Sport

Revoluţie în SuperLiga! Vassaras a anunţat regulile de arbitraj de la Cupa Mondială care se aplică în campionat

Cupa Mondială a venit cu noi reguli de arbitraj pentru combaterea întârzierii jocului, iar multe dintre acestea urmează să se aplice şi în SuperLiga. FRF a făcut anunțul oficial
07.07.2026 | 18:15
Revolutie in SuperLiga Vassaras a anuntat regulile de arbitraj de la Cupa Mondiala care se aplica in campionat
Revoluţie în arbitrajul din SuperLiga! Regulile de la Cupa Mondială vor fi aplicate în campionat. Ce pregăteşte Vassaras. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Aşa cum se întâmplă de câteva ediţii încoace, Cupa Mondială setează trenduri şi în ceea ce priveşte arbitrajele. Iar turneul final din 2026 a venit cu mai multe reguli pentru fluidizarea jocului, pe care arbitri trebuie să le aplice în fiecare meci. Aceste reguli urmează să fie aplicate şi în SuperLiga din România.

UPDATE: Care sunt noutățile în regulile jocului pentru noul sezon de SuperLiga României

Și SuperLiga României va integra regulile impuse la Campionatul Mondial, ce au ca scop creșterea ritmului și împuținarea momentelor moarte în joc. În primul rând, fotbaliștii vor avea la dispoziție doar zece secunde pentru a părăsi terenul atunci când sunt înlocuiți. În caz contrar, fotbalistul care intră de pe bancă va trebuie să mai aștepte mai întâi un minut pe cronometru, după care să intre abia atunci când jocul este oprit.

ADVERTISEMENT

Același principiu se aplică și la jucătorii care au nevoie de îngrijiri medicale. Orice fotbalist care primește ajutor din partea medicilor trebuie să părăsească terenul. El poate reintra abia după un minut de joc, însă acest lucru nu se aplică și în cazul portarilor.

VAR-ul își extinde și el atribuțiile și va putea interveni începând din noul sezon pentru cel de-al doilea cartonaș galben, pentru a corecta deciziile eronate de lovitură de la colț, dar și în cazul arbitrul sancționează cu cartonaș galben jucătorul greșit. În ceea ce privește aruncările de la margine, fotbaliștii vor avea la dispoziție doar cinci secunde să repună mingea din momentul în care o ating. În caz contrar, posesia va fi oferită echipei adverse.

ADVERTISEMENT

Începând cu noua stagiune, oprirea unei faze iminente de gol nu va mai sancționa cu cartonaș galben dacă arbitrul aplică legea avantajului, iar echipa adversă reușește să înscrie. De asemenea, în SuperLiga aterizează și regula prin care jucătorii care își acoperă gura cu mâna pentru a adresa injurii adversarilor vor fi eliminați direct. Această decizie nu vine doar din partea arbitrului central, ci și din cabina VAR, deci fotbaliștii nu se vor putea ascunde. Anunțul oficial pentru toate aceste modificări ale regulamentului a fost făcut de FRF pe site-ul oficial.

ADVERTISEMENT

Revoluţie în SuperLiga! Regulile de arbitraj de la Cupa Mondială, folosite şi în campionat

Din informaţiile FANATIK, Kyros Vassaras pregăteşte schimbări importante în campionat. Şeful CCA va avea în perioada imediat următoare o întâlnire cu cluburile şi cu mass-media prin care să explice schimbările care vor avea loc la nivel de arbitraj. FRF este adepta acestor schimbări, mai ales că şi în meciurile de pe plan intern vor fi fluidizate de aceste decizii.

ADVERTISEMENT

Modificările ar urma să intre în vigoare chiar de la Supercupa României, care va avea loc pe data de 12 iulie, între Universitatea Craiova şi U Cluj, pe „Ion Oblemenco”. CCA nu a anunţat că toate regulile de la Mondial vor fi folosite şi pe plan intern, dar din informaţiile noastre majoritatea vor fi obligatorii, iar unele vor fi sub formă de „recomandare”.

Cea mai mare schimbare vine în ceea ce priveşte tragerile de timp. Jucătorii au la dispoziţie 5 secunde să execute un aut sau un aut de poartă, în caz contrar, echipa adversă va primi posesia şi va avea un corner sau un aut. Jucătorii care primesc îngrijiri medicale trebuie să stea în afara terenului timp de un minut şi abia apoi să reintre în teren.

ADVERTISEMENT

Care sunt noile reguli folosite la Cupa Mondială

În acest caz, Ştefan Târnovanu este unul dintre oamenii vizaţi. S-a întâmplat des ca portarul FCSB să folosească strategia aceasta să tragă de timp. Primea îngrijiri medicale şi meciul era întrerupt pentru că nu se putea relua fără portar. De această dată, dacă portarul primeşte îngrijiri medicale, după reluarea jocului echipa va avea un jucător de câmp mai puţin timp de un minut pentru îngrijirile acordate portarului.

