Sport

Revoluție la Real Madrid după eșecul cu Bayern: 8 jucători pleacă de la echipă!

Real Madrid a fost eliminată din Champions League de Bayern Munchen, după ce a pierdut și meciul retur, 3-4, iar trupa iberică e aproape de al doilea sezon consecutiv fără trofeu.
17.04.2026 | 09:15
Revolutie la Real Madrid dupa esecul cu Bayern 8 jucatori pleaca de la echipa
Real Madrid e gata să facă curățenie. Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Situația celor de la Real Madrid la nivel sportiv nu este deloc una ideală, iar Florentino Perez a pregătit să facă schimbări majore pentru a se asigura că rezultatele din stagiunea viitoare vor fi la un alt nivel.

8 jucători pot pleca de la Real Madrid în vară după eșecul cu Bayern Munchen

Presa din Spania a scris la o zi după eșecul cu Bayern Munchen despre faptul că șefii grupării sunt gata să facă curățenie în lot și sunt deja 8 fotbaliști despre care se speculează intens că sunt puși pe lista de plecări. În primul rând, cei doi jucători care rămân fără contract, Dani Carvajal și David Alaba vor fi lăsați să-și caute noi angajamente. Următorul pe listă este Franco Mastantuono, care la fel cum s-a întâmplat cu Endrick va fi dat sub formă de împrumut pentru a putea evolua constant.

ADVERTISEMENT

Situația lui Gonzalo Garcia este deja cunoscută, atacantul spaniol fiind ca și plecat de la echipă, însă „Galacticii” doresc să păstreze o opțiune de răscumpărare pentru el. Nu în ultimul rând, Eduardo Camavinga, Raul Asencio, Fran Garcia și Dani Ceballos vor fi și ei parte din lista fotbaliștilor ce nu mai sunt doriți pe Santiago Bernabeu. Speranța este că pentru vânzarea lor se vor obține minim 100 de milioane de euro și astfel bugetul de transferuri va fi suplimentat.

La capitolul veniri, cel mai mult s-a vorbit despre Rodri, mijlocașul care va intra în vară în ultimul an de contract cu Manchester City. El este văzut drept o piesă necesară la mijlocul terenului, unde ar aduce un echilibru între atac și apărare prin calitățile pe care le are.

ADVERTISEMENT

Florentino Perez a răbufnit după meciul pierdut cu Bayern Munchen

Florentino Perez, cel care obișnuiește să aibă apariții rare în vestiarul celor de la Real Madrid, nu s-a mai putut abține și a mers să discute cu jucătorii chiar la stadion, după finalul confruntării cu Bayern Munchen. Se pare că șeful ibericilor i-a cerut lui Arda Guler să plece din vestiar, el fiind singurul care a fost la un nivel excelent în dubla cu bavarezii, după care și-a început discursul.

ADVERTISEMENT

Se pare că Perez le-a spus fotbaliștilor că este de neacceptat faptul că Real Madrid va fi la al doilea sezon fără vreun trofeu câștigat și că se vor produce schimbări importante la echipă, asta pentru că e nevoie de o altă atitudine și de un alt spirit de luptă.

ADVERTISEMENT