Revoluționarul Rădoi, suferințele îmbufnatului Dan Petrescu și normalitatea lui Dică. Trei „crai”, un nou răsărit românesc, în Europa

O minune ține trei zile, dar Mirel Rădoi a demonstrat și viceversa, că uneori e nevoie de puțin timp pentru a săvârși un miracol. Universitatea Craiova a fost premianta serii, după ce s-a dezmeticit din avatarurile „erei Balint”, în care juveții păreau bătuți de soare și vlăguiți de inspirație. Pe de altă parte, trebuie salutate calificările CFR-ului, în ciuda reacțiilor de domnișoară de pension îmbufnată, marca Dan Petrescu, și FCSB-ului, unde normalitatea prevestită de rezultatul din tur confirmă atmosfera impusă de Dică, sub oblăduirea patronului: „Cine mișcă nu mai mișcă!”

Mirel Rădoi a revoluționat Craiova rămasă fără combustibil, Petrescu și-a „pieptănat” ego-ul, iar Dică a câșigat pragmatic. Viitorul european începe să sune bine!

Dacă privim relația dintre patronul Rotaru și Mirel Rădoi, avem senzația că finanțatorul oltean l-a înfiat pe fostul selecționer și că acesta din urmă a devenit muza lui. După prima manșă, în care Craiova, dirijată la ora respectivă de Laszlo Balint (rămâne o enigmă de ce Rotaru l-a instalat, din start, antrenor la Universitatea, deși Rădoi l-a felicitat!), a jucat de parcă peste trupurile cotropite de somn ale jucătorilor plutea o mireasmă de lipsă crasă de inspirație, Rădoi a descălecat în Bănie, cu revoluția la pachet.

În trei zile, Rădoi a imprimat un alt stil și, parcă, un alt caracter, deși povestea asta se crează în timp. Sigur, toată Oltenia își dorește să nu fi fost doar martora unui foc de paie, dar speranțele par îndreptățite, cel puțin la prima vedere. Craiova a început tăios ambele reprize, deși, trebuie să recunoaștem că adversara a părut mai mult o refugiată în preliminariile europene, decât o aspirantă de drept la „structurile” din grupele Conference League.

La prima vedere, Universitatea a defilat pe „Ion Oblemenco”, dar există și un revers al medaliei. „Tancul” lui Mirel a rămas fără motorină după primele 10 – 15 minute ale reprizei secunde, fenomen care, fără îndoială, ar fi fost decisiv într-o confruntare cu un adversar mai țâfnos. Condiția fizică rămâne principala problemă de rezolvat pentru „alb – albaștri”, asta dacă „juveții” nu vor ca mașinăria redescoperită de Rădoi să se ducă, pleosc, taman în fiorul Apei Sâmbetei…

Digi24.ro

O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona albastră” din Costa Rica, iar viața ei s-a schimbat complet

Cu Hapoel Beer Sheva va fi incomparabil mai dificil, mai ales că juveții vor juca iarăși „avaramu” prin vecini, la Severin. O echipă care, vorba epigonului Ilie Dumitrescu, „a subordonat-o” pe Lugano, cu scorul general de 5-1, nu știe de glumă, precum o oaste ucraineană de strânsură, care până la recentele meciuri nu mai jucase de șase luni…

„Mâhnilă” Dan și dreptatea generalului Wellington: „Nimic nu e mai trist decât o bătălie câștigată!”

Dan Petrescu s-a calificat cum știe el mai bine, adică la braț cu eternul 1-0, nu de alta, dar să nu-l trezească entuziasmul din somnul filosofic. Etern îmbufnatul „Bursuc” Dan – o poreclă transformată în renume în ultima vreme, de când tehnicianului campioanei ori gura nu-i mai tace, ori iarba nu-i mai place – și-a văzut sacii în căruță, după un meci de tipul „mama împunge și eu trag”, cu Șahtior Soligorsk.

Dincolo de calificare, atitudinea lui Petrescu este contrastantă cu tot ceea ce vedem pe lumea asta în materie de strategie motivațională. Sigur, e firesc ca problema lui Debeljuh să-l irite pe antrenor, dar noi ne referim la atitudinea acestuia din urmă, de dinaintea partidei. Până și Bergodi, care își ducea „șepșile” la retușare sigură în meciul cu croitorașii scandinavi, avea un discurs senin și chiar optimist. Când îl vezi sau îl auzi pe Dan Petrescu, chiar și după o victorie, ți se taie cheful de viață, mâncarea nu mai are gust, televizorul pare instrumentul sadic al conspirației depresiei, iar jocul de fotbal se transformă din bucurie în corvoadă…

„Mâhnilă” Petrescu este eternul nemulțumit. Și proverbul spune că „nemulțumitului i se ia darul”. „Dacă voi mai fi antrenor la CFR Cluj…” afirma Dan, într-un moment în care era cazul să-și motiveze elevii pentru un meci european. Pe undeva, deși în cu totul și cu totul alt context, Ducele de Wellington avea dreptate, după ce l-a învins pe Napoleon, la Waterloo: „Nimic nu e mai trist decât o bătălie câștigată!”.

Digisport.ro

A venit reacția soțului, după ce o jurnalistă celebră s-ar fi sărutat cu alt bărbat în fața a 20.000 de oameni

Dică s-a „dus” în play-off și a reînviat spiritul „Armatei Ultra”

„Du-te, Dică, du-te”, și s-a dus! În play-off, cu un scor minim, dar nu minimalist, care putea fi mai aproape de adevăr, dacă Rusu nu irosea o șansă de 2-0 cât carul. Victoria FCSB-ului a fost firească, în condițiile în care „roș-albaștrii” se impuseseră și în tur, tot cu 1-0. Pe „Arena Națională” n-a mirosit a tutun cazon, semn că 40.000 de fani au reamintit vremurile glorioase ale „Armatei Ultra”, galeria – stadion care împingea Steaua spre cele mai înalte culmi de prosperitate și progres, ale cupelor europene.

Normalitatea a fost la ea acasă. Probabil că nimeni n-a pus sub semnul întrebării calificarea FCSB-ului, încă dinaintea partidei cu Dunajska Streda. Important a fost altceva. Dacă la auto-intitulata CSA Steaua e huntă militară, ca unele țări sud-americane sau într-unele guverne dunărene, la FCSB se simte o tendință către creație.

Sunt destui „interesanți” care fac glume pe seama lui Gigi Becali, dar asta doar pentru că e la modă să fii tăntălău. Realitatea îi contrazice, iar echipa machidonului reînvie o istorie și, mai ales, cum spuneam, o normalitate pe care alții și-o asumă, dar o plimbă prin băltoace în meciuri cu Metaloglobus sau cu cine mai știe ce alte „forțe” de prin spatele blocului.

3 meciuri acasă, 5 goluri marcate, zero primite. Avem campionat puternic sau ne iluzionăm?

Una peste alta, trei dintre echipele românești au jucat acasă, s-au calificat și împreună au marcat cinci goluri și n-au primit niciunul. Sigur, ne referim la o fază preliminară a unei competiții pe care am fi tentați, la prima vedere, s-o comparăm cu defuncta Intertoto. Dar…

Există un semn de întrebare. Asistăm la apariția unui nou balon de oxigen, SuperLiga își dovedește creșterea valorică sau trăim, din nou, sub spectrul iluziei?

Foarte probabil, un răspuns final este prematur. Vom vedea ce minuni se vor petrece în play-off. Deocamdată, însă, este sănătos să ne bucurăm de ce avem. Vorba aceea, orice campion, în oricare sport, are nevoie de un sparring partner. Pentru noi, e o victorie chiar și faptul că nu mai suntem NOI acei colegi de antrenament pentru băieții mai mari. Și da, ar fi momentul ca acești mici pași să ne conducă spre un nou răsărit. Altfel, ar fi cazul să ne ducem și să murim, acolo unde nu ne știe nimeni…