Care sunt noile reguli pe care le-a implementat FIFA la Cupa Mondială 2026 şi care o să fie folosite şi în SuperLiga: 

  •  Jucătorii vor avea 5 secunde să execute un aut de poartă sau o aruncare de la margine, în caz contrar mingea le va reveni adversarilor
  • Dacă un jucător primeşte îngrijiri medicale pe gazon, va fi obligat să stea 1 minut în afara terenului
  • Dacă un jucător îşi pune mâna la gură în timp ce se ceartă cu un adversar, va fi eliminat
  • Fiecare jucător schimbat are la dispoziţie 10 secunde să iasă de pe teren. În caz contrar, jucătorul care intră va fi ţinut pe margine un minut înainte de a putea evolua (excepţie jucătorii care ies accidentaţi)
  • VAR poate interveni la al doilea cartonaş galben şi la acordarea loviturilor de colţ

Pierluigi Collina laudă schimbările de la Cupa Mondială

Primul arbitru român care a aplicat noile reguli a fost Istvan Kovacs, la Cupa Mondială din America. Pierluigi Collina a făcut un raport după finalul fazei grupelor, spunând că noile reguli au fost un succes, fiind rareori încălcate de jucători, ceea ce a dus la fluidizarea jocului:

„Înainte de începutul Cupei Mondiale FIFA 2026, s-a decis implementarea unor reguli noi, în special în ceea ce privește tragerile de timp, pentru a reduce timpul pierdut în timpul meciurilor și a crește durata în care mingea este efectiv în joc. Limita de cinci secunde acordată jucătorilor pentru a executa un aut de poartă sau o aruncare de la margine, cele zece secunde pentru a părăsi terenul de joc în momentul schimbării și minutul petrecut în afara terenului după o accidentare: toate aceste măsuri au fost foarte eficiente și sunt considerate în unanimitate drept inovații foarte pozitive.

Aceste noi reguli le-au fost explicate antrenorilor și jucătorilor înainte de Cupa Mondială FIFA 2026 în cadrul unui atelier dedicat, precum și în întâlniri online cu echipele. În plus, mass-media a primit aceste explicații, astfel încât schimbările să fie cunoscute și înțelese de întreaga comunitate fotbalistică. În general, ele au fost bine respectate. În cele 72 de meciuri din faza grupelor, un singur jucător schimbat nu a respectat limita de zece secunde. Pe de altă parte, mulți jucători, atunci când au fost înlocuiți, au fost văzuți alergând spre linia de margine pentru a părăsi terenul rapid, chiar și atunci când echipa lor era în avantaj la momentul respectiv.

Limita de cinci secunde a fost depășită de patru ori la aut de poartă, acordându-se în schimb un corner echipei adverse, și de 11 ori la aruncările de la margine, decizia fiind inversată și mingea acordată echipei adverse. Numărul accidentărilor în rândul jucătorilor a scăzut dramatic și au existat foarte puține cazuri în care s-a solicitat intervenția echipei medicale. De asemenea, comportamentul general a fost foarte bun până acum, cu două avertismente pentru proteste la adresa unei decizii a arbitrului în rândul jucătorilor și două în rândul antrenorilor.

Șase dintre cele 10 cartonașe roșii acordate până acum au fost pentru oprirea unei oportunități clare de a marca, și doar unul pentru acoperirea gurii cu mâna în timpul unei confruntări cu un adversar. În timpul întâlnirilor online de dinaintea începerii Cupei Mondiale FIFA 2026, antrenorii și jucătorii au fost instruiți cu privire la criteriile arbitrilor pentru interpretarea, printre altele, a duelurilor și a hențului.

Pentru a crește ritmul meciului, arbitrilor li s-a recomandat să nu sancționeze contactele normale din fotbal și să acorde atenție unor situații specifice care pot apărea în legătură cu tacticile anumitor echipe. Un exemplu este atunci când jucătorii în atac încearcă să împiedice mișcarea jucătorilor în apărare.

Deși păstrarea poziției nu este un fault în sine, atunci când un jucător în atac nu este interesat de minge și se mișcă intenționat, chiar și marginal, cu intenția clară de a obstrucționa mișcarea adversarului și de a-l împiedica să se apere, arbitrii, alături de asistența VAR atunci când este necesar, ar trebui să analizeze cu atenție incidentul și să intervină. Acesta este în special cazul în care tactica are scopul de a-l împiedica pe portarul advers să își poată apăra poarta. Antrenorii și jucătorii au fost informați, așadar nu ar trebui să fie o surpriză faptul că arbitrii vor sancționa aceste faulturi”, a spus Pierluigi Collina, şeful arbitrilor de la FIFA.

  • 104 meciuri au loc la Cupa Mondială 2026
  • 2 cartonaşe roşii au fost arătate pentru că jucătorii şi-au pus mâna la gură când s-au certat cu un adversar (1 în faza grupelor, 1 în 16-imi)
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie