Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Revoluția lui Neil Lennon la Rapid! „Va schimba jumătate din primul 11”. Ce se întâmplă cu Săpunaru

Neil Lennon va porni o revoluţie în lotul Rapidului. În direct la FANATIK SUPERLIGA, Horia Ivanovici a analizat schimbările pe care trebuie să le facă noul antrenor.
22.05.2024 | 16:25
Revolutia lui Neil Lennon la Rapid Va schimba jumatate din primul 11 Ce se intampla cu Sapunaru
Revoluția lui Neil Lennon la Rapid! „Va schimba jumătate din primul 11”. Ce se întâmplă cu Săpunaru. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Rapid a intrat în era Neil Lennon. Nord-irlandezul a preluat banca tehnică a giuleştenilor, iar obiectivele sunt importante pentru stagiunea viitoare când Dan Şucu speră să se bată la titlul de campion.

Revoluția lui Neil Lennon la Rapid! „Va schimba jumătate din primul 11”

 Odată cu venirea lui Lennon, se anunţă o adevărată revoluţie în lotul Rapidului. Horia Ivanovici a analizat alături de invitaţii săi la FANATIK SUPERLIGA schimbările care vor surveni în echipa giuleşteană:

ADVERTISEMENT

„Eu cred că va porni ca din puşcă. Şi vă spun de ce. Se schimbă jumătate din lotul Rapidului. În mod sigur, jumătate din primul 11 se schimbă. Rapid trebuie să aducă doi fundaşi centrali.

N-ai cum să nu aduci doi fundaşi centrali dacă vrei titlul. Nu poţi să stai în Săpunaru şi Iacob. Va reveni Ignat. Mai vor un atacant, mijlocaşi, număr 10. Eu nu cred că Neil Lennon nu va propune jucători.

ADVERTISEMENT

Nu ştiu dacă vor rămâne 4-5 jucători în primul „11”. Portari au, vor rămâne Ungureanu cu Aioani. Eu nu sunt aşa sigur că rămâne Iacob. Krasniqi, Rrahmani şi Burmaz vor rămâne.

„Rrahmani este jucător pentru jocul din Vest net peste Florinel Coman”

Rrahmani este jucător pentru jocul din Vest net peste Florinel Coman. Dacă se duc la aceeaşi echipă, Rrahmani joacă, Florinel nu ştiu dacă joacă. Este principalul produs de export din SuperLiga. 

ADVERTISEMENT

Dar îţi trebuie şi număr 10. Eu nu sunt fan Krasniqi, dar de când a venit la Rapid a făcut nişte meciuri excelente. A dat cel puţin patru-cinci pase de gol. Dar, marea problemă este axul central al Rapidului.

ADVERTISEMENT

Nu înseamnă că îl dai pe Săpunaru la o parte. Dar trebuie să aduci fundaşi centrali. N-ai cum fără. Mai ai nevoie şi de mijlocaşi centrali”, a dezvăluit Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA.

Rapid a încheiat pe locul şase sezonul recent încheiat. Giuleştenii au ratat toate obiectivele după un play-off de coşmar în care au obţinut doar patru puncte, doar împotriva FCSB-ului.

Revoluția lui Neil Lennon la Rapid! „Va schimba jumătate din primul 11”. Ce se întâmplă cu Săpunaru