News

Revoluția lui Rareș Bogdan. Proaspătul europarlamentar a tunat la adresa ”aristocrației bugetare

01.06.2019 | 15:22
Revolutia lui Rares Bogdan Proaspatul europarlamentar a tunat la adresa aristocratiei bugetare

După victoria obținută în alegerile europarlamentare din 26 mai, Rareș Bogdan are planuri mari. Fostul jurnalist va reprezenta țara noastră în Parlamentul European de la Bruxelles pentru următorii cinci ani, dar anunță că va rămâne preocupat și de problemele ce țin de politica internă a României.

Rareș Bogdan, mesaj tranșant. Declară război „aristocrației bugetare”

Într-un mesaj postat pe contul personal de Facebook, Rareș Bogdan avertizează că va lua toate măsurile necesare pentru a elimina așa-numita „aristocrație bugetară”, introdusă, în opinia sa, de actuala guvernare PSD-ALDE.

Cine a crezut că intru în politică și va răsufla ușurat, s-a înșelat, NU îmi voi bate joc de încrederea oamenilor. Revoluția abia începe. Cu orice risc și oricâte supărări aș produce. NU am intrat pentru a face parte dintr-o oaste de teracotă, bine plătită, la Bruxelles. Voi face lucruri acolo, voi face lucruri aici. Am intrat să schimb măcar ceva în bine în viața oamenilor dintr-o Românie mult prea cenușie. Bătălia abia începe. Știu că va fi greu. NU mă voi opri. Aristocrația bugetară are de ce să se teamă. Și nu doar ei. Bugetării de lux sunt însă primii pe care îi voi targeta, toate acestea dublate cu măsuri clare de susținere a economiei de piață reale” , a scris fostul moderator al emisiunii Jocuri de Putere.

Rareș Bogdan, europarlamentar PNL. Sursa foto; Capital.ro
Rareș Bogdan, europarlamentar PNL. Sursa foto; Capital.ro

Rareș Bogdan, pus pe fapte mari la Bruxelles

Nu se poate să putem hrăni 70/80 de milioane de oameni și să nu fim în stare nici măcar să ne hrănim pe noi. Nu se poate să fim singură țară care importa peste 70%, adică 84%, aluat congelat din care spunem că mâncăm zilnic pâine “proaspătă”. Nu se poate să nu fim în stare să sprijinim micii fermieri și producători, agricultura și zootehnia românească, astfel încât să importăm până și pătrunjel, mărar, cartofi și usturoi în cantități de peste 70% din ce se vinde și cumpără pe piața românească.

Nu se poate ca din lipsa centrelor de colectare să fie nevoiți mii de crescători de vite sau oi să să dea laptele animalelor sau să îl arunce pe câmp. Și exemplele sunt înfiorător de multe acum despre lucruri care nu merg, dar cu soluții clare și unele imediate, de rezolvat chiar și din Opoziție!” , a mai transmis Rareș Bogdan.

Tags: