansarea operațiunilor bancare în România va aduce un nivel ridicat de siguranță şi încredere clienţilor noştri şi ne va permite să adăugăm o suită de produse şi servicii noi în viitorul apropiat ”, a completat acesta, informează Adevărul.
Revolut este o aplicație financiară folosită la nivel global care numără peste 15 milioane de utilizatori din întreaga lume. În țara noastră, peste 1,3 milioane de români folosesc aplicația Revolut.
Până în momentul de față, Grupul Revolut a obținut investiții în valoare de aproape un miliard de dolari, aplicația fiind evaluată la 5,5 miliarde de dolari.
În doar cinci ani de la lansare, Revolut a atras de partea sa peste 15 milioane de clienți, la nivel global. Anul trecut, Revolut a lansat operațiunile bancare în Polonia și Lituania și în aceste țări oferă deja servicii de finanțare competitive.
Licențele bancare permit ca Revolut Bank să ofere servicii bancare limitate prin intermediul aplicației, alături de alte servicii și produse financiare oferite de alte companii care fac parte din Grupul Revolut